HomeMonarhieOamenii obișnuiți de la curțile regaleDoctorii lui Ștefan cel Mare: un bărbier din Buda, un evreu trimis de hanul tătarilor și un venețian trimis de dogele Leonardo Loredan

Doctorii lui Ștefan cel Mare: un bărbier din Buda, un evreu trimis de hanul tătarilor și un venețian trimis de dogele Leonardo Loredan

Ștefan
DS TW

În vremea lui Ștefan cel Mare, medicii erau foarte rari și scumpi, așa că nu-i dădea mâna oricui să-i cheme la căpătâiul bolnavilor. Doar regii, prinții sau nobilii cei mari și bogați aveau atâția bani ca să împlinească cheltuielile de drum și de osteneală ale “doftorilor”.

Printre cei dintâi medici care au venit cu știința lor în Moldova sunt citați câțiva care l-au îngrijit în ultimii ani ai vieții pe marele Voievod. Ștefan cel Mare, încă tânăr și plin de sănătate, după cinci ani de la urcarea în scaunul domniei, primise o rană grea la picior când s-a luptat să cucerească cetatea Chilia, partea cea mai bună de apărare a Moldovei (1462).

Rana aceasta nu s-a vindecat toată viața și timp de patruzeci de ani a purtat-o fără să-i pese, înfrângând suferințele cu avântul și cu neastâmpărul tinereții și al sănătății de fier care clocotea în trupul său. Dar către sfârșitul domniei și al vieții, după osteneala unui șir îndelung de războaie, după o zbuciumată frământare de griji ca să-și apere țara, rana cea veche de la picior începuse să-l țintească la pat. Chemase el pe toți vracii și meșterii din Moldova, dar leac nu se găsi, cu toată stăruința pe care au pus-o aceștia să vindece pe viteazul Voievod.

Robit de durere, Ștefan cel Mare se gândi în cele din urmă să cheme medici străini. Se adresă, mai întâi, hanului tătăresc, poate lui Șig-Ali sau mai probabil vechiului său potrivnic de arme, dar apoi prieten, Mengli-Ghirai, care-l trimise în grabă pe medicul său, un evreu al cărui nume nu-l știm (botezat de Barbu Ștefănescu Delavrancea, în „Apus de soare”, Șmil), care a stat lângă patul Voievodului până ce și-a dat duhul.

Mormântul

“Doftorul” hanului tătăresc, cu toate că cunoștea meșteșugul arab în lecuirea bolilor, nu-i fu de nici un folos lui Ștefan cel Mare, durerile se întețeau mai rău și suferințele îi întreceau puterile răbdării. Voievodul dădu poruncă să se caute alt medic și boierii țării care răscoliră orașele mari ale Ungariei aduseră la Suceava un bărbier din Buda, despre care se spuneau lucruri de minune, dar căruia iar nu-i știm numele. Nici acesta nu fusese bun la nimic, cu toate că ar fi încercat să-i curățe rana tăindu-i adânc în carne. Astfel boala se prelungea și durerile nu mai conteneau.

Renumiți în meșteșugul doftoricesc erau în vremea aceea venețienii. Cu Veneția, care pe atunci era o republică puternică și bogată, Ștefan cel Mare era în bune legături de prietenie, fiindcă de multe ori luptase contra turcilor din îndemnul și pentru interesele ei.

Dogele Leonardo Loredan

Voievodul se adresă printr-o frățească scrisoare dogelui Leonardo Loredan, cerându-i să-i trimită un medic ca să-i vindece rana și să-i aline suferința. Veneția trimise de urgență în Moldova un medic iscusit, care se numea Matei din Murano (Matheus Maurianus), căruia îi plăcea să se iscălească “doctor în arte și medicină”.

De la acest medic s-a păstrat o scrisoare în care se vorbește despre starea lucrurilor din Moldova, înfățișând pe Ștefan cel Mare ca pe un domn plin de autoritate și iubit de boieri și popor, pentru marea sa înțelepciune și vitejie. Se spuneau de asemenea acolo cuvinte prea frumoase despre feciorul voievodului, viitorul urmaș în scaunul țării, Bogdan-Vodă. Doctorul Matei, căruia îi plăcea foarte mult țara Moldovei, venise poate bolnav sau se îmbolnăvise pe drum, pentru că, după o scurtă ședere în Suceava, i se stinseră zilele mai înainte de a-și împlini sarcina pe lângă voievodul bolnav.

Rămas din nou fără nici o îngrijire doftoricească, Ștefan-Vodă scrise din nou la Veneția și trimise scrisoarea cu Teodor, un boier al său de încredere, care trebuia să aducă un alt medic. Era obiceiul ре-atunci ca doctorii buni să fie ținuți cu sila la curtea monarhilor și din această pricină greu se hotăra cineva să îngrijească un astfel de bolnav. Cu toate acestea, numele lui Ștefan Vodă era așa de cunoscut în Italia și sufletul său larg și drept atât de prețuit, încât se prezentară trei medici ca să plece în Moldova. Dogele alese dintre ei pe Ieronim din Cesena, care, pentru 300 de galbeni pe an, își strânse sculele doftoricești, își adună medicamentele și porni cu boierul Teodor la Suceava. Ce s-a petrecut cu acest medic nu știm, fiindcă după plecarea din Veneția, nici o știre nu mai avem despre el. A ajuns la Suceava sau n-a ajuns? Nu știm nimic.

Mormântul

Tot atât de puțin știm și despre un alt medic, neamț, Johan Klingensporn din Nürnberg (vraciul Gherman), chemat cam în aceeași vreme după sfatul lui Vladislav Iagellon, regele Ungariei. Se poate ca boala Voievodului să se fi înrăutățit din ce în ce mai mult și, în neputința lui de a mai răbda suferințele, să fi chemat medici din toate părțile, nădăjduind să găsească unul ca să-i aline durerea.

Știm însă că la patul de suferință, în ziua de 2 iunie 1504, când marele domn își dădu sufletul, se găseau, alături de medicul evreu trimis de hanul tătarilor și de bărbierul din Buda, un alt doctor italian, anume Leonardo Massari.

Ștefan

Acesta a fost, desigur, un nou trimis al Veneției, care-și dăduse toată osteneala să vindece rana bătrânului și viteazului domn, dar fără să izbutească. Încercase tot felul de intervenții, de la cataplasmele cu buruieni și cu alifii diferite, până la arderea rănii cu fierul înroșit în foc, dar rana nu dădea îndărăt cu nici un preț. În cele din urmă i se paralizaseră mâinele și picioarele și boala se înrăutățise așa de rău că nici o nădejde de scăpare nu mai era cu putință.

Doctorul Leonardo Massari a povestit într-o scrisoare ultimele zile ale lui Ștefan cel Mare. În aceste zile, când moartea nu mai putea fi înlăturată, boierii țării începuseră să se certe la alegerea noului domn. Unii ar fi vrut să aleagă în scaun pe feciorul cel mic, alții pe cel mare, pe Bogdan. De cearta lor află și Ștefan, care se mânie peste măsură. Porunci să fie luat cu patul și dus între boierii care nu se înțelegeau, afară din Suceava, pe câmpia Dreptății, unde se făcea de obicei alegerea și învestirea domnului după datinele țării.

Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea și Petru Rareș (Mănăstirea Dobrovăț)
Stefan cel Mare, Bogdan al III-lea și Petru Rareș (Mănăstirea Dobrovăț)

Aici, zdrobit de durere și de boală, se arătă de o nemaivăzută energie. Pedepsi cu moartea pe boierii care nu-l voiau pe Bogdan și porunci ca sub ochii lui să se facă alegerea și să se ia jurământul noului domn. Boierii, obișnuiți cu aspra autoritate a lui Ștefan, nu mai cutezară un cuvânt. Bogdan Vodă, după ce jură pe evanghelie să apere țara și să-i păstreze legile, sărută mâna mitropolitului care-l binecuvântă și încinse sabia domnească.

Ochii bătrânului Voievod se umeziră de lacrimi în acele clipe, când tronul Moldovei intră în mâinele odraslei care-l ajutase în anii din urmă și, reîntors la palatul domnesc, după două zile de la aceste întâmplări, muri împăcat că-și făcuse datoria pânâ-n ultima clipă a vieții.

Surse:

A. Nour, Medicii lui Ștefan cel Mare, Albina, februarie 1934

V. Vasîi, Medicii lui Ștefan cel Mare, Vremea nouă, decembrie 1972

Ștefan
DS TW
No comments

leave a comment