Născut pe 18 martie 1823 la Câmpulung, într-o familie cu oarecare stare (mama lui era fiica lui Constantin Chiriaşu, mic negustor şi epistat al oraşului, iar tatăl, Dumitru Aricescu, era descendent al unei familii de moşneni şi a ocupat multă vreme funcţia de grămătic la isprăvnicia fostului judeţ Olt), Constantin D. Aricescu a devenit cunoscut ca poet, romancier și istoric pasionat de trecutul național și, deși astăzi nu este considerat un inovator, opera îl situează printre personalitățile care au contribuit la consolidarea memoriei colective românești.
Aricescu a primit învăţătură grecească, după moda timpului, apoi şi-a continuat studiile în limba română la învăţătorul Dumitru Jianu, un patriot înflăcărat. Ulterior a fost înscris la Colegiul Sfîntul Sava, unde i-a avut ca profesori pe Petrache Poenaru şi pe Costache Aristia. După finalizarea pregătirii, a fost numit funcţionar la Bucureşti, de unde a plecat în iunie 1848 pentru a face propagandă revoluţionară în oraşul natal, fiind condamnat de guvern, după înăbușirea revoluției, la 10 luni de închisoare la Mănăstirea Snagov.
După eliberare, în anii 1855 – 1856, a scris „Istoria Câmpulungului“ în două volume, prima monografie în limba română privind trecutul unui oraş. Fiind un mare susţinător al Unirii Principatelor, Aricescu a fost numit în martie 1857 secretar al Comitetului Unionist din Câmpulung, menit să pregătească în judeţul Muscel, sub conducerea Comitetului Central al Unirii din Bucureşti, alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti, apoi a devenit deputat al oraşului Câmpulung şi a participat la lucrările pentru desăvârşirea Unirii Principatelor.
Una dintre lucrările sale de referință, “Istoria revoluțiunii române de la 1821”, publicată la Craiova, în 1874, a fost un efort documentar remarcabil, deoarece a folosit surse istorice originale și este ilustrată cu portretul inedit al lui Tudor Vladimirescu realizat de Theodor Aman.
În perioada în care a fost director al Arhivelor Statului din București (1869–1870; 1871–1874), Constantin D. Aricescu a depus eforturi uriașe
pentru a aduna documente referitoare la Revoluția de la 1821. Rigoarea sa științifică s-a reflectat, de altfel, în culegerea „Acte justificative la istoria revoluțiunii române de la 1821”, publicată împreună cu volumul principal.
O inițiativă inedită a cercetătorului a fost dorința de a include o litografie a lui Tudor Vladimirescu în lucrarea sa. Conștient de importanța imaginii în consolidarea memoriei istorice, Aricescu a apelat la pictorul Nicolae Grigorescu. Strădania de a găsi un portret autentic pe baza căruia să fie realizat tabloul a inclus căutări minuțioase la rudele și cunoscuții revoluționarului, precum și studierea unor reprezentări existente în biserici și mănăstiri, dar, din cauza absenței unei imagini fidele, demersul a stagnat.
Dificultățile l-au determinat pe Gh. Chițu, editorul volumului lui Aricescu, să caute sprijinul pictorului Theodor Aman, care a acceptat să reconstituie figura lui Tudor Vladimirescu pe baza relatărilor contemporanilor, folosind în special mărturia lui Petrache Poenaru, fostul secretar de cancelarie al eroului de la 1821.
Interesul pentru acest portret a fost atât de mare, încât ministrul Instrucțiunii Publice de la acel moment, Vasile Boerescu, și-a exprimat dorința de a-l vedea, dar Aman a refuzat prezentarea tabloului până la finalizarea sa:
,,Aș fi consimțit cu plăcere la dorința domnului ministru, însă, după cum știți, portretul nu este definitiv terminat, aștept cadrul pentru acesta. Un tablou fără cadru nu-și are efect. Dorința domnului ministru mă flatează și voi fi fericit a-l satisface când totul va fi în regulă”.
Portretul a fost trimis la începutul anului 1874 ministrului instrucțiunii publice, care l-a considerat reușit, adăugând că este ,,făcut cu fantezie”. În martie 1874, din Craiova, editorul Gh. Chițu îi scria lui C. D. Aricescu despre intenția de a fotografia portretul lui Tudor, urmând să-i trimită și lui un „chip”, pentru a fi trimis la tipografia Socec ca să-l litografieze, după care, „îl roagă să i-l expedieze îndată prin poștă, în contul său, pentru a nu se mai întârzia apariția lucrării”.
Tabloul realizat de marele pictor a fost considerat o realizare excepțională, devenind nu doar un studiu istoric riguros, ci și un proiect de conservare vizuală a imaginii lui Tudor Vladimirescu.
În ultimii zece ani ai vieții, Aricescu a fost director al Tipografiei Statului, revizor școlar al județelor Ilfov și Vlașca, apoi director al internatului Liceului „Matei Basarab “, post pe care i l-a oferit prietenul său Grigorie Tocilescu, ministrul instrucțiunii publice, în septembrie 1884. Cărturarul s-a stins din viață pe 18 februarie 1886, la vârsta de 62 de ani.
