Ieremia Valahul s-a născut pe 27 iulie 1556 în Moldova și la 18 ani a părăsit țara plecând spre Roma, „acolo unde se află papa și sunt călugării sfinți”. Tânărul a trecut Carpații prin pasul Oituz și a ajuns la Alba-Iulia, iar de aici, însoțindu-l pe medicul italian Pietro Lo Iacomo, s-a îndreptat spre Bari, apoi spre Napoli, unde a intrat în Mănăstirea Capucinilor, primind numele fratele Ieremia pe 8 mai 1578.
Misiunea pe care a primit-o a fost să-i îngrijească pe călugării bolnavi de la mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou din Napoli, iar acest lucru l-a făcut timp de 40 de ani cu aleasă blândețe și dăruire. În timp, a devenit atât de cunoscut pentru calitățile sale de slujitor al bolnavilor, încât atât clericii, cât și laicii, dacă se îmbolnăveau, cereau să fie vizitați de fratele Ieremia.
La începutul lunii martie a anului 1625, călugărul a murit chiar în timp ce vizita un bolnav. Procesul pentru recunoașterea sfințeniei sale a fost demarat de Cardinalul Decio Carafa, Arhiepiscopul de Napoli, la șapte luni de la moartea lui, dar formalitățile au fost întrerupte și apoi reluate, pe rând, sub Urban al VIII-lea, Clement al X-lea și Inocenţiu al XI-lea. Motivele sistării repetate a procesului au rămas și astăzi un mister.
În 1905, cărturarul Gheorghe Sion a găsit într-un anticariat din Roma o carte veche, Vita di Fra Geremia Valacco. Era prima biografie a călugărului, scrisă de Francesco Severini da Napoli, volumul a ajuns la Nicolae Iorga în 1914 și marele istoric român a deschis noi discuții cu Vaticanul.
Primele dezbateri procedurale din secolul al XX-lea pentru ca Ieremia să fie declarat sfânt au început în 1925, adică cu șapte ani înainte de a se împlini 300 de ani de la moartea sa. În Consiliul constituit în acest scop a existat, conform normelor, un procuror care a afirmat despre candidat că a fost un simplu muritor. Apărătorul din oficiu al lui Ieremia Valahul a descris, în replică, viața lui de sfânt, marile calități sufletești și minunile săvârșite de el. Consiliul a cercetat pe îndelete toate mărturiile ce se aduceau în sprijinul tezei sanctificării și, în 1930, a fost numit preafericit, Felix. Un an mai târziu, în 1931, a început cea de-a doua fază a procesului, în urma căreia urma să i se acorde titlul Beatus, dar procedurile au fost abandonate.
În 1946, controversatul jurnalist Grigore Manoilescu, un apropiat al Miscarii Legionare, care a și fost condamnat mai târziu (în lipsă) pentru crime de război, a găsit o nouă lucrare despre Ieremia: “Un eroe romeno in terra italiana” și a reînceput procedurile pentru finalizarea sanctificării.
Descoperirea mormântului lui Ieremia Valahul i s-a datorat tot lui Grigore Manoilescu, cel care a făcut cercetarea pentru recunoașterea calităților de sfânt ale călugărului din Moldova. A reușit, căutand în arhive, să descopere locul unde erau depuse osemintele călugărului capucin, adică într-o mănăstire desființată în 1865, și care, între timp, își schimbase de multe ori destinația, fiind, printre altele, și închisoare.
În ziua de 16 iunie 1947, în prezența provincialului capucinilor, având toate aprobările civile și bisericești, Manoilescu a desfăcut un mormânt care s-a dovedit a fi al lui Ieremia Valahul. Dovada de necontestat a fost o placă dreptunghiulară de marmură cu inscripția: “Hic iacet Fr. Ieremias a Valacchia. Q Obyt die V Marty MDCXXV”.
Pe 14 octombrie 1947 s-a procedat la recunoașterea canonică a osemintelor, iar pe 18 decembrie 1959 Papa Ioan al XXIII-lea a promulgat decretul prin care era recunoscut caracterul eroic al virtuților fratelui Ieremia. În 2002, la mai bine de 350 de ani de la moarte, Ieremia Valahul avea să fie ridicat la cinstea altarelor de catre Papa Ioan Paul al II-lea.
“În istoria voastră bimilenară, atât de bogată, cu atâtea valori de credință, Ieremia Valahul este primul român care este ridicat oficial la gloria altarelor”, a spus Papa în limba română la ceremonia de beatificare. Relicvele sale au fost așezate inițial în Biserica Capucinilor din Napoli, dar în 2008 au fost oferite Conventului “Fericitul Ieremia Valahul” din Onești. Sarcofagul și placa cu inscripția descoperită de Manoilescu sunt așezate la intrarea în biserica Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, langa baptisteriu.
