S-a născut în ziua de 6 ianuarie 1940 la Craiova și a adunat în glasul ei lacrima baladelor haiduceşti şi strigătul de bucurie al cântecelor populare.
Doina Badea a debutat în orașul natal cu muzică clasică, după ce studiase la Școala de artă, la clasa de canto a Laurei Marconi. Debutul în muzica ușoară s-a produs la Teatrul de estradă din Deva, în 1960. Au urmat câteva înregistrări la radio și primele apariții la televiziune, iar în 1963, a participat la primul festival și concurs de muzică ușoară de la Mamaia, cu piesa „Spre soare“, compusă de George Grigoriu. Dramatismul și amploarea vocii au impus-o aproape imediat pe marile scene ale țării.
Angajată de Teatrul de estradă Constantin Tănase, a făcut împreună cu trupa acestuia un turneu la Paris, la sfârșitul anului 1965. Cântăreața Jacqueline Dulac scria atunci despre ea, după ce o auzise cântând în limba română la Sala Olympia: „Este o voce extraordinar de puternică, dar plină de sensibilitate, o sensibilitate gravă, despre care nu știi niciodată de unde vine, dar pe care o recunoști imediat“.
În 1973, Doina Badea spunea despre apariția de la Festivalul de la Mamaia, cea care i-a adus succesul de necontestat:
„Mă uit la ea ca la o fotografie de pe când eram fetiță. Precis nu știu ce nu-mi convine: rochița prea scurtă, părul împletit neglijent sau însăși privirea fixând obiectivul aparatului? Totuși, o undă de nostalgie îmi aburește ochii și încerc să mă gândesc: când au trecut acești 12 ani ? Ca ieri aveam 22 de primăveri, cum ziceți dumneavoastră gazetarii… Împlinesc 34 de ani în ianuarie, anul viitor. La atâția ani de carieră muzicală, e normal să nu mai pot avea tot 20!
Am ”mari iubiri” în muzică și ele se numesc Maria Tănase și Ioana Radu. Pe Ioana Radu am avut norocul s-o cunosc personal.
Nu mă consider în competiție cu nimeni… decât cu mine însămi! E o singurătate care-mi place. Am acceptat-o ca atare încă de la debut și m-am obișnuit cu ea. Este un mod de a vedea lucrurile, evident. Nu o dată am adevărate momente de enervare când îmi văd recitalurile înregistrate, nu atât pe imagine, cât pe coloana sonoră. Îmi revin însă repede, de îndată ce am prilejul să reapar în public. Aici e alceva. Constați că ești urmărit de atâția ochi, de atâtea urechi, te simți parcă purtată pe palmele spectatorilor…
Personal, văd în publicul de pretutindeni pe suveranul nostru judecător. El trebuie cultivat, prețuit și respectat ca atare. Din nenorocire, există și colegi care văd în public numai două ținte, reclamă și bani. Nu zic însă că e tot așa de adevărat că aceștia au, fără excepție, soarta cometelor… Aș vrea să culeg din scenă bucurii, ca și până acum. În plus, aș dori ca să debutez cu succes în compoziție. Am și imprimat o primă piesă intitulată „Nu mai vreau amăgiri“ care ar putea modifica, cine știe, traiectoria destinului meu artistic…”
*** Milcovul, decembrie 1973
Artista a susținut sute de concerte, a participat la turnee, atât în țară, cât și în străinătate, a înregistrat câteva zeci de piese la Electrecord. Printre ele se află neuitatele „Cânta un matelot“, pe versurile poetului Ion Minulescu, „Ploaia și noi”, „Când ți-a bătut în geam iubirea”, „Vechiul pian”, „Cânta o mandolină”, „Mi-e dor de sărutarea ta”, „Mărie și Mărioară”, „În cârciumioara unde cântă un cobzar”, „Trecea o șatră de nomazi”, „Țiganca”, „Deschide, deschide fereastra”.
Galerie foto (sursa: discogs.com)
Doina Badea s-a stins la doar 37 de ani, în urma cutremurului de la 4 martie 1977. Tot atunci au murit soțul ei, inginerul Traian Smeu, și copilașii lor, Bogdan-Traian și Andrei-Claudiu.
Ioana Radu își amintea câțiva ani mai târziu: “Doina, imediat ce a venit în Bucureşti, a început să mă viziteze, îmi cerea benzile, le asculta, le punea din nou şi tăcea. Nu scotea un sunet. Mă şi enerva. Ce tot învârteşte benzile şi mai ales de ce tace, îmi ziceam în gând. Atunci, parcă înţelegându-mi frământarea, Doina mă întrebă:
– Coană loano, de ce ai făcut pauză aici, cum ai frazat acolo, cum pedalezi vocalele?
O priveam, îi admiram pasiunea, dar mă făcea să şi zîmbesc.
– Eu, maică, pun virgula exact acolo unde a pus-o şi poetul, eu nu-i caut cântecului ce nu are, dar când îl cânt, îl rup din inimă, din mine. Tu, fato, ai un glas rupt din cer. Pentru a avea succes trebuie să cauţi trăirea melodiei. Altfel nu merge.
După un timp, Doina Badea a început să cânte dumnezeieşte. Atunci mi-am zis: iată un nou nume cu care voi avea de luptat. Din păcate pentru noi toţi, dar mai ales pentru romanţa românească, lupta dintre noi nu a mai avut loc. Nu pot merge mai departe cu depănarea amintirilor fără să-mi exprim nemulţumirea pentru că vocea ei este atât de puţin dată pe posturile de radio şi televiziune…”
*** Flacăra, 1980
