Matei din Brâncoveni (sau Brâncoveanu) s-a născut în anul 1580 și a fost fiul lui Danciul, un fost mare vornic din vremea lui Ștefan Surdul și a lui Alexandru al III-lea cel Rău, oștean al lui Mihai Viteazul. Mama lui a fost jupâneasa Stanca, iar tânărul a devenit căpitan în oastea lui Mihai Viteazul și comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova.
Viitorul domnitor s-a căsătorit cu Elina, cea de-a patra fiică a marelui logofăt Radu Năsturel din Fierăști (Hierăști), soră a cărturarului Udriște Năsturel, pe când ea avea doar 14 ani. Tânăra provenea dintr-o familie care punea mare preț de știința de carte, astfel că a învățat din copilărie slavona şi greaca și a studiat literatura, arta şi istoria.
Cuplul a avut un singur copil, pe Mateiaș, dar acesta a murit în primii ani de viață, iar Elina și Matei Basarab l-au înfiat ulterior pe fratele ei mai mic, botezat tot Mateiaș, însă acesta a murit în adolescență.
Aga Basarab a pretins tronul Țării Românești susținând că este dreptul său de coborâtor din bătrânii Basarabi, Înalta Poartă i-a confirmat domnia în februarie 1633, perioadă în care a menținut pacea cu Turcia, a încheiat tratate de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I, cu Sfântul Imperiu Roman, cu Polonia și Veneția.
Matei Basarab a fost un adevarat Mecena, protector al culturii și susținător al ortodoxiei, a ridicat 46 de biserici, a sprijinit refacerea altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos sau la sud de Dunăre, la Vidin și Sistov, iar în 1645, a plătit toate taxele restante pentru lăcașurile de cult de la Muntele Athos.
Cea mai cunoscută ctitorie a sa este Mănăstirea Arnota din Vâlcea, ridicată în doar trei ani, pe locul unui biserici mai vechi, aici fiind pictat portretul său votiv. „Legenda spune că acesta, fiind pârât la turci de suflete nevolnice şi trimiţând sultanul mare oaste ca să-l piardă, a luat degrabă drumul pribegiei şi, refugiindu-se întâi la Cozia, apoi la schitul Iezerul, a nimerit în munţii de deasupra Bistriţei, la Arnota de astăzi, unde şi-a găsit ascunzătoarea într-un loc acoperit de răchită. În semn de mulţumire, a hotărât aici zidirea unei mănăstiri care să-i amintească de locul izbăvirii. Vrednic de notat este faptul că era în ziua de Sfinţii Arhangheli când Vodă a stat în lacul cu răchită, şi pentru aceasta a hotărât ca hramul mănăstirii să fie Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Se dă ca probabil anul zidirii 1633, cel dintâi an al domniei. Cu prilejul unor mici reparaţii ce s-au făcut în 1932 de Comisia Monumentelor istorice, s-a dat peste cărbuni, lemne, rogoz cu care Matei Basarab a astupat lacul. Zidind Mănăstirea Arnota, Domnitorul a scris: „Să ne fie nouă şi părinţilor noştri spre veşnică pomenire”.
Tot el este cel care a introdus prima legislație scrisă, „Pravila mică”, tipărită în 1640 la mănăstirea Govora, o culegere de texte despre obligațiile clerului, călugărilor, probleme referitoare la familie, căsătorie și obiceiuri de drept, dar și „Îndreptarea legii”, tipărită la Târgoviște, în 1652. Bun gospodar, Matei Basarab a înţeles importanţa meşteşugurilor şi a comerţului pentru dezvoltarea economică a ţării, a întemeiat o fabrică de hârtie şi una de sticlă şi a organizat exploatarea minereurilor la Baia de Aramă şi la Baia de Fier.
Matei Basarab a încetat din viață pe 19 aprilie 1654, la vârsta de 74 de ani, din cauze naturale, la un an după moartea mai tinerei lui soții, Elina. A fost inițial înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat patru ani mai târziu la Mănăstirea Arnota, slujba de reînhumare fiind ținută de un sobor de preoți în frunte cu patriarhul Macarie Zaim al Antiohiei și cu fiul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau la acel moment în Țara Românească.
Lespedea de pe mormântul sub care își doarme somnul de veci Matei Barsarab, „iubitul Domn şi părinte bătrân“ (Nicolae Iorga), este opera meşterului Elias Nicolae, sculptor sibian, cel mai reprezentativ artist al secolului al XVII-lea din Transilvania, iar chipul lui Matei bătrân, cu părul alb, dar cu ochii încă ageri, este considerat unul din cele mai frumoase portrete ce s-au păstrat din acea epocă.
Opera îi este atribuită zugravului Stroe din Târgovişte, cel ce şi-a lăsat numele şi pe vechile icoane ale catapetesmei.
