De la anonima Maria Amarghioalei la celebra Naarghita

Maria Amarghioalei, cunoscută cu numele de scenă Naarghita, s-a născut pe 14 ianuarie 1939 la Pufești, în județul Vrancea. Când avea trei ani, părinții s-au despărțit, mama s-a stabilit la București, iar ea a fost crescută de bunicii materni până la vârsta de nouă ani, când a venit în capitală.

Timp de patru ani, a făcut cursuri de coregrafie la Palatul Pionierilor din București, în 1956 a intrat în corpul de balet al Teatrului “Constantin Tănase” ca figurantă și, în paralel, a luat lecții de canto clasic. După scurt timp, a văzut întâmplător filmul indian “Vagabondul”, în regia lui Raj Kapoor, și a fost foarte impresionată de pelicula produsă de studiourile Bollywood, care a avut, la vremea respectivă, un succes de public uluitor în România.

De altfel, filmul a participat la Festivalul de la Cannes din 1953, unde a fost nominalizat pentru Marele Premiu, iar în 2003, revista Time l-a inclus pe lista “10 Indian Films to Treasure”.

Maria Amarghioalei devenise atât de obsedată de muzica indiană, încât a hotărât să învețe cântecele de pe coloana sonoră a filmului pe care l-a urmărit, după propriile declarații, de cincizeci de ori, a înregistrat muzica cu un magnetofon adus în sala de proiecție, a studiat piesele în detaliu și a învățat pronunția cuvintelor după ureche.

A început apoi să caute informații despre cultura indiană și a învățat timp de patru ani limba hindi prin corespondență, cu sprijinul unui profesor de la Universitatea din București. Tot acesta i-a procurat un sari, înregistrări și partituri cu muzică de film din India.

În 1959, Maria Amarghioalei a înregistrat primul disc la Electrecord și cam în aceeași perioadă și-a ales numele de scenă Naarghita. A primit după aceea un atestat de la Oficiului de Spectacole și Turnee Artistice, ceea ce îi dădea posibilitatea de a susține recitaluri pe scenele din țară. În toamna lui 1967, Indira Gandhi, premierul Indiei, a vizitat România și a avut ocazia să o vadă într-un spectacol.

Foarte plăcut impresionată, a cerut să o cunoască pe tânăra cântăreață și dansatoare, la întâlnire a participat și prim-ministrul român Ion Gheorghe Maurer, iar doamna Gandhi a invitat-o pe Naarghita să viziteze India. Nouă luni mai târziu, artista a ajuns la New Delhi și a rămas acolo timp de șase luni, deplasarea fiindu-i sponsorizată de guvernul indian. În acest context, a făcut cunoștință cu Raj Kapoor, idolul ei, actor principal și regizor al filmului “Vagabondul”, cei doi devenind pentru o vreme apropiați.

Transformată într-o celebritate a anilor ’60 – ’70, a înregistrat disc după disc, a avut apariții la radio și televiziune, concerte și turnee în țară și străinătate.

Un articol publicat de Scânteia Tineretului în 1973 îi făcea un călduros elogiu:

“A plecat îndrăgostită de-un cântec ca să cutreiere lumea şi să se întoarcă în ţară cu toate cântecele Indiei, adunate de-a lungul a cinci milenii. Ceea ce nimeni nu voia să accepte — că în afară de indieni altcineva nu va putea interpreta muzica indiană — s-a produs când românca Naarghita, cucerită de arta indiană prin „Aawara“, filmul regizorului Raj Kapoor, studiind asiduu limba hindi, vizitează, la invitaţia primului ministru Indira Gandhi, în 1968, această ţară.

„Nimeni nu va putea cânta această muzică — spuneau indienii — decât Lata Mangeshkar, pentru că ea „este un fenomen”, „este vocea naţiunii”. Dar când acelaşi public a aflat din presă că în locui Latei în filmul „Cea mai mare fericire” a cântat Naarghita, a numit-o şi pe ea un fenomen, un miracol.

Cel de-al 19-lea festival al cântecului din India o desemnează drept cea mai bună interpretă de muzică indiană. Cutreieră lumea fiind unul dintre cei mai reputaţi mesageri ai cântecului indian. „Nici unul dintre cîntăreţii noştri, aprecia ziarul „Dateline Delhi”, nu a făcut ceea ce a realizat Naarghita peste hotare”. Cântă în toate ţările Europei, în ţări unde nu fusese niciodată vreun român. Televiziunea din Cairo îi acordă în fiecare din cele zece săptămîni, câte două spectacole. Pretutindeni i se fac aprecieri superlative. Presa îi acordă spaţii largi, numele ei apărând întotdeauna alături de „România” şi „români”.

„The Daily News” o numea „un unic fenomen muzical”, „prima străină (de India) care a făcut dovada unui extraordinar talent în interpretarea cântecelor indiene“. Naarghita are o voce de aur. „Dacă îi asculţi cântecele din spatele cortinei, ai toate şansele să-i confunzi vocea cu aceea a unei indiene autentice”. „The Egyptian Gazette”, numind-o, de asemenea, „un fenomen în lumea muzicală“, scria: „Naarghita este unică, pentru că, fiind europeană, interpretează atât de bine cântecele indiene“.

„Un fenomen muzical unic, o frumuseţe de fildeş, venind din România, o perfectă interpretă a cântecelor indiene“, scria și „Kuwait Times”, iar „The Indian Express“ consemna în articolul „Seducţia muzicii indiene“, „Naarghita din România este o onoare unică pentru muzica noastră”.

Cântă şi dansează, joacă în filme fără să fie dublată. A avut ambiţia, după propria-i mărturisire, să realizeze un lucru considerat imposibil de mulţi şi a reuşit… imposibilul.

Pentru câteva zile Naarghita a revenit acasă.

— Am vrut, ne mărturiseşte ea, să fie cunoscută românca, nu Naarghita. Să contribui la cunoaşterea României pe tot pământul pe care-l cutreier. Plecările mă fac să iubesc şi mai mult ţara.

— Ce ne lăsaţi în ţară în această şedere la Bucureşti?

— Un disc L.P. cu 16 melodii, pe care am început deja să le prezint cu orchestra Radioteleviziunii române dirijată de maestrul Sile Dinicu, cel mai competent muzician pentru genul meu. Voi susţine la televiziune şi un spectacol de o oră.

— Concerte?

— Mai târziu, în toamnă, după ce mă voi întoarce din nou din India, unde pregătesc un documentar artistic sub egida Casei de filme „Lakshmy enterprises”, „Arta indiană prezentată de o româncă”. Mă bucur că va fi difuzat în toată lumea, arătând iubirea noastră pentru oameni, că nu există frontiere pe acest pământ în materie de sentimente.

Visez o casă numai cu muzică. Eu să ascult. Să trăiesc un moment care mi-a plăcut și nu se poate explica. Muzica este o asemenea minune invizibilă. Și să pictez… Am rămas o romantică, o sentimentală. Mă impresionează o trăsură cu cai, o casă țărănească”.

*** Scânteia tineretului, 1973

În anii ’80, situația Naarghitei s-a schimbat, nu a mai avut permisiunea de a pleca în turnee externe și treptat a ieșit din atenția publicului. Maria Amarghioalei a murit în anonimat și sărăcie la București, pe 26 februarie 2013.