HomeVizionariiScriitoriDimitrie Cantemir, “un Lorenzo de Medici al nostru”

Dimitrie Cantemir, “un Lorenzo de Medici al nostru”

DS TW

Dimitrie Cantemir s-a născut pe 26 octombrie 1674 într-o familie de răzeși, în satul Silișteni, aflat pe malul râului Elan din ținutul Fălciu, Moldova. Părinții lui au fost Constantin, devenit în 1685 domn al Moldovei, și Ana, născută Bantăș, care era cea de-a treia soție a domnitorului Cantemir. Dimitrie le menționează pe cele trei soții ale tatălui său: Anastasia, înrudită cu domnul Țării Românești Gr. Ghica, Ruxandra Gane și Ana Bantăș, care făcea parte „din vechea stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.

La 14 ani tânărul Dimitrie a fost nevoit să plece la Constantinopol, unde a stat 12 ani, ca “zălog al credinței tatălui său” pe lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe fratele său mai mare, Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei.

Tatăl său, Constantin Vodă, voia să facă din fiul său un om învățat, de aceea i l-a ales ca profesor pe dascălul Ieremia Cacavelas din Creta, un grec care făcuse studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena, iar acesta va avea o mare influență asupra formării tânărului.

În martie sau aprilie 1693, după moartea părintelui său, Dimitrie, care avea doar 19 ani, a fost ales domn al Moldovei, datorită influenței boierilor mari ai Moldovei, îndemnați mai ales de vornicul Iordache Ruset. Domnia lui a ținut mai puțin de trei săptămâni și nu a fost recunoscută de Înalta Poartă, turcii impunându-l în scaunul domnesc pe Constantin Duca. Întronarea acestuia din urmă, care era fiul lui Gheorghe Duca, a fost anunțată de un capugi-bașa, Mehmed Cerchez, venit la Iași pentru această ocazie, iar Dimitrie Cantemir s-a întors la Constantinopol pentru a-și continua studiile la Academia Patriarhiei Ecumenice. Aici a avut profesori care i-au predau geografia, anatomia și literatura clasică, greacă și latină. Dimitrie a învățat la Constantinopol și limbile orientale: turca, persana și araba, pe lângă cele opt limbi pe care le cunoștea deja, avându-l profesor pe eruditul Es’ad Efendi.

În timpul războiului turco-austriac din septembrie 1697, încheiat cu Bătălia de la Zenta, Cantemir a ajuns în Banat și a asistat la înfrângerea oștirilor sultanului turc conduse de marele vizir Elmas Mehmed pașa, când turcii au fost zdrobiți de trupele austriece conduse de Eugen de Savoia.

Între timp, Antioh, fratele mai mare al lui Dimitrie, și-a însușit întreaga moștenire a tatălui lor, lăsându-l într-o situație financiară precară. Din 1695 a devenit capuchehaie, adică reprezentant la Constantinopol al fratelui. La sfârșitul anului 1697, Cantemir se afla la Adrianopol, unde a finalizat prima parte a lucrării sale, “Divanul sau Gâlciava înțeleptului cu lumea”, carte pe care a tipărit-o în dublă versiune, greacă și română, pe 30 august 1698, la Iași.

La Constantinopol și-a construit un palat pe malul Bosforului, unde a locuit împreună cu familia. Tânărul se căsătorise în 1699 la Iași cu fiica lui Șerban Cantacuzino Voievod, Casandra. Soții Cantemir se instalaseră inițial în capitala Moldovei, în curțile cumpărate de tatăl său de la Simina, soția vistiernicului Vasile Gheucă, dar apoi  s-au mutat la Constantinopole, unde și-u crescut cei șase copii: Matei, Constantin, Șerban, Maria, Antioh și Smaranda.

După moartea Casandrei la doar 30 de ani, Dimitrie a făcut o a doua sa căsătorie, cea cu fiica principelui rus Ivan Iurevici Trubețkoi, Anastasia Ivanovna Trubețkaia. Cuplul a avut o fată, pe Ecaterina-Smaragda, care a devenit domnișoară de onoare a țarinei Elisabeta și s-a căsătorit cu principele Dmitri Mihailovici Golițîn, ambasadorul Rusiei la Viena. Fiul lui Dimitrie Cantemir, Antioh, ambasador al Rusiei în Marea Britanie și Franța, este cunoscut ca “părintele poeziei Rusiei”.

Pe 23 noiembrie 1710 sultanul otoman l-a desemnat pe Dimitrie Cantemir domnitor al Moldovei, a sosit la Iași pe 10 decembrie1710, iar prima sa misiune a fost prinderea domnitorului Constantin Brâncoveanu, pe care Înalta Poartă îl suspecta de legături cu rușii. Ignorând cererea turcilor, noul domn a încheiat un tratat secret de alianță cu Petru cel Mare, în speranța eliberării Moldovei de sub dominație otomană.

Conform unei scrisori pe care țarul i-a trimis-o generalului Șeremetiev pe 7 mai 1711, întregul text al Tratatului a fost redactat de Cantemir și stipula că domnia sa va ri pe viață, iar scaunul Moldovei va fi transmis pe cale ereditară, în familia Cantemir, “afară de cazul în care unul dintre domni s-ar lepăda de Rusia și de ortodoxie”. Un alt articol prevedea retrocedarea către Moldova a Tighinei și Buceagului, cu cetățile de la Dunăre, Chilia și Cetatea Albă, pierdute în vremea lui Ștefan cel Mare și a lui Petru Rareș.

Petru cel Mare

În timpul Războiului Ruso-Turc din 1711, între Dimitrie Cantemir și boierii mari ai Moldovei a izbucnit un conflict, iar când domnitorul a anunțat că a trecut de partea rușilor, Iordache Ruset i-a strigat în fața celorlalți boieri: “Te-ai cam grăbit, Măria ta, cu chiematul Moscalilor”.

În iulie 1711, țarul Petru cel Mare l-a vizitat pe Cantemir la Iași, cronicarul Ion Neculce, care a fost martor ocular, menționând: “…caimacamii, împreună cu alți boieri și orășeni mai bătrâni de cinste și mitropolitul i-au ieșit cu toții înainte, afară din Iași, și frumos tâmpinându-l, l-au primit cu toată inima…”

În plimbarea pe care a făcut-o pe ulițele orașului, Petru cel Mare a vizitat mănăstirile Trei Ierarhi, Golia și Sf. Nicolae Domnesc, admirând frumusețea lor. Dimitrie Cantemir le-a dezvăluit cu acest prilej boierilor o parte din condițiile Tratatului de la Luțk, iar câțiva dintre ei, în frunte cu Iordache Ruset, au protestat vehement împotriva prevederilor privind instituirea domniei ereditare, motiv pentru care unii au fost exilați la Soroca.

După numai un an de domnie, Dimitrie Cantemir i s-a alăturat țarului Petru cel Mare în Războiul Ruso-Turc, fără însă a plasa Moldova sub suzeranitate rusească. Armata rusească și contingentele moldovenești au fost înconjurate însă de armata marelui vizir Mehmed Pașa și au fost înfrânte în Bătălia de la Stănilești, iar după acest moment, nemaiputându-se întoarce în Moldova, domnitorul s-a refugiat pe 16 iulie 1711 în Rusia, unde a rămas împreună cu întreaga sa familie.

Printre cei care l-au însoțit în exil s-au aflat hatmanul Ion Neculce, marele ban Savin Zmuncilă, marele paharnic Gheorghiță Mitre, marele portar Iordachi Aristarh, marele comis Pavel Rugină, vornicul Ilie Abaza și serdarul Mogâlde. Domnitorul a stat în Rusia timp de doisprezece ani, până la moarte sa, în 1723. Primii ani i-a petrecut în Ucraina, pe moșiile care îi fuseseră dăruite de țar și care cuprindeau domenii vaste în provinciile Kursk, Seva și Moscova, apoi a devenit consilier secret al țarului Petru pentru problemele Orientului. I s-a acordat la scurt timp un domeniu feudal, satul Dmitrovska, aflat lângă Harkov, ce va fi rebotezat Dmitrovsk sub țarina Ecaterina a II-a și a primit, totodată, titlul de” Principe Serenissim al Rusiei” printr-un ucaz dat de Petru cel Mare la 1 august 1711.

În această perioadă marele cărturar a contribuit la cartografierea Rusiei, colecția sa de hărți, notate în latină, aflându-se astăzi în arhivele de la Sankt Petersburg. Tot acum a scris “Hronic a vechimei romano-moldo-vlahilor”, susținând latinitatea limbii și a poporului format pe teritoriul vechii Dacii, inclusiv faptul că limba română are patru dialecte.

În 1714, Dimitrie Cantemir a devenit membru în Societas Scientiarrum Brandenburgica, Academia din Berlin, apoi și-a dedicat întreg timpul scrierii volumelor “Descriptio Moldaviae” și “Istoria moldo-valahă”.

Domnitorul a murit pe 21 august 1723 în satul său, Dmitrovska,  în urma unui diabet avansat, și a fost înmormântat într-o criptă din Biserica Sf. Nicolae din Moscova, ce fusese construită după planurile sale. Datorită strădaniei istoricului Nicolae Iorga, în iunie 1935 osemintele lui Cantemir au fost repatriate, fiind transportate în țară la Constanța, pe vasul “Prinţesa Maria”, care a adus de la Moscova, trecând prin Odessa, sicriul de aramă cu rămăşiţele pământeşti și piatra funerară.

Trupul domnitorului fusese descoperit întâmplător, în timpul lucrărilor pentru construcția metroului la Moscova, pentru că biserica ridicată de el urma să fie demolată. Procesul verbal făcut de oficialităţile române arată că în raclă se aflau doar o parte din oseminte, îmbrăcate într-un veşmânt oriental, însă fără nicio bijuterie, iar craniul lipsea.

În momentul coborârii sicriului de pe vas s-au tras salve de tun și clopotele bisericilor din oraş au început să bată, iar după serviciul religios coşciugul a fost învelit în tricolorul naţional şi depus pe un afet de tun de către membrii Guvernului şi reprezentanţii Parlamentului, fiind apoi transportat la gară şi aşezat in vagonul mortuar de reprezentanţii armatei şi autorităţilor civile.

În drum spre laşi, trenul mortuar a fost însoţit de preoţi şi de o gardă militară de onoare, iar la fiecare trecere a cortegiului prin gările de pe parcurs, autorităţile locale au primit ca sarcină să poarte ţinută de înaltă ceremonie, compusă din jachetă, pălărie înaltă şi mănuşi albe. În capitala Moldovei racla a fost ridicată de profesorii Universităţii din Iași, care au stat de gardă în timpul prohodului, slujba fiind oficiată chiar de către Mitropolitul Nicodim.

Astăzi trupul domnitorului se odihnește în Biserica Trei Ierarhi din Iași, iar pe lespedea mormântului stă scris: „Aici, întors din lunga și prea greaua pribegie înfruntată pentru libertatea țării sale, odihnește Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei”.

Academicianul George Călinescu l-a descris în doar câteva cuvinte care acoperă întreaga sa personalitate: “un erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”.

 

DS TW
No comments

leave a comment