“Cișmigiu et comp.”, romanul adolescenței eterne

Grigore Popescu-Băjenaru, autorul celebrului roman pentru adolescenți “Cișmigiu et comp.”, s-a născut la Periș pe 13 decembrie 1907 și a fost fiul profesorului Ion Popescu-Băjenaru, autor al mai multor manuale școlare și al volumelor educative “Cartea omului matur”, “Biblia povestită celor tineri” și “Povestea neamului românesc. Cartea marilor români”, lucrare apărută în 1925 la Editura Cartea Românească, cu 150 de ilustrații, 100 de portrete și 7 hărți istorice.

După absolvirea Liceului Gheorghe Lazăr, Grigore Băjenaru a urmat Facultatea de Litere și Filosofie a Universității București și a lucrat ca profesor în câteva școli private și publice.

Despre cea mai cunoscută dintre cărțile sale, “Cișmigiu et Comp.”, apărută în 1942 și reeditată în zeci de ediții, a mărturisit într-un interviu acordat Televiziunii Române în anii ’70: “Ideea a fost foarte simplă. La zece ani de la terminarea liceului, ne-am întâlnit la Monte Carlo, restaurantul care era în Cișmigiu. Colegii au început să-și amintească diferite întâmplări hazlii, diferite pozne făcute profesorilor și firește că dintre toți eu povesteam cel mai mult întrucât eram eroul întâmplărilor.

Într-o zi, Matei Păunescu, șeful echipei de oină, cei care au citit Cișmigiul cunosc acest cuvânt, mi-a spus: “Băjenarule, ce-ar fi să te-apuci să scrii astea, fiindcă sunt foarte interesante și uneori instructive. Apucă-te și scrie!” Și m-am apucat să scriu. Mai greu a fost cu titlul, trebuie să vă spun că aproape trei zile am stat cu tocul în mână, înmuindu-l în cerneală, uscându-se cerneala, fără să știu cum să-ncep. Mi-a fost foarte greu. Dar înainte de a începe, mă gândeam că ar fi foarte nimerit pentru cartea asta să-i dau un titlu în genul titlurilor pe care le au cărțile lui Neagu Rădulescu (scriitor, grafician și caricaturist cunoscut în acea perioadă, autor al mai multor volume printre care “Pățaniile soldatului Neață”, “Soldatul Neață în război”, “Teatru în bețe”, “Viața în patru labe”, “Goe fotbalist”, “Neagu Beagu Cotoiagu”, “Luluța Pămpărluța” sau “Marinică Mănâncătot”), titluri originale, nostime, sugestive. Și în noaptea despre care vă vorbesc am adormit gândindu-mă ce fericit aș fi să găsesc și eu un titlu în genul lui Neagu Rădulescu.

Am fost coleg la Litere cu Neagu Rădulescu, eu eram în anul al III-lea și el în anul I. Și l-am visat pe Neagu, am visat că-i spuneam: “Neagule, ce titlu crezi tu că ar fi mai potrivit pentru cartea mea de amintiri de la Liceul Lazăr?” Și el mi-a răspuns foarte… așa, sincer: “Măi, cred că cel mai potrivit titlu e Cișmigiu et compania, că Cișmigiu le cuprinde pe toate, și Liceul Lazăr, și teatrul activității voastre extrașcolare”, a spus el cu surâsul pe care știți că-l are. Și atunci mi-am botezat cartea Cișmigiu et compania, Neagu Rădulescu fiind nașul ei în vis”.

“Și profesorii de astăzi au fost ieri elevi”, cuvintele pe care Grigore Băjenaru le-a scris pe prima pagină a îndrăgitului volum au o semnificație aparte, după cum mărturisește el însuși: “M-am gândit la foarte mulți profesori care au uitat că au fost cândva elevi și-au uitat că au făcut cândva năzdrăvanii în genul acelora făcute de noi în Cișmigiu&comp. sau mai bine zis la Liceul Lazăr, năzbâtii, șotii nevinovate cele mai multe. Am păstrat în amintire câteva figuri de profesori, adevărate personalități didactice, figuri vii, luminoase, cum au fost Stere Enăchescu poreclit de noi Barosanul, Grigore Niculescu de Istorie, poreclit Attila, Aurel Dinu, profesorul Camil Petrescu, Mihai Stoicescu și alții. În această categorie de profesori este și Dimitrie Caracostea, un mare professor”, mărturisea autorul în același interviu acordat Televiziunii Române.

“O foarte bună carte de amintiri este volumul d-lui Grigore Băjenaru: „Cişmigiu et Comp.”, de curând apărut. Într-un stil sprinten şi hazliu, autorul povesteşte întâmplări din timpul liceului, de care îşi aduce aminte cu ocazia unui banchet care îi adună în jurul aceleiaşi mese pe toţi foştii elevi ai unei promoţii a liceului Gheorghe Lazăr.

Amintiri au încercat mulţi scriitori să scrie. Pe toţi i-a întrecut Ion Creangă cu adevăratele pagini de antologie, în care acest meşter al scrisului a aşternut poznele ştrengarului de la Humuleşti. Prea puţini autori au izbutit, după el, să trezească interesul cititorilor, prin povestirea amintirilor personale.

Prea puţini au putut să-l silească pe cititor să simtă la fel cu eroul întâmplările trăite din cartea cu amintiri. Domnul Grigore Băjenaru face parte din categoria acestor puţini.

Năzbâtiile ştrengarilor de la Lazăr nu poate decât să-i amuze pe cititori, făcându-le cât mai agreabilă lectura celor peste 200 pagini ale volumului.

Cartea d-lui Grigore Băjenaru este una din puţinele cărţi care smulge, la sfârşitul ei, următoarea exclamaţie din gura celor care au citit-o: „Păcat că s-a terminat!”, scria în 1942, la apariția volumului, ziarul Universul.

Grigore Băjenaru este autorul mai multor povestiri istorice apărute la Editura Tineretului în anii ’60 – ‘70, printre care „Banul Mărăcine”, „Inelul lui Dragoș-Vodă” sau „Cerbii lui Mihai-Vodă”, dar și al romanului “Bună dimineața, băieți!”, inspirat din viața sa de profesor, carte apărută la Editura Ion Creangă în 1973.

Scriitorul a murit pe 5 februarie 1986, la vârsta de 79 de ani, la Craiova și a fost înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri.