Eugénie de Beauharnais, prințesă de Leuchtenberg, s-a născut pe 22 decembrie 1808 și a fost a doua fiică a lui Eugène de Beauharnais și a Prințesei Augusta de Bavaria. Copila a fost crescută în religia catolică la Palatul Leuchtenberg din München și își petrecea frecvent verile cu părinții la Schloss Eugensberg, un castel construit de tatăl ei pe malul Lacului Constance. Familia trăia după reguli stricte, ținând cont de toate rigorile etichetei princiare, un martor scriind despre viața la curte în 1822: “Prințul Eugène de Beauharnais trăiește într-un lux mai mare decât cel de la curtea lui Napoleon”.
Pe lângă palatul de la München si Schloss Eugensberg, familia deținea conace la Eichstätt și Ismaning, iar la moartea tatălui, în 1824, prințesa a moștenit Schloss Eugensberg.
Pe 22 mai 1826 Eugénie s-a căsătorit cu prințul catolic Constantin de Hohenzollern-Hechingen la Eichstätt. Începând cu anul 1833 delicata prințesă și soțul ei au trăit la Schloss Lindich, lângă Hechingen, orașul reședință al Casei de Hohenzollern-Hechingen, deși își petreceau de regulă lunile de vară la Schloss Eugensberg, păstrând astfel contactul cu mătușa ei, Hortense, și vărul ei, Louis Napoleon, viitorul împărat Napoleon al III-lea. Eugénie avea o fire veselă și era foarte activă, iubea distracțiile obișnuite ale aristocrației, mergea frecvent la vânătoare și pleca deseori în călătorii. Cuplul a făcut mai multe excursii la reședința de vară a regilor
Bavariei din Tegernsee, iar în 1833 cei doi soți au plecat într-o lungă vacanță prin Italia, care a durat aproape 18 luni, ajungând până în Sicilia. Eugénie a decis apoi să vândă Schloss Eugensberg pentru 32.000 guldeni lui Heinrich von Kiesow de Augsburg, iar veniturile le-a folosit pentru a finanța reconstruirea Vilei Eugenia din Hechingen, unde cuplul și-a stabilit reședința în 1834. Prințesa și soțul ei nu au avut copii și și-au căutat alinare în filantropie, înființând un azil de bătrâni și o grădiniță în Hechingen.
Timp de zece ani, l-a îngrijit cu mult devotement pe socrul ei, Frederic, care fusese rănit în război, fiindu-i alături până la moarte, în 1838. În fiecare an în Joia Mare, Eugénie și soțul ei spălau picioarele a doisprezece oameni din sat, bătrâni și nevoiași, pe care apoi îi invitau la o cină festivă.
Eugénie de Beauharnais s-a îmbolnăvit de tuberculoză și în iarna anului 1846 s-a mutat în așa-numita bucătărie de vară din spatele Vilei Eugenia, deoarece camera putea fi mai bine încălzită. Medicii i-au prescris tratamente ciudate, inclusiv inhalarea de fum din balegă de vacă și au îndemnat-o să urmeze terapia moxa, o formă de acupunctură care își are originile în medicina tradițională chineză și presupune arderea unor cantitati mici de plante medicinale care sunt așezate direct pe anumite puncte de pe suprafața corpului.
Prințesa folosea de regulă pelin negru, care era printre cele mai folosite plante în moxibustie, dar metoda nu i-a adus nicio îmbunătățire a stării de sănătate. Din cauza riscului de răspândire a tuberculozei, își vedea soțul rar și chiar și atunci doar de la
distanță. În vara anului 1847 Eugénie de Beauharnais a plecat la Badenweiler, încercând să găsească un leac mai eficient pentru a boala ei, dar pe drumul de întoarcere, în ziua de 1 septembrie 1847, a murit la Hotel Post din Freudenstadt. Prințesa, care avea doar 38 de ani, a fost înmormântată în biserica Stiftskirche din Hechingen, lăsându-și prin testament întreaga avere de 273.000 de guldeni pentru a fi folosită în opere de caritate.
