David Livingstone s-a născut pe 19 martie 1813 în orașul Blantyre din Scoția, fiind al doilea din cei șapte copii ai unei familii sărace. Din acest motiv, a fost nevoit să muncească încă de la vârsta de zece ani într-o țesătorie0, dar, deși lucra câte 14 ore pe zi, a mers în paralel și la cursuri serale, reușind să încheie gimnaziul și liceul.
Sprijinit de biserica protestantă, a urmat studii de medicină și teologie la Glasgow și, pentru a obține pregătirea practică, și-a continuat cursurile medicale la Charing Cross Hospital Medical School, devenind clinician și având o specializare în obstetrică și una în botanică. Licențiat al Facultății de Medicină și Chirurgie pe 16 noiembrie 1840, Livingstone a fost hirotonit în același an slujitor al bisericii într-o slujbă desfășurată la Capela Albion.
În această perioadă l-a cunoscut pe misionarul Robert Moffat, care se afla pe atunci într-o vizită în Anglia împreună cu familia, pentru a-și promova rezultatele acțiunilor sale din orașelul Kuruman din Africa de Sud.
Moffat și-a amintit mai târziu; „M-a întrebat dacă eu cred că ar trebui să se îndrepte spre Africa. I-am spus că, dacă o va face, ar trebui să se orienteze spre o regiune neexploatată, povestindu-i despre vasta câmpie din nord, de unde vedeam că se ridică seara fumul a o mie de sate, loc unde niciun misionar nu fusese vreodată.”
Convins de rolul civilizator al creștinismului, David Livingstone a primit acceptul Societății de misionari din Londra pentru a pleca în Africa de Sud, s-a stabilit în ținutul muntos Kuruman din sudul țării, a învățat limba băștinașilor și s-a căsătorit cu Mary, fiica lui Robert Moffat.
Cuplul a avut șase copii, dar aceștia au crescut ducându lipsa tatălui, mai mereu plecat în extraordinarele sale expediții. Robert, primul fiu, a murit în timpul Războiului Civil American, după ce a fost capturat și închis în lagărul de prizonieri din Salisbury, Carolina de Nord. Fiica, Agnes, născută în 1847 sau 1857, s-a căsătorit cu A.L. Bruce, un bogat fabricant de bere, și a murit în 1912. Thomas a murit în Egipt în 1876, la vârsta de 27 de ani, din cauza unei boli numite bilharzia, infecție pe care o contractase în perioada pe care o petrecuse în Africa. Au urmat Elizabeth, care a murit la doar două luni, William Oswell, căruia i se spunea Zouga, după numele râului pe malul căruia se născuse în 1851 și care a murit în 1892 în Trinidad, unde a fost medic, și Anna Mary, născută în 1858, care a trăit până în 1939.
În 1849, David Livingstone a traversat deșertul Kalahari, a descoperit și explorat Lacul Ngami, iar doi ani mai târziu a traversat fluviul Zambezi și și-a stabilit baza în localitatea Seshéké, pentru a-și pregăti următoarea călătorie.
Scoțianul a pornit în cea mai mare exppediție a sa în 1853, urcând în amonte pe fluviul Zambezi, însoțit de 160 de africani în 33 de bărci, a intrat în bazinul fluviului Congo și și-a continuat călătoria până pe țărmul Oceanului Atlantic, la Luanda. A navigat apoi pe râul Congo până la izvoare, a descoperit cascada Victoria în 1855 și a ajuns la Quelimane, pe țărmul Oceanului Indian, pe 20 mai 1856.
Întors în Anglia în decembrie 1856, exploratorul a fost numit consul la Quelimane și s-a întors doi ani mai târziu în Africa împreună cu soția, primul lor fiu și fratele său, Charles.
În cursul unei alte călătorii ce a început în 1859, David Livingstone a explorat cursul inferior al fluviului Zambezi, a descoperit cascada Murchison, a cartografiat pentru prima oară lacul Shirwa și a cercetat marele lac Nyassa.
Exploratorul a trecut prin drama pierderii soției, Mary, care a murit în aprilie 1862 din cauza malariei, în timpul călătoriei pe fluviul Zambezi, dar și-a adunat puterile și a decis să își continue cercetările explorând în continuare Lacul Nyasa. După o scurtă călătorie la Londra, Livingstone a revenit în Africa în 1866, reușind să pătrundă într-o regiunea puțin explorată a lacului Mweru.
Deși bolnav, și-a continuat drumul în zona din vestul și sud-vestul Lacului Tanganyika în 1868, descoperind Lacul Bangweulu și râul Lualaba. Patru ani mai târziu a plecat într-o nouă călătorie pe țărmul de sud-est al lacului Tanganyika și s-a îndreptat apoi spre Lacul Bangweulu, pe țărmul căruia s-a stins din viață.
David Livingstone a încetat din viață pe 1 sau 2 mai 1873, la vârsta de 60 de ani, în satul Chipundu, aflat la sud-est de lacul Bangweulu, în actuala Zambie, din cauza malariei și a hemoragiei interne provocate de dizenterie. Chuma și Susi, colaboratorii săi loiali, i-au scos inima și au îngropat-o sub un copac (mvula sau mpundu) în apropierea locului unde a murit. Acel loc, cunoscut acum ca Livingstone Memorial, menționează data decesului ca fiind 4 mai, (data fiind scrijelită chiar în trunchiul copacului de Chuma și Susi), dar cele mai multe surse consideră că exploratorul s-a stins cu câteva zile mai devreme.
Colaboratorii săi i-au transportat apoi rămășițele, bunurile și ultimul jurnal până la orașul de coastă Bagamoyo, aflat la o distanță de peste 1.600 de kilometri.
Trupul lui Livingstone a fost apoi dus cu vaporul în Marea Britanie pentru înmormântare, iar la Londra oficialitățile au organizat o ceremonie impresionantă la sediul Societății Regale de Geografie, înainte de a-l depune pentru totdeauna la Westminster Abbey.
Arhivele lui David Livingstone sunt păstrate de Universitatea din Glasgow. În noiembrie 2011, jurnalul său de teren din 1871 și alte lucrări originale care i-au aparținut au fost publicate online de David Livingstone Spectral Imaging Project.
Lucrările referitoare la perioada în care a fost misionar și hărțile adnotate manual ale Africii de Sud-Est sunt deținute de Arhivele Școlii de Studii Orientale și Africane.
Surse:
Alvyn Austin, Discovering Livingstone, Christian History, 1997
Timothy Holmes, Journey to Livingstone: Exploration of an Imperial Myth, 1993
