HomeOameni care au intrat în istorieCopii celebriCopilul-minune din Sebeș a fost răpus de tuberculoză la doar 15 ani

Copilul-minune din Sebeș a fost răpus de tuberculoză la doar 15 ani

DS TW

Carl Filtsch s-a născut pe 28 mai 1830 la Sebeș, în Alba, și a fost fiul pastorului evanghelic Joseph Filtsch şi al Carolinei, născută Felmer. Copilul a început cursurile de pian la vârsta de trei ani, primul îndrumător fiind chiar tatăl său, iar în 1837 a fost dus la Viena pentru a-și completa educația muzicală cu profesori mai experimentați. Aici l-a cunoscut aici pe Friedrich Wieck, tatăl pianistei Clara Wieck Schuman, și-a impresionat dascălii cu talentul său excepțional și la un moment dat a fost prezentat Curții Imperiale. Băiatul din Sebeș a ajuns astfel să fie coleg cu viitorul împărat Franz Joseph, care avea exact aceeași vârstă, pentru că mama celui din urmă, ambițioasa ducesă Sofia de Bavaria, spera că micuțul îl va motiva pe fiul ei în studierea pianului.

Copilul a cântat pentru prima dată în fața publicului în februarie 1841, pe când avea doar 11 ani, la “Wiener Musikverein”, o sală de concerte din districtul Innere Stadt, care este astăzi sediul orchestrei Filarmonicii din Viena, a avut un mare succes, iar profesorii și tatăl său i-au organizat în același an un turneu care a cuprins orașele Budapesta și Sibiu.

În decembrie 1842, copilul-minune a ajuns la Paris însoțit de baroneasa Jeanette Banffy și a devenit elevul preferat al lui Frédéric Chopin, apoi a fost preluat de Franz Liszt, care i-a fost o vreme dascăl. Liszt a spus despre Carl: „Dacă micuțul acesta va începe să călătorească, va trebui să-mi închid prăvălia”, iar Chopin avea să exclame: „Dumnezeule, ce copil! Până acum, nimeni nu m-a înțeles așa ca el…”, după ce adolescentul a interpretat un concert pentru pian al compozitorului.

Din păcate, în scurt timp Carl a fost obligat să-și anuleze turneele ce îi fuseseră planificate în toată Europa pentru că s-a îmbolnăvit de tuberculoză și medicii i-au recomandat să se mute la Veneția, unde clima era mai blândă. Într-o primă fază starea sa de sănătate s-a îmbunătățit, a călătorit în vara anului 1844 acasă, în Transilvania, apoi a mers la Viena, iar pe perioada iernii s-a întors în Italia.

Pe 11 mai 1845, la doar 15 ani, Carl a fost răpus de tuberculoză, fiind înmormântat în cimitirul San Michele din Veneția. Ziarul Siebenbürger Bote anunţa dispariţia sa: „Carl Filtsch a murit la 11 iunie, ora 1 dimineaţa, la Veneţia. Mugurele prea de timpuriu înflorit şi promiţând fructe atât de preţioase s-a reînchis mult prea devreme şi departe de ţară”, iar Harald C. Schonberg scria în volumul “Marii pianişti”: „Chopin n-a avut decât un singur elev cu adevărat excepţional. Era Carl Filtsch, un geniu blond ce a murit la 15 ani, de tuberculoză”.

Pe piatra funerară se află inscripţionat un text în limba germană: „Carl Filtsch, născut la 28 mai 1830 la Mülbach (Sebeş), Transilvania – mort la 11 mai 1845, la Veneţia. Artistul doarme, se odihnesc scumpele sale mâini care odată au stăpânit marea de acorduri. Dar pe veci o vie şi profundă nostalgie a sufletului îl va chema pe nume, îl va binecuvânta şi îl va plânge”.

Tânărul pianist transilvănean a lăsat în urmă opt compoziții proprii, dintre care unele fuseseră publicate pentru prima dată la Londra, în 1843.

DS TW
No comments

leave a comment