HomeEroii României moderneUltimul drum al Reginei Maria a României

Ultimul drum al Reginei Maria a României

DS TW

În 1935, după ce a împlinit 60 de ani, starea de sănătate Reginei Maria a început să se deterioreze, dar curajoasa suverană și-a continuat activitățile publice. În noaptea de 10 spre 11 martie 1937 a suferit o criză după care nu și-a mai revenit niciodată.


 

Pe 5 martie 1937, suverana nota în jurnal: „Am o ușoară răceală și ar fi trebuit să rămân în pat, mai mult sau mai puțin, dar am promis să mă duc la o serată muzicală. Nu vreau să mă dau bătută până la sfârșitul seratei. Toată lumea a fost invitată să mă vadă, așa că dacă nu apar, dezamăgirea va fi prea mare”. După cinci zile s-a prăbușit în camera ei: „m-am împiedicat, copleșită de o amețeală nemaipomenită, incapabilă să-mi păstrez direcția, așa că am căzut, lovindu-mă de paravanul de lângă ușa budoarului meu. O vreme am zăcut acolo, foarte confuză, fără să înțeleg ce mi s-a întâmplat”.

 

În următoarele două luni și jumătate, regina a fost văzută de mai mulți medici care au consultat-o și i-au făcut mai multe investigații. Avea să noteze în jurnal: „Din păcate, rezultatul analizelor a fost un dezastru pentru mine. Sunt într-adevăr bolnavă, o boală perfidă, epuizantă, care afectează ficatul și splina, pierderile de sânge, precum și reala tendință spre flebită, toate provin de la același lucru: sufăr de un soi de anemie pernicioasă, cu doar jumătate din numărul de globule roșii pe care ar trebui să-l am, și pentru această stare de sănătate nu există nimic altceva decât pat, pat, pat, pat…”


Diagnosticul anunțat de medici a fost ciroză hepatica compensată postvirală și insuficienţă cronică venoasă a membrelor inferioare, motiv pentru care i s-a impus repaus la pat și deplasarea doar cu un scaun cu rotile.

Doctorul Ioan Mamulea, medicul Casei Regale, a fost cel care a condus echipa de medici care s-a ocupat de Maria, dar regina a criticat în scrierile sale îngrijirile pe care le-a primit: “Mamulea m-a pus la dieta de înfometare, neplăcut încântat că permisiunea celorlalți doctori de a-mi diversifica dieta pentru o hrană mai substanțială nu a dat imediat rezultate. A așteptat cu brațele încrucișate până când l-am chemat, deși aflase de la sora elvețiană că nu sunt bine, dar nu a făcut nimic, pentru că a vrut să demonstreze că toți ceilalți doctori nu au avut dreptate; consider că este o dovadă de mare egoism din partea lui, ar fi trebuit să vină şi să-mi dea un sfat. Dar a fost atât de încântat să demonstreze că tot el știe mai bine, încât de fapt chiar se bucură că nu sunt bine”.


La sfârșitul anului 1937 și începutul anului 1938 Regina Maria a fost îngrijită la Palatul Cotroceni, așteptând ca starea ei să-i permită transferul în străinătate, fiindu-i recomandată clinica doctorului Alfred Stormer din Dresda. Acest lucru a fost posibil de-abia pe 17 februarie 1938. Suverana face mai întâi un popas la Merano, în Italia, unde este internată pentru un consult și medicii italieni consideră că este în convalescență, veste primită cu mare bucurie de toți cei ce o iubeau. Aici o vizitează fiul ei cel mic, principele Nicolae, care a venit însoțit de soția sa, Ioana Doletti, și fiica ei mijlocie, Mignon, devenită regina Maria a Iugoslaviei. Doctorul Alfred Stormer, sosit și el la Merano, o consultă din nou și regina va consemna: „M-a găsit mai puțin bine decât crezuse din cauza faptului că eu am în continuare hemoragii și cu toate că ține foarte mult să mă aibă cât mai curând posibil în spitalul sau sanatoriul său, nu îndrăznește încă să aprobe transportarea mea, ceea ce este descurajant, pentru că pierdem timp prețios și Dumnezeu știe când voi fi în stare să mă întorc acasă”.

 

 

Pe 14 mai medicul își dă aprobarea pentru deplasarea Mariei spre Dresda, dar fiul ei, regele Carol al II-lea, se împotrivește deoarece considera că regina trebuie însoțită și de medici români, așa că îl trimite pe doctorul Mamulea de urgență pentru a o însoți pe bolnavă.

În sfârșit, pe 18 mai, Regina Maria este internată în sanatoriul „Dr. Lachmann” din Weisser Hirsch, Dresda, fiind cazată într-o casă mică, în stil englezesc, unde primește vizita dragei ei fiice, principesa Ileana, însoțită de copiii acesteia, și a fostei ei nurori, regina-mamă Elena, care a venit însoțită de sora ei, Irina de Aosta.

Regina începe tratamentul, dar starea ei nu se îmbunătățește: „Toate aparatele acestea îmi fac rău. M-au chinuit cât mai puțin cu putință, dar cum eu nu știu cât sânge trebuie să-mi fie pompat în vene, au fost un cilindru mare după altul… Mi-am întors capul să nu văd tot acel sânge. Ileana a vrut să rămână cu mine ca să mă țină de mână pe partea cealaltă, dar i-a venit rău, așa că al meu credincios Zwiedy (aghiotantul reginei) a fost cel care m-a ținut de mână tot timpul, vorbindu-mi despre tot ce-i trecea prin minte”.

Pe 14 iunie notează din nou: „Cât va mai trebui să rămân aici nu știu și nu știu nici ce viaţă mă așteaptă. Nici nu vreau să mă gândesc, dar o viaţă de invalid ar fi îngrozitoare pentru mine. Și se pare destul de clar că asta va fi soarta mea, cel puțin în viitorul apropiat”. După două săptămâni, pe 30 iunie, scrie: „Iată-ne deja în ultima zi a lui iunie. Ce jalnică am ajuns!… Am fost dusă în scaunul cu rotile până la sanatoriu ca să mi se facă un examen al inimii cu un aparat special”.

Maria își dorea mult să se întoarcă acasă și a decis să întrerupă tratamentele din clinica germană. A plecat cu trenul regal din Dresda pe 14 iulie 1938, a traversat Polonia și a intrat în România pe la Cernăuți. În timpul călătoriei starea ei s-a agravat extrem de mult și a intrat într-o stare comatoasă, nemaiputând să vadă că de-a lungul căii ferate, în orașele prin care a trecut trenul, se înșirau zeci de femei, copii și bătrâni care aflaseră că regina se întoarce pentru a-și da sfârșitul acasă.

 

Regina Maria a ajuns la Sinaia în dimineața zilei de 17 iulie, la ora 8.30, și a fost dusă la Castelul Pelișor, unde va fi îngrijită de chirurgul Nicolae Hortolomei, de doctorul Alfred Stormer, care o însoțise de la Dresda, și de doctorul Lascăr. Starea sa era din ce în ce mai gravă, în cursul zilei a mai primit o perfuzie cu sânge, dar peste noapte a avut o hemoragie abundentă. Buletinul medical din dimineața de 18 iulie e îngrijorător: “Starea a devenit foarte gravă. Astăzi a survenit o nouă și abundentă pierdere de sânge. Maiestatea Sa este foarte anemiată” și apoi, după câteva ore: “Starea este din ce în ce mai gravă. Hemoragia continuă”. Doctorul Hortolomei notează: „Pe la ora 2 jumătate, Maiestatea sa a căzut într-o somnolență cu puls 140; frecvența respirației = 36/minut; răspunde greu la întrebări; la ora 5 a intrat în agonie, iar la ora 5.39 p.m a decedat”.

 

 

La căpătâiul reginei s-au aflat regele Carol al II-lea, fiica ei cea mare, Elisabeta, și nepotul său, Mihai, care avea doar 17 ani. Se spune că în momentul morții, în camera iubitei suverane a României s-a simțit un puternic miros de violete, mirosul parfumului său preferat, “Mon boudoir”, un extras din violete indiene creat de casa de parfumuri Jean-Francois Houbigant în 1922, care va fi retras de pe piață în momentul dispariției Mariei.

 


 

Trupul reginei a fost depus mai întâi în holul castelului Pelișor, apoi în holul castelului Peleș, unde i-au fost aduse omagii din partea caselor regale ale Europei, a miniștrilor și oficialilor români, corpului diplomatic și oamenilor simpli. A fost așezat după aceea pe un afet de tun împodobit cu pânză violet și a fost dus cu trenul mortuar din gara Sinaia la București și, în sfârșit, la Curtea de Argeș, unde va fi înmormântată, în ziua de 24 iulie, alături de soțul ei, Regele Ferdinand, de Regele Carol I și Regina Elisabeta.

DS TW
Latest comment

leave a comment