Iubirea interzisă: Maria Banuș și Zaharia Stancu

Maria Banuș s-a născut pe 10 aprilie 1914 la București, fiind fiica lui Max Banuș, contabil și director la Banca Marmorosch Blank și a Anettei. Fetița a făcut școala primară în particular, dând examenele la școala din str. Lucaci. După absolvirea liceului la Institutul “Pompilian”, a urmat cursurile Facultății de Drept și apoi pe cele ale Facultății de Litere de la Universitatea din București.

Tânăra a debutat în 1928, în revista Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, iar în perioada interbelică a colaborat la revista Azi, condusă de Zaharia Stancu, și a publicat primul său volum, Țara fetelor, la Editura Cultura Poporului.

Începând cu 1939, s-a apropiat de mișcarea muncitorească, intrând în Partidului Comunist, iar în 1945 este primită în Societatea Scriitorilor Români, apoi în Uniunea Scriitorilor.

Ca scriitoare, Maria Banuș s-a încadrat în curentul realismului socialist, una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, “Patronul”, intrând în categoria textelor obligatorii pentru elevii de școală, în timp ce alte creații ale ei erau recitate la serbările pionierilor și la spectacolele literar-artistice ale clasei muncitoare.

Femeia Maria Banuș trăia, însă, o dramă sentimentală. Fusese si era încă îndrăgostită de prozatorul Zaharia Stancu pe care l-a considerat bărbatul vieții ei. Mai vârstnic cu 12 ani, Stancu era, în primele decenii ale comunismului, unul dintre polii ideologiei regimului.

Născut pe 5 octombrie 1902, la Salcia, în județul Teleorman, viitorul scriitor a abandonat școala la vârsta de 13 ani și a lucrat în diverse meserii până în 1919, când și-a continuat studiile de literatură și filosofie la Universitatea din București. În 1948 Zaharia Stancu a devenit celebru după publicarea romanului Desculț, iar opera sa a fost inclusă în toate programele școlare. Numit director al Teatrului Național din București între 1946 și 1952, apoi între 1958 și 1968, Stancu a fost înalt responsabil al Editurii pentru Literatură și Artă și președinte al Uniunii Scriitorilor. Scriitorul a murit pe 5 decembrie 1974, la vârsta de 72 de ani. Maria Banuș a scris mai târziu, în amintirile sale:

“Moare Zaharia Stancu. Moare de un cancer, năpădit de metastaze. E înconjurat de familia lui. Eu sunt o scriitoare care dau telefoane acasă la el, să mă interesez cum îi merge şi vorbesc cu femeia de serviciu sau cu nevastă-sa.

Nuşa zice: “Şi eu sunt bolnavă. Am venit puţin acasă. Câteodată îi e mai bine, câteodată mai rău. Azi-dimineaţă, mi-a telefonat cumnatu-meu că a dormit şi a mâncat bine. (…)

El e un mare scriitor, tradus în zeci de limbi. Propus pentru Nobel. Vin ziarişti să-l vadă, din străinătate, şi dacă nu-l pot vedea, merg în satul lui, la Salcia, pe care-l cunosc sub numele de Omida, din cărţile lui, ca să vadă meleagul natal şi pe surorile lui.

Moare Preşedintele Uniunii Scriitorilor. Ce a fost el, pentru mine, în ultima etapă a vieţii noastre? Preşedintele. Un preşedinte bun pentru obşte şi care pentru mine n-a existat în nici un fel şi eu n-am existat pentru el. Ca şi cum am fi fost amândoi morţi de mult. Mai glumeam câteodată, rar când mergeam să-l văd, în biroul de la Uniune, să-i duc câte o carte de a mea (…) Cine a fost (…) acest bărbat pe care l-am iubit cu patimă şi cu dorinţa de a muri, la despărţire, şi cu dorinţa chinuitoare de a avea un copil de la el, un bărbat pe care l-am purtat în sânge, toată tinereţea mea, când am fost şi când n-am fost cu el, pe care l-am urât, l-am dispreţuit, l-am admirat. N-am avut copil de la el. Viaţa, cum se zice, ne-a despărţit.”

Zaharia Stancu era căsătorit încă din 1925 cu Nicolina Păun, o învățătoare din Turnu Măgurele, cu care avea un fiu, Horia, care va deveni medic și scriitor. Relația cu Maria Banuș se consumase de mult, în perioada de dinainte de război.

Maria Banuș povesteste în memoriile ei: “(…) Şi cum m-a bătut, şi cum m-a minţit şi cum s-a logodit oarecum cu mine, venind în familie, la ceai, (mirosea ceva în văzduh a escrocherie sentimentală – mă temeam, plutea minciuna în aer) şi zicea că divorţează, dar părinţii au scris la primăria din Salcia şi au aflat că nu există niciun proces de divorţ (nu la Salcia la primărie, mi se pare că la tribunalul din Roşiorii de Vede, unde zicea el că are loc procesul) şi pe urmă cum am zăcut şi cum am urlat la mama şi cum am vrut să mă sinucid şi cum m-am măritat, şi cum am vrut un copil de la el.” (Însemnările mele, Cartea românească, 2014)

Iubirea pentru Zaharia Stancu îi va marca poetei întreaga viață. Moartea lui o va suporta greu, în ciuda faptului că avea de mult timp propria ei familie. Maria Banuș a avut doi copii cu soțul ei, Sorin Ebner, un inginer constructor care a divinizat-o, în pofida capriciilor ei sentimentale, și care îi va fi alături până în 1999, când scriitoatea moare la București.

 

Galerie foto:

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *