Vocea Ioanei Radu, una dintre cele mai mari interprete ale muzicii românești, a început să răsune încă în anii 1938-1939, când un patron de restaurant din București a descoperit o tânără talentată venită din Craiova în căutarea gloriei. La vremea respectivă, puțini bănuiau că numele ei avea să devină sinonim cu romanța.
Un destin legat de cântec și de Oltenia natală
Ioana Radu a venit pe lume pe 17 februarie 1917 în familia unui plutonier de armată. Tatăl ei a fost un om sever, și-a crescut copiii cu o mână de fier, dar le-a insuflat dragostea pentru muzică. Familia purta numele Braia și avea legături de rudenie cu Smaranda Brăescu, prima aviatoare română.
Artista s-a format într-un mediu unde cântecele erau o prezență zilnică, pentru că tatăl, după ce a fost trecut în rezervă, și-a deschis o cârciumă în cartierul Sineasca din Craiova, un loc frecventat de cei mai mari lăutari ai vremii. Acolo, viitoarea cântăreață a ascultat și a învățat de la Gheorghe a lu’ Gâgă și Ion a lu’ Tache, trubadurii vremii, și și-a umplut caietele cu versurile pieselor lor.
“Tata ne-a crescut ca la armată şi bine-a făcut. Nu lipsea niciodată bătaia, ne bătea şi-n contul zilei de mâine. Mama era croitoreasă, cosea, aşa că ne punea la treabă pe noi, copiii, — că eram trei fete şi-un băiat —, de ne zburau fulgii, nu ne lăsa nici până la poartă să vedem mortu’ când trece, că eram, noi fetele, frumuşele, cuminţi şi cântăcioase de stătea toată Craiova cu ochii pe noi. (…) Când Mia a început să cânte la radio, tata — deşi supărat în suflet că i-a ajuns fie-sa cântăreaţă, că o voia intelectuală sadea, dar, oricum, oltean lăudăros — a cumpărat un radio Olimpia, mare cât dulapul, cu un patefon cu goarnă, s-o asculte clienţii pe Mia a lui cântând de-ale noastre, olteneşti, tocmai de la Bucureşti. Şi-aşa, într-o zi, când hârâia mai tare «Olimpia», auzii dintr-o dată un glas ieşit ca din stele, ieşit ca din inima pământului, care cânta un cântec pe care-l ştiam şi eu.
Eu, îngâmfată, ziceam că am voce mai straşnică, dar cum cânta femeia aceea, cum interpreta ea cântecul! Era Maria Tănase. Dacă am iubit în viaţa mea pe cineva, pe Maria Tănase am iubit-o. Niciodată nu i-am zis pe nume, niciodată nu am mers alături de ea, ci numai la doi paşi în urmă, să-i fur şi mersul, şi felul cum calcă, mă uitam în ochii ei, ochi de tigroaică, şi amuţeam.
Am mâncat cu ea, am băut cu ea, am stat cu ea în cabină, faţă-n faţă, cum stăm noi două acum, dar eu nu i-am zis decât doamnă. După ce cânta, leşina în culise, atâta se consuma. Atâta suflet punea în cântecul ei. Muncea enorm. La repetiţii, ardea ca lumânarea, acea febră de emoţie. Toată viaţa m-am întrecut cu ea, dar ne-am respectat, nu ne-am certat niciodată, nu am lăsat niciodată invidia să ne otrăvească inimile. Ne consultam, şi eu, şi Rodica Bujor, ce cântăm, când cântăm, unde cântăm, ca să nu ne lovim în repertoriu.
Maria Tănase era neîntrecută în ardeleneşti şi lăutăreşti, Rodica cânta foarte frumos cântece munteneşti, eu cu folclorul oltenesc şi cu romanţele. Fiecare pe linia ei, se străduia să aducă mereu, în fiecare emisiune radiofonică, în fiecare program, cântece noi: am bătut ţara-n lung şi lat, am intrat cu maşina prin toate coclaurile şi-am strâns de unde am putut şi cum am ştiut cântece bătrâneşti, şi-am scris vorbele, şi pe urmă, la Bucureşti, le periam, le înfloream, le potriveam pentru scenă, muncă grea, nu glumă. Eu cred că dacă m-ar tăia cineva cu cuţitul, tot muzică populară ar ţâşni din mine, nu sânge”, mărturisea într-un interviu publicat de revista Flacăra.
Cariera strălucitoare și retragerea prematură
Ioana Radu a cântat pe marile scene ale țării, alături de orchestrele conduse de Costică Tandin, Vasile Julea, Ionel Budișteanu, Spirescu-Oltenița, Victor și Nicușor Predescu. A fost nelipsită de la restaurantele celebre ale vremii, precum Coșna-Cireșoaia, Potcoava, Princiar, Motanul Negru și Cina, iar întâlnirile cu marii dirijori ai vremii, Grigoraș Dinicu, H. Mălineanu și Sile Dinicu i-au consolidat reputația.
A cântat la doar câteva nunți, dar experiențele nu au fost deloc pe placul artistei. De altfel, avea să povestească de ce a încetat să participe la astfel de evenimente:
“De patru ori am cântat, maică, în toată cariera. Dar m-am lecuit. După mine, artistul care cântă la nunţi se prostituează. Lecuirea mea s-a numit comuna Dămăroaia. Este adevărat că am luat bani cu roaba, dar cu ce preţ. Până am ajuns la nuntă mi s-a promis marea cu sarea. Mă îngrozesc şi acum de penibilul situaţiei. În clipa când am deschis gura, aleluia faimă, aleluia nume. Mi-era ruşine de mine. Cântam în spatele nașului. Toată noaptea cât am cântat, nici o singură dată nu a întors capul spre mine, de mândru ce era că mă are în spate. Eu însă nu-mi doream decât să se înece cu o sarma. De înecat nu s-a înecat, în schimb eu m-am lecuit. În noaptea aceea am fost umilită şi degradată cât pentru şapte vieţi. Nuntaşii n-au nimic de pierdut, artistul, însă, o carieră.”
La doar 40 de ani, Ioana Radu s-a retras de pe scenă, deși se afla în plină glorie. În același an, a primit titlul de Artistă emerită, iar în 1964, titlul de Artistă a poporului. A continuat însă să participe la evenimentele musicale ale epocii, fiind membră a juriului „Crizantema de Aur” de la Târgoviște și invitată la numeroase ediții ale Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia.
După retragerea prematură de pe scenă, și-a descoperit două noi pasiuni: automobilismul și broderia. Într-un interviu, mărturisea cu umor:
“Muzica e pentru suflet, mașina e pentru firea mea iute; lucrul de mână – pentru nervi. Mă potolește broderia mai tare ca orice bulin…”
Marea artistă s-a stins din viață pe 18 septembrie 1990, la București.
