AcasăEroii României moderneCopiii “de cutie” și doctorul Carol Davila

Copiii “de cutie” și doctorul Carol Davila

Doctorul Carol Davila, născut la Parma, în 1828, a studiat medicina la Paris. În 1853 a venit la București și s-a stabilit aici ca medic militar. Tânărul doctor s-a îndrăgostit de frumoasa Maria Marsil, fiica marii boieroaice Sultana, aceasta din urmă fiind fiica paharnicului Constantin Al. Colceag şi a Mariei Câmpineanu, ambii provenind din două familii boiereşti înstărite.

 

Sultana se căsătorise cu medicul francez Alphonse Constant De Marcilly (Marsil), stabilit în Țară Românească în timpul lui Grigore Ghica, fost medic primar la spitalul Colţea. Cuplul a avut două fiice și cea mai mare dintre ele, Maria, îl va cunoaște la un bal pe tânărul Carol Davila. Tatăl Mariei murise de mai mulţi ani în momentul în care Davila o va cere în căsătorie, dar Sultana Marsil, mama fetei, îl va refuza categoric pe pretendent pentru că el era catolic, iar Maria crescuse în religia ortodoxă. După cinci ani de la primul refuz, Davila continua să o curteze, iar Maria respingea orice altă partidă care i se propunea. Între timp, sora mai mică se căsătorise, așa că Sultana a fost în sfârșit de acord cu mariajul Mariei cu doctorul Davila.

 

Sultana Marsil avea în proprietate două mari moşii, Dâlga, în judeţul Ialomiţa şi Albeşti, în judeţul Argeş. Prima a fost numită după numele ei, întâi Marsilianca, apoi Marsilieni, nume pe care îl păstrează și astăzi. Femeia a ctitorit în anul 1836 biserica Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din localitate, unde i se păstrează încă tabloul votiv. În 1864 a renunţat la drepturile băneşti care i se cuveneau pentru împroprietărea sătenilor de pe cele două foste moşii ale sale (în timpul reformei agrare din 1864), a oferit o rentă de 500 galbeni pentru Azilul Elena Doamna din Bucureşti, a sprijinit refacerea caselor fostei mănăstiri Colţea şi a ridicat în anul 1865 casele parohiale ale bisericii Enei, pentru pomenirea părinţilor săi.

Foarte credincioasă, Sultana Marsil a dăruit mănăstirii Pasărea bijuterii și odăjdii și aici va fi înmormântată după ce a murit, pe 22 august 1871, în apropierea bisericii mari.

 

Fiica ei, Maria Marsil, murise la doar 24 de ani, la nașterea primului ei copil cu doctorul Carol Davila, o fetiță botezată tot Maria. Rămas în grijă cu un copil mic, orfan de mamă, Carol Davila a hotărât să strângă în casa lui vreo 40 de copii, cu vârste cuprinse  între 5 și 7 ani, care erau în grija fostele lor doici prin mahalalele Bucureştilor.

Aceşti copii ai nimănui, numiți „de cutie”, erau întreţinuţi de Logofeţia bisericească din Ministerul Cultelor cu câte un galben pe lună, adică câte un leu pe zi, din veniturile „cutiei binefăcătoare „, care, încă din 1775, din vremea lui Alexandru Ipsilanti, purta numele de „cutia milelor”.

Aceste venituri din donaţii făcute în bani, acareturi şi moşii ale boierilor miloși ai vremurilor se risipeau însă deseori din cauza neglijenţei, a relei credinţe, a frecventelor schimbări de domni şi a ocupaţiilor armatelor străine.

 

Din 1872, „cutia milelor” a fost alimentată constant din donaţia formată din fondurile provenite de la moşiile şi hanurile Mitropolitului Filaret al II-lea care, înduioşat de soarta acestor copii, a cerut prin testament să se creeze un orfelinat.

Azilului de copii găsiţi i-a fost donat hanul numit „hanul lui Filaret”, care avea pe atunci un venit de 10.000 de galbeni anual, clădire care se afla pe terenul cuprins între Calea Victoriei, biserica Sărindar şi strada Brezoianu. Hanul a fost cumpărat de guvern pe timpul lui Ştirbei Vodă cu preţul de 20.000 lei, dar în cutia binefăcătoare a milei nu a ajuns niciun ban din respectiva sumă.

Atunci când doctorul Carol Davila i-a strâns în anul 1861 pe copiii orfani în casa lui, a fost influenţat de ideea acestui generos mitropolit de a construi un mare orfelinat. Datorită puterii sale de convingere și a seriozității, Davila a reuşit să atragă protecţia Doamnei Elena Cuza care va pune în 1862 piatra de temelie a Azilului Elena. Portretul Mitropolitului Filaret al II-lea se afla deasupra altarului bisericii așezământului, conform dorinţelor doamnei Elena Cuza.

 

 

Început în casele Sultanei Marsil, soacra doctorului Carol Davila, micul orfelinat s-a mutat pe dealul Cotrocenilor, într-o vilă modestă a celei de-a doua soţii a lui Davila, Anica Racoviţă, provenită din familia Goleştilor.

Deşi între timp nepoata ei, copilul Mariei Marsil și al lui Carol Davila, murise, Sultana Marsil a donat azilului condus de Carol Davila toată partea ei de zestre, care urma să servească la creşterea, educarea şi înzestrarea a 12 copile.

Din primul an al mutării azilului pe colina Cotrocenilor, Ana și Carol Davila se interesau îndeaproape de soarta orfanelor şi încercau să creeze, pe cât le era cu putinţă, un cămin cât mai apropiat de o atmosferă de familie.

În broşura „Istoria Azilului Elena Doamna”, scrisă în 1884 de Ioan Slavici, găsim următoarele rânduri despre Ana Davila:

„Nimeni nu-i dăduse această însărcinare, şi-o luase singură, şi nu din simţământ de datorie, nu spre a-şi câştigă pâinea de toate zilele, ci din neastâmpărul de a face binele, îşi sacrificase ea tihna orelor sale de repaus; iubirea către sărmanele copile a făcut-o să se ostenească, şi singură iubirea acestor copile era răsplata ostenelei sale!”

 

Dar Ana Davila moare în 1874, în plină activitate filantropică. Copilele Azilului, obişnuite să o considere ca o mamă, au plâns-o cu durerea unor copii adevăraţi, dar fetele s-au bucurat în continuare de afecţiunea specială a generalului Davila, care a preluat integral sarcina îngrijirii lor.

„Mi-aduc aminte, povestea o fosta elevă a Azilului, cum venea cu buzunarele largi ale pardesiului, pline cu tot felul de bunătăţi şi cum împărţea copiilor cu amândouă mâinile, mere, portocale, bomboane, jucării, pesmeţi şi tot ce putea cuprinde aceste buzunare care parcă într-adins erau făcute după măsura desagilor lui Moş Crăciun!”

Cât a trăit Carol Davila, Azilul Elena a progresat permanent, ajungând la un moment dat o şcoală model, unde veneau în schimb de experiență mulţi dascăli români nu numai din ţară, ci şi de peste Carpaţi.

Azilul Elena se compunea din secţia normală care funcționa după principiile educației froebeliene, Secţia normală de 6 clase, Secţia inferioară de menaj, trei clase pedagogice (pentru formarea învăţătoarelor rurale), Ateneul Elisabeta (pentru îndrumare artistică), o şcoală primară și o şcoală de ţesut numită Elisabeta Doamna.

Elevele care absolveau 6 clase normale treceau cu examen de maturitate la toate obiectele, iar la celelalte clase se organizau examene generale la fiecare sfârşit de an. La aceste examene asista de multe ori şi Regina Elisabeta sau ministrul de Instrucţie Publică.

Carol Davila a murit pe 24 august 1884, iar foștii săi elevi de la școala de medicină pe care întemeiat-o vor spune: „Ne recomandă să fim cinstiți și să nu ne lăsăm mituiți”.

 

 

Comentarii
  • Este foarte interesant de citit cum pe timpurile trecute lumea bogata au avut mila de copil de cutie …și cum afacerea asta a trecut din mâna in mâna ..in care boieri ca să-ți păstreze numele după terminarea veți au donat la aceste lefuri de case de copil săraci fără părinți …..depe timpurile trecute…..cum. Se înțelege guvernul Roman dela acele timpuri nu au avut de gând sa ia locul de organizat case de copii săraci sau orfani…….păcat …..

  • Este foarte interesant de citit cum pe timpurile trecute lumea bogata au avut mila de copil de cutie …și cum afacerea asta a trecut din mâna in mâna ..in care boieri ca să-ți păstreze numele după terminarea veți au donat la aceste lefuri de case de copil săraci fără părinți …..depe timpurile trecute…..cum. Se înțelege guvernul Roman dela acele timpuri nu au avut de gând sa ia locul de organizat case de copii săraci sau orfani…….păcat …..când eu eram de vârsta de 10 ani am intrat la o casa de copiiopil orfani

Lasă un comentariu