În 1935, după ce a împlinit vârsta de 60 de ani, starea de sănătate a Reginei Maria a României a început să se deterioreze, dar curajoasa suverană și-a continuat activitățile publice cu aceeași determinare care a caracterizat-o toată viața.
În noaptea de 10 spre 11 martie 1937 suverana a suferit o criză după care nu-și va mai reveni niciodată. Pe 5 martie 1937, regina notase în jurnal: „Am o ușoară răceală și ar fi trebuit să rămân în pat, mai mult sau mai puțin, dar am promis să mă duc la o serată muzicală. Nu vreau să mă dau bătută până la sfârșitul seratei. Toată lumea a fost invitată să mă vadă, așa că, dacă nu apar, dezamăgirea va fi prea mare”. După cinci zile regina s-a prăbușit în camera ei: „m-am împiedicat, copleșită de o amețeală nemaipomenită, incapabilă să-mi păstrez direcția, așa că am căzut, lovindu-mă de paravanul de lângă ușa budoarului meu. O vreme am zăcut acolo, foarte confuză, fără să înțeleg ce mi s-a întâmplat”.
În următoarele două luni și jumătate, Maria a fost văzută de mai mulți medici care au consultat-o și i-au făcut o serie de investigații. Avea să noteze în jurnal: „Din păcate, rezultatul analizelor a fost un dezastru pentru mine. Sunt într-adevăr bolnavă, o boală perfidă, epuizantă, care afectează ficatul și splina, pierderile de sânge, precum și reala tendință spre flebită, toate provin de la același lucru: sufăr de un soi de anemie pernicioasă, cu doar jumătate din numărul de globule roșii pe care ar trebui să-l am, și pentru această stare de sănătate nu există nimic altceva decât pat, pat, pat, pat…”
Diagnosticul reginei Maria a fost ciroză hepatica compensată postvirală și insuficienţă cronică venoasă a membrelor inferioare, motiv pentru care i s-a impus repaus la pat și deplasarea doar cu un scaun cu rotile.
Doctorul Ioan Mamulea, medicul Casei Regale, a fost cel care a condus echipa de medici care s-a ocupat de Maria, dar regina a criticat în scrierile sale îngrijirile pe care le-a primit: “Mamulea m-a pus la dieta de înfometare, neplăcut încântat că permisiunea celorlalți doctori de a-mi diversifica dieta pentru o hrană mai substanțială nu a dat imediat rezultate.
A așteptat cu brațele încrucișate până când l-am chemat, deși aflase de la sora elvețiană că nu sunt bine, dar nu a făcut nimic, pentru că a vrut să demonstreze că toți ceilalți doctori nu au avut dreptate; consider că este o dovadă de mare egoism din partea lui, ar fi trebuit să vină şi să-mi dea un sfat. Dar a fost atât de încântat să demonstreze că tot el știe mai bine, încât, de fapt, chiar se bucură că nu sunt bine”.
Pe 30 mai 1937 ziarul Adevărul a publicat buletinul de sănătate al suveranei: “Astăzi, la ora 15.30, s-au prezentat Majestății Sale prof. Dr. Abrami și dr. I. Mamulea, medicul Curții Regale, pentru a face un raport amănunțit asupra sănătății Majestății Sale Regina Maria. În urma examenului, medicii au redactat următorul
BULETIN MEDICAL
Examinând pe Majestatea Sa Regina Maria socotim că are nevoie de un repaus mai îndelungat, din cauza anemiei produsă de gastroragia avută în ziua de 11 martie 1937 și a unei ușoare flebite a gambei stângi care este, de altfel, pe cale de îmbunătățire.
Dr. Ambrami și Dr. I. Mamulea, București, 28 mai 1937
Pe 13 iunie, suverana a fost consultată din nou, la insistențele fiicei ei, regina Maria a Iugoslaviei, de această dată de o echipă internațională de medici formată din prof. Fernand Besancon, prof. Hans Eppinger, prof. Pende, prof. Castellani și dr. Valter Gloor Meyer, dar toți au confirmat diagnosticul pus de Mamulea și i-au recomandat Mariei să urmeze tratamentul fixat deja.
George I. Duca, fiul politicianului liberal I.G. Duca, povestea în volumul său, “Cronica unui român în veacul XX”: “Rezultatul a fost o progresivă îmbunătățire, ajutată de lungi șederi în liniștea pitorească și confortabilă de la Sinaia și Bran. În sfârșit, sănătatea ei a fost socotită îndestulătoare spre a i se încuvința să se ducă la Balcicul ei mult iubit. Și acolo, iarăși din senin, a avut o nouă hemoraagie atât de gravă, încât s-a găsit deodată pe pragul morții. Această înrăutățire după o perioadă în care se sperase cel puțin într-o parțială vindecare a fost o mare lovitură pentru Regină. Cu prilejul zilei ei de naștere, la finele lui octombrie, i-am scris în Dobrogea, de unde mi-a trimis câteva rânduri laconice ce descriau desnădejdea ei.
La sfârșitul anului 1937 și începutul anului 1938, Regina Maria a fost îngrijită la Palatul Cotroceni, așteptând ca starea să-i permită transferul în străinătate, fiindu-i recomandată clinica doctorului Alfred Stormer din Dresda. Acest lucru a fost posibil de-abia pe 17 februarie 1938. Regina a făcut mai întâi un popas la Merano, în Italia, unde a fost internată pentru un consult, iar medicii italieni au considerat că este în convalescență, veste primită cu mare bucurie de suverană. Aici au vizitat-o fiul cel mic, principele Nicolae, care a venit însoțit de soția sa, Ioana Doletti, și fiica mijlocie, regina Maria a Iugoslaviei. Doctorul Alfred Stormer, venit și el la Merano, a consultat-o din nou și regina va consemna: „M-a găsit mai puțin bine decât crezuse din cauza faptului că eu am în continuare hemoragii și cu toate că ține foarte mult să mă aibă cât mai curând posibil în spitalul sau sanatoriul său, nu îndrăznește încă să aprobe transportarea mea, ceea ce este descurajant, pentru că pierdem timp prețios și Dumnezeu știe când voi fi în stare să mă întorc acasă”.
George Duca scrie în memoriile sale ce i-a spus Marea Ducesă Kyra, pe care o întâlnise la Washington: “Am văzut pe mătușa mea înainte de plecarea ei din Merano. Am găsit-o atât de slăbită, încât de-abia ne-a putut vorbi, dar era încă uimitor de frumoasă!”
Pe 14 mai, medicii și-au dat aprobarea pentru deplasarea Mariei spre Dresda, dar regele Carol al II-lea s-a împotrivit, deoarece considera că regina trebuie însoțită și de medici români, așa că l-a trimis pe doctorul Mamulea de urgență pentru a o însoți pe bolnavă. În sfârșit, pe 18 mai, Regina Maria a fost internată în sanatoriul „Dr. Lachmann” din Weisser Hirsch, Dresda, fiind cazată într-o casă mică, în stil englezesc, unde a primit vizita dragei ei fiice, principesa Ileana, însoțită de copiii ei, și a fostei nurori, regina-mamă Elena, care a venit însoțită de sora ei, ducesa Irina de Aosta.
Regina a început tratamentul, dar starea ei nu s-a îmbunătățit: „Toate aparatele acestea îmi fac rău. M-au chinuit cât mai puțin cu putință, dar cum nu știu cât sânge trebuie să-mi fie pompat în vene, au fost un cilindru mare după altul… Mi-am întors capul să nu văd tot acel sânge. Ileana a vrut să rămână cu mine ca să mă țină de mână pe partea cealaltă, dar i-a venit rău, așa că al meu credincios Zwiedy (aghiotantul reginei) a fost cel care m-a ținut de mână tot timpul, vorbindu-mi despre tot ce-i trecea prin minte”.
Pe 14 iunie, suverana notează din nou: „Cât va mai trebui să rămân aici nu știu și nu știu nici ce viaţă mă așteaptă. Nici nu vreau să mă gândesc, dar o viaţă de invalid ar fi îngrozitoare pentru mine. Și se pare destul de clar că asta va fi soarta mea, cel puțin în viitorul apropiat”. După două săptămâni, pe 30 iunie, scria: „Iată-ne deja în ultima zi a lui iunie. Ce jalnică am ajuns! Am fost dusă în scaunul cu rotile până la sanatoriu ca să mi se facă un examen al inimii cu un aparat special”.
George Duca povestește: “Doctorii pe mâna cărora a încăput în Germania au descoperit în cele din urmă că răul se întinsese nu numai la splină, asupra căreia apăsa volumul deformat al ficatului, dar și a esofagului ce dezvoltase varice, de aici neîncetatele hemoragii. ‘Regina Maria a fost frumoasă, fermecătoare, curtenitoare, regală până la urmă’, mi-a declarat Doctorul Warnekros, vestitul ginecolog, unul din doctorii care au îngrijit-o și pe care l-am întâlnit la Stockholm în 1944. Însuși doctorul Sturmer, care a fost chemat abia la urmă, mi-a spus că Suverana fusese într-atât de prost căutată până atuncea, încât se întreba dacă nu se făcuse dinadins. Și, a adăugat dânsul, dacă ar fi fost chemat la căpătâiul ei în 1937, ar fi putut să o scape…”
Începând de la jumătatea lunii iunie 1938 starea reginei Maria s-a deteriorat de la zi la zi, iar pe 14 iulie a plecat spre casă, în ultimul ei drum.
Surse:
Ziarul Adevărul, martie – decembrie 1937
Regina Maria, Însemnări din ultima parte a vieții (martie 1937 – iulie 1938)
George I. Duca, Cronica unui român în veacul XX, Editura Jon Dumitru-Verlag, Munchen, 1984
Mircea Nistor / July 17, 2023
Și atunci,ca și acum,medicii erau aleși funcție de origine, simpatii. Mai puțin competență. Cu unsprezece ani mai devreme, regele Ferdinand a pierdut momentul oportun al diagnosticării și tratamentului oportun al cancerului rectal, datorită bâlbelor doctorului Romalo, în măsură mai mare,dar și a Dr. Mamulea ,care i-a efectuat niște clisme (!) inoportune, declanșându-i hemoragii… În aceeași măsură, reginei Maria i s-a amânat diagnosticul corect,dar tot atât de adevărat este că circulă zvonul că sfârșitul ar avea legătură cu un glonte rătăcit care ar fi nimerit -o, în cursul unei certe terminate cu focuri de revolver între regele Carol și prințul Nicolae.. Glontele i-ar fi șubrezit sănătatea și scurtat zilele..
/