Hortense de Beauharnais s-a născut pe 10 aprilie 1783 la Paris și a fost fiica lui Alexandre, Viconte de Beauharnais, și a Joséphinei Tascher de la Pagerie, dar, la scurt timp după nașterea copilei, părinții s-au separat. Tatăl ei a fost executat pe 23 iulie 1794 în timpul Revoluției franceze, cu câteva zile înainte să se sfârșească Regimul Terorii. Mama Hortensei a fost arestată timp de cinci zile și eliberată pe 6 august 1794 datorită intervenției prietenei ei, Thérèse Tallien, o figură emblematică a Revoluției franceze, care mai târziu a devenit prințesă de Chimay și a avut zece copii cu diferiți soți și amanți.
Joséphine s-a căsătorit ulterior cu Bonaparte, iar Hortense a fost înscrisă la școala doamnei Jeanne Campan la St-Germain-en-Laye împreună cu sora cea mică a lui Napoleon, Caroline.
Adolescenta era descrisă ca o frumusețe în epocă, era înaltă, subțire, cu părul blond, ochii mari și albaștri și trăsăturile fine. Pe 4 ianuarie 1802, la cererea tatălui vitreg, s-a căsătorit cu Louis, fratele împăratului, ceremonia fiind oficiată de cardinalul Caprara, astfel Hortense devenind cumnată a mamei și a tatălui vitreg. Cuplul a avut trei fii: Napoléon Louis Charles, care a murit la vârsta de 5 ani din cauza unei laringotraheobronșite, Napoleon Louis, care a murit la 26 de ani de rujeolă, și Charles Louis Napoléon Bonaparte, viitorul Napoleon al III-lea al Franței.
Mariajul lui Hortense cu Louis s-a dovedit însă dezastruos, pentru că tânăra era îndrăgostită nebunește de generalul Duroc, aghiotantul împăratului, care se pare că i-a devenit amant.
În 1806, Napoleon și-a numit fratele rege al Olandei, iar Hortense a devenit suverană, dar nu i-a convenit deloc ideea că trebuie să părăsească Franța și a sperat că va fi regină… de la Paris. Bonaparte nu a fost însă sub nicio formă de acord, astfel că tânăra a fost forțată să-și însoțească soțul în regatul lalelelor.
A ajuns în noua patrie pe 18 iunie 1806 și a fost plăcut surprinsă de primirea călduroasă de care a avut parte, s-a acomodat repede și a început să iubească țara a cărei suverană devenise. Mergea la toate festivitățile și ceremoniile oficiale, vizita piețele, își făcea singură cumpărăturile și era apreciată de olandezi, iar acest lucru a început să îl irite pe soțul ei.
Hortense a învățat să picteze și făcea deseori excursii la țară, mai ales pentru a fi cât mai departe de Louis, pe care nu îl putea suferi. De altfel, cei doi soți locuiau în părți diferite ale reședinței regale și se evitau reciproc chiar și atunci când trebuiau să participe împreună la recepții.
În 1807, după ce primul ei născut a murit, Hortense a primit permisiunea de a vizita țara natală, deoarece clima era considerată mai bună pentru cel de-al doilea fiu, Louis-Napoléon, care avea o stare de sănătate fragilă.
Tânăra a profitat de ocazie și a rămas în Franța până în 1810, când Napoleon a forțat-o să se întoarcă la soțul ei, pentru că împăratul tocmai se recăsătorise cu Maria Louise a Austriei și nu a considerat potrivit ca fiica fostei soții să locuiască la curtea de la Paris.
Hortense a revenit temporar în Olanda, dar pe 1 iunie 1810 i s-a permis din nou părăsească țara pentru a-și îngriji sănătatea în Franța. În 1810, după ce a pierdut regatul olandez, soțul ei, regele Louis, a rămas acolo pentru încă trei ani. După ultima înfrângere a Franței în Rusia, bărbatul i-a scris fratelui său și i-a solicitat să restaureze tronul pentru el, dar împăratul a refuzat, astfel că, în cele din urmă, Louis a revenit la Paris în 1813, unde a rămas pentru tot restul vieții.
În acest timp, frumoasa Hortense s-a îndrăgostit de Charles de Flahaut, un aghiotant al lui Joachim Murat, un tânăr chipeș și inteligent care se pare că a fost fiul natural al politicianului și diplomatului francez Talleyrand. Curând cei doi au devenit iubiți, iar în octombrie 1811, retrasă la un han din Elveția, Hortense l-a născut în secret pe Charles Auguste Louis Joseph. Acest copil va fi numit mai târziu duce de Morny de către fratele său vitreg, Napoleon al III-lea.
De sarcina secretă au știu numai fratele ei, Eugène, Adélaïde Filleul de Souza, care era mama amantului, și cele mai apropiate servitoare ale prințesei. Pentru vizita prelungită în Elveția, care a fost aranjată de Adélaïde, a fost găsită scuza că starea de sănătate precară îi cere un repaus prelungit într-o zonă liniștită. Tânăra era deja gravidă în luna a șasea și până atunci își ascunsese cu grijă sarcina.
La restaurația Bourbonilor, în 1814, Hortense a primit protecția țarului Alexandru I al Rusiei și, la inițiativa acestuia, a fost numită ducesă de Saint-Leu de către regele Ludovic al XVIII-lea. În timpul celor O sută de zile, perioada dintre revenirea lui Napoleon Bonaparte la Paris din exilul său pe insula Elba și revenirea pe tron a lui Ludovic al XVIII-lea, din 8 iulie 1815, Hortense și-a susținut tatăl vitreg, pe Bonaparte, iar acest lucru a dus la alungarea ei din Franța după înfrângerea finală a împăratului.
În timpul exilului, Hortense a călătorit în Germania și Italia înainte de a cumpăra Castelul Arenenberg din cantonul elvețian Thurgau, unde s-a stabilit în cele din urmă. A trăit în acest palat până la moartea ei, pe 5 octombrie 1837, și a fost înmormântată alături de mama sa, Joséphine, la Biserica Saint-Pierre-Saint-Paul.
