Viața românului din Ploiești a fost sursă de inspirație pentru Thomas Mann. Trei filme din perioada interbelică s-au numit „Manolescu”.
Figura controversată a lui George Manolescu, un escroc român celebru la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, a fost sursa de inspirație a lui Thomas Mann pentru romanul „Confesiunile escrocului Felix Krull”, scris în 1911 și publicat 11 ani mai târziu.
Memoriile șarlatanului care își spunea prințul Lahovary, marchizul de Passano, prințul de Padova sau ducele de Otranto au fost tipărite pentru prima dată la Berlin, în 1905, sub titlul „Naufragiat” (și republicate în foileton de ziarul „Dimineața” din București) și l-au inspirat pe regizorul Richard Oswald, primul care a ecranizat povestea în 1920, pelicula „Memoriile lui Manolescu” avându-i pe Conrad Veidt, Erna Morena și Lilli Lohrer în distributie. Fascinantul personaj a fost eroul portretizat și de regizorul rus Viktor Tourjansky atunci când a realizat filmul „Manolescu”, a cărui premieră a avut loc în 1929, cu Ivan Mozzhukhin și pe Brigitte Helm în rolurile principale. Patru ani mai târziu, regizorii Georg C. Klaren și Willi Wolff l-au readus pe șarlatanul român în atenția publicului. Filmul lor s-a numit „Manolescu, prințul hoților” și l-a avut pe Iván Petrovici în rolul lui Manolescu.
Dar cine era personajul care a stârnit atâta interes?
George Manolescu s-a născut pe 20 mai 1871 la Ploiești și a fost fiul unui căpitan de cavalerie și al unei femei renumite pentru frumusețea sa. După moartea timpurie a mamei, a fost crescut de bunică, dar adolescența i-a fost marcată de o serie de evenimente neobișnuite. Și-a început studiile la Școala de Marină Militară din Galați, pe care a abandonat-o cu gândul de a fugi la Paris, orașul unde avea să devină un escroc rafinat.
Ascuns între sacii de cereale de pe fundul unui vapor, Manolescu a ajuns mai întâi la Constantinopol, unde și-a început “cariera” de hoț. Mai întâi a furat portofelul unui turc bătrân, apoi s-a amestecat în mulțimea pestriță din port, a pătruns în cabinele ofițerilor și și-a însușit ceasornice, inele și alte obiecte de preț.
Ulterior, când a ajuns în sfârșit la Paris, la vârsta de 17 ani, s-a specializat în furtul de giuvaieruri, după cum el însuși povestea: „Era la 4 noiembrie 1888 mi-am început plimbările prin Grands Magasins du Louvre și cu acesta cariera mea periculoasă, dar bănoasă, pe care în timp de 15 ani, 1888 – 1903 (scăzând pedepsele de aproape 7 ani), am semnalat peste 200 de furturi, în valoare totală de peste 7 milioane de franci, din care am încasat numerar 2,5 milioane”.
Și-a închiriat o vilă elegantă, și-a cumpărat o trăsură trasă de cai semeți, câțiva cai de călărie și chiar cai de curse. Visul lui era o căsătorie rentabilă și ar fi reușit, dacă unul dintre cei 37 de negustori de diamante pe care obișnuia să-i “viziteze” nu l-ar fi prins asupra faptului.
Condamnat la patru ani de închisoare, pe care i-a executat la Gaillon, George Manolescu nu a fost un deținut obișnuit: a bătut un paznic, i-a fracturat trei coaste altuia și a organizat o revoltă, fapte care i-au adăugat șase luni la pedeapsă. În pușcărie, a încercat diverse meserii, lucrând ca tăbăcar, cizmar, țesător și florar, fără a se putea hotărî asupra vreuneia.
După eliberare, Manolescu a plecat la Monte Carlo, unde a reușit să cucerească inima unei rusoaice bogate. De acolo, s-a îndreptat spre Chicago, unde s-a prezentat drept ducele de Otranto. Rămas fără bani, a furat bijuteriile unei americance pe când era în tren, în drumul spre San Francisco. Poliția a anchetat toți călătorii, dar nu și pe Manolescu, care avusese grijă să se prezinte cu destul tupeu drept marchizul de Passano, nepotul ambasadorului Spaniei la Washington.
La San Francisco, celebrul detectiv Williams a primit sarcina să-l aresteze. Însă George Manolescu a reușit să intre în serviciul acestuia și, după ce l-a purtat pe niște piste false, s-a refugiat la Honolulu. Aici, a avut o relație cu o frumoasă localnică, care a încercat să-l otrăvească, apoi, pentru a scăpa, a fugit la Yokohama, unde o milionară japoneză voia să-i devină soție. Reîntors la San Francisco sub numele de prințul de Padova, a fost cerut în căsătorie de fiica unui magnat al dolarilor.
Manolescu a plecat însă la Paris, apoi a locuit un timp la Monte Carlo, unde a câștigat simpatia unei unguroaice bogate din Szeged, care i-a dăruit o vilă. O scurtă vizită la Nisa și dispariția unor bijuterii i-au adus o condamnare de 18 luni de închisoare, la Nîmes.
După eliberare, a revenit pentru scurt timp în România, apoi s-a aventurat din nou în necunoscut. A urmat un furt dintr-un hotel din Lucerna, altul în Baden-Baden și a căzut din nou în mâinile poliției, la Frankfurt.
Aici a simulat nebunia, medicii specialiști l-au declarat iresponsabil, așa că a primit o condamnare redusă, de doar șase luni, executată la Lucerna. Eliberat din închisoare, George Manolescu a plecat imediat după aceea în Elveția, unde a făcut cunoștință cu o contesă germană și cu fiica acesteia, Gerda.
S-a recomandat ca fiind un mare proprietar român, s-a logodit cu Gerda la Milano și s-a căsătorit la Genova, cei doi având o fiică, Iulia. Ajuns în cercurile aristocratice, își petrecea timpul pe proprietățile unui cumnat din Prusia și părea că visul i s-a împlinit.
Însă șarlatanul simțea că mariajul său bazat pe atâtea minciuni începe să se clatine, i-a spus soției că administratorul l-a furat și că și-a pierdut întreaga avere și și-a luat rămas-bun de la familie, sub pretextul că pleacă să-și rezolve afacerile. Ulterior și-a asumat identitatea prințului Lahovary și a ajuns în Philadelphia, unde a reușit să fure pietre prețioase în valoare de un milion de lei. Ca să scape, a plecat din nou la Paris, unde a dus o viață luxoasă.
La Boulogne-sur-Mer, s-a împrietenit cu un producător de conserve, a cărui fiică, o tânără văduvă, îl interesa. A urmat-o la Berlin, unde s-a cazat într-un hotel de lux și și-a angajat servitori cu livrele de aur, însă, în timp ce plănuia logodna, i-a făcut o vizită fostei soții, Gerda, care divorțase între timp de el. Aceasta l-a primit cu răceală, i-a refuzat darurile și i-a permis doar o scurtă întâlnire cu fiica lor.
Planurile de logodnă au eșuat, pentru că George Manolescu a fost prins și arestat din nou. Dus la Berlin, a jucat din nou cartea nebuniei, medicii specialiști l-au declarat iresponsabil și a fost internat într-un ospiciu din Harzberge, de unde a reușit să evadeze.
Vrând să ducă o viață cinstită, ar fi încercat, fără succes, să-și găsească un rost la București și, ulterior, la Budapesta. Proprietarul Hotelului Bristol din Budapesta, care îl cunoscuse în vremurile sale de glorie, i-a împrumutat o sumă de bani, cu care și-a permis să plece la New York.
Hotărât să își schimbe viața, s-a angajat ca muncitor în garajul multimilionarului Huntington și, peste un timp, a ajuns la Expoziția Universală de la St. Louis, unde vindea bilete la intrare. După închiderea expoziției, ploieșteanul, convins că poate deveni jurnalist, a trimis articole la diverse publicații din Buffalo, Montreal, Ottawa, Brandon, Victoria, Vancouver și San Francisco.
În cele din urmă, s-a stabilit la Milano, unde și-a scris memoriile fabuloase și s-a căsătorit pentru a doua oară. Fascinantul personaj a murit pe neașteptate pe 2 ianuarie 1908, la vârsta de 36 de ani (după cum scriu ziarele epocii, care suspectează însă că și-ar fi putut face doar o ieșire din scenă, pentru a-și continua potlogăriile sub o altă identitate), lăsând în urmă o poveste de viață plină de aventuri, sursă de inspirație pentru romanului lui Thomas Mann și pentru trei filme mute produse în perioada interbelică.
