Isadora Duncan: O viață de glorie și o moarte stupidă

Considerată o pionieră a dansului modern și una dintre cele mai fascinante personalități ale începutului de secol XX, Isadora Duncan a renunțat la regulile stricte ale baletului clasic și a adus pe scenă un stil liber, inspirat din arta Greciei antice. Viața ei a fost la fel de spectaculoasă ca aparițiile scenice: a trecut prin iubiri controversate și tragedii personale devastatoare, iar finalul a fost dramatic.

 

Isadora s-a născut la San Francisco, pe 26 mai 1877, și a fost cea mai mică dintre cei patru copii ai bancherului Joseph Charles Duncan și ai lui Mary Isadora Gray. Familia mai avea doi băieți, Augustin și Raymond, și o fiică, Elizabeth, care avea să devină, la rândul ei, dansatoare.

La scurt timp după nașterea Isadorei, s-a descoperit că tatăl său folosea fonduri de la două bănci pe care le administrase pentru a-și finanța speculațiile private. Deși a reușit să evite închisoarea, scandalul financiar, la care se adăugau numeroasele lui infidelități, a dus la destrămarea căsniciei. Furioasă și dezamăgită, mama Isadorei a divorțat.

După separare, Mary Isadora Gray s-a mutat împreună cu cei patru copii la Oakland, în California, unde a lucrat ca profesoară de pian și croitoreasă pentru a-și întreține familia. Viitoarea artistă a renunțat devreme la studii și a început să muncească încă din adolescență, oferind lecții de dans copiilor din oraș.

În 1896, Isadora a ajuns la Chicago, unde a participat la numeroase audiții pentru companii de teatru. În cele din urmă, și-a găsit un loc în trupa lui Augustin Daly, alături de care a plecat la New York. Acolo a frecventat cursurile susținute de celebra Marie Bonfanti, însă a fost rapid dezamăgită de rigiditatea baletului clasic.

Convinsă că talentul ei nu era suficient apreciat în America, tânăra s-a mutat la Londra, în 1898. A devenit repede cunoscută, a început să câștige bine și și-a permis să închirieze un studio în care să se pregătească pentru viitoarele spectacole. De la Londra, a plecat în 1900 la Paris, cucerind și publicul francez.

În 1902, celebra Loie Fuller a invitat-o să susțină turnee împreună. Cele două artiste au călătorit prin întreaga Europă, iar Isadora Duncan a devenit tot mai apreciată pentru stilul său inovator, radical diferit de rigorile și convențiile baletului clasic.

În 1910, l-a întâlnit pe ocultistul Aleister Crowley la o petrecere, iar cei doi au început o relație, deși bărbatul era mai atras de partenera ei din acea perioadă, Mary Dempsey, cunoscută și sub numele de Mary D’Este sau Desti.

Un an mai târziu, Isadora l-a cunoscut pe excentricul designer francez Paul Poiret, celebru pentru evenimentele fastuoase pe care le organiza și la care participau numeroase personalități ale lumii artistice.

La una dintre aceste petreceri, supranumită „La fête de Bacchus”, desfășurată pe 20 iunie 1912, dansatoarea, îmbrăcată într-o rochie de seară de inspirație antică, creată de Poiret, a dansat pe mese printre cei aproximativ 300 de invitați. Martorii evenimentului au povestit că, în acea seară, s-ar fi consumat nu mai puțin de 900 de sticle de șampanie.

Artistei nu îi plăceau aspectele comerciale ale turneelor, deoarece considera că acestea o îndepărtează de adevărata ei misiune: educarea tinerilor în spiritul artei coregrafice. Din acest motiv, a decis să deschidă școli de dans dedicate adolescentelor, unde cursantele învățau nu doar tehnică, ci și filosofia dansului.

Prima școală de acest tip a fost inaugurată în 1904, la Berlin. Acolo s-a format grupul cunoscut mai târziu sub numele de „Isadorabilele” — Anna, Maria-Theresa, Irma, Liesel, Gretel și Erika — protejatele Isadorei Duncan, considerate continuatoarele moștenirii sale artistice. Dansatoarea le-a adoptat pe cele șase fete, iar acestea au primit numele ei de familie.

La aproape un deceniu după înființarea școlii din Berlin, a deschis o instituție similară la Paris. Proiectul a avut însă o existență scurtă, deoarece izbucnirea Primului Război Mondial a dus la suspendarea cursurilor.

În 1914, artista s-a mutat în Statele Unite și și-a transferat aici școala de dans. În perioada petrecută la New York, a pozat pentru o serie de studii fotografice realizate de Arnold Genthe. Un an mai târziu, a fost nevoită să părăsească America, iar în 1921, simpatiile ei pentru ideile de stânga au determinat-o să plece în Uniunea Sovietică, unde a deschis o nouă școală de dans. Totuși, autoritățile sovietice nu și-au respectat promisiunea de a-i oferi sprijin financiar, iar Isadora Duncan s-a întors în Occident, lăsând instituția în grija uneia dintre protejatele sale, Irma.

Atât în viața profesională, cât și în cea personală, Isadora Duncan a sfidat convențiile epocii. Era bisexuală, atee și își exprima deschis convingerile comuniste. În timpul unui turneu susținut în Statele Unite, între 1922 și 1923, artista a provocat un scandal după ce a fluturat pe scenă o eșarfă roșie și și-a dezgolit sânii în fața publicului din Boston, strigând: „Acesta este roșu! La fel sunt și eu!”

Artista a avut trei copii, toți născuți în afara căsătoriei. Prima care a venit pe lume, Deirdre Beatrice, era fiica designerului de teatru Gordon Craig, iar al doilea copil, Patrick Augustus, era fiul lui Paris Singer, al 22-lea din cei 24 de copii ai magnatului american Isaac Singer. Ambii s-au înecat la Paris în 1913, după ce mașina în care se aflau cu dădaca lor a căzut în Sena.

În autobiografia sa, artista povestește că a implorat un tânăr italian, sculptorul Romano Romanelli (fiul lui Raffaello Romanelli, cel care, între anii 1902-1913, a realizat mai multe sculpturi în România, printre care grupul statuar „Zeul Peleșului”, statuile zeului Dansului și al zeului Neptun, grupul Apollo cu cele doua Minerve, Venus intrând în baie, toate la Peleș, bustul regelui Carol I de la Castelul Pelișor, statuia lui Mihail Kogălniceanu și cea a lui Alexandru Ioan Cuza din Iași, Monumentul Unirii din Galați, Monumentul Eroilor Sanitari din București și multe monumente funerare în Cimitirul Bellu) să se culce cu ea pentru că era disperată să aibă un alt copil. A rămas însărcinată și a adus pe lume un băiețel în august 1914, dar bebelușul a murit la scurt timp după ce a venit pe lume.

În 1921, în perioada în care locuia la Moscova, Isadora Duncan l-a cunoscut pe poetul Serghei Esenin, care era cu optsprezece ani mai tânăr decât ea. Cei doi s-au căsătorit pe 2 mai 1922, iar Esenin a însoțit-o ulterior într-un turneu prin Europa și Statele Unite. Căsnicia lor s-a destrămat însă rapid. În mai 1923, poetul a părăsit-o și s-a întors în Uniunea Sovietică. Doi ani mai târziu, în decembrie 1925, Serghei Esenin a fost găsit mort în camera sa de la hotelul Angleterre din Sankt Petersburg.

La sfârșitul anilor 1920, cariera Isadorei Duncan intrase deja în declin. Artista ajunsese să fie mai cunoscută pentru dificultățile financiare, relațiile amoroase controversate și aparițiile publice marcate de consumul excesiv de alcool decât pentru spectacolele de dans.

Și-a petrecut ultimii ani mutându-se între Paris și stațiunile de la Marea Mediterană, lăsând adesea în urmă datorii neplătite la hoteluri. În noaptea de 14 septembrie 1927, la Nisa, Isadora Duncan, care avea 50 de ani, s-a urcat într-un automobil decapotabil condus de Benoît Falchetto, un mecanic franco-italian. La gât purta o eșarfă lungă, pictată manual, realizată de artistul rus Roman Chatov și primită cadou de la prietena ei, Mary Desti.

Aceasta din urmă a sfătuit-o să își ia o pelerină, însă artista și-a pus doar acea eșarfă pe umeri. În timp ce se urca în mașină, le-ar fi spus prietenilor alături de care își petrecuse seara: „Adieu, mes amis. Je vais à la gloire!” („Adio, prieteni. Mă duc spre glorie!”).

Romancierul american Glenway Wescott avea să afirme însă, mai târziu, că Mary Desti susținea că ultimele cuvinte rostite de Isadora Duncan au fost, de fapt: „Je vais à l’amour” („Mă duc spre iubire”).

Imediat ce automobilul a pornit pe Promenade des Anglais, eșarfa de mătase pe care Isadora Duncan o purta pe umeri s-a prins în butucul roții din spate. Mașina s-a oprit brusc, iar materialul i-a smucit violent capul pe spate, provocându-i fracturarea gâtului. Artista a fost transportată de urgență la spital, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Trupul Isadorei Duncan a fost incinerat, iar cenușa sa a fost depusă în columbarul cimitirului Père Lachaise din Paris, alături de urnele copiilor ei.

Sursa:

Isadora Duncan International Institute

Galerie foto: