Lena Constante a fost condamnată la 12 ani de închisoare de comuniști

Lena Constante s-a născut la Bucureşti pe 18 iunie 1909. În timpul Primului Război Mondial, peregrinările forţate ale familiei au dus-o de la Iaşi, unde ajunsese după ocupația germană a Capitalei, la Odessa. Fugind de Revoluţia bolșevică, familia traversează timp de trei luni Rusia şi de la Murmansk, pe un vas englez, ajunge la Londra, apoi la Paris, cu puţin timp înainteaAarmistiţiului, în 1918.

Părinții au stat trei ani la Paris, timp în care copiii au urmat o şcoală franceză. Dar dorul de ţară, prea puternic, i-a readus la Bucureşti. Lena Constante a urmat patru clase secundare la liceul „Regina Maria“, apoi s-a înscris la „Şcoala de Bele Arte“, urmând liceul în particular. Era încă elevă la Bele Arte când a fost cooptată în echipele monografice ale Institutului Social Român aflat sub conducerea prof. Dimitrie Gusti. Făcînd parte din echipa artistică, a studiat costumul popular, ţesăturile, icoanele pe sticlă, rând pe rând, în satele Runc (Oltenia), Drăguş (Făgăraş), Șanţ (Bistriţa Năsăud), Cornova (Basarabia).

În timpul cercetărilor, a legat relaţii de prietenie cu Mircea Vulcănescu, Henri Stahl, N. Argintescu, Petru Comarnescu, Xenia Costa-Foru, Paul Sterian, Harry Brauner. În 1933, după susținerea examenului de diplomă, a primit o bursă de un an la Paris şi în 1934, a deschis prima expoziţie de pictură, urmată de a doua, în 1936, la Bucureşti.

În aceşti ani şi în timpul războiului a ilustrat cărţi pentru copii la Editura Fundaţiilor Regale şi a Casei Şcoalelor. După război, au urmat alte două expoziţii de pictură, în 1946, la Bucureşti şi în 1947, la Ankara.

În 1945, a început să colaboreze cu Elena Pătrăşcanu, soţia ministrului de Justiţie comunist Lucreţiu Pătrăşcanu. Muncă asiduă la Teatrul Ţăndărică şi, deci, apropierea de familia Pătrăşcanu, au dus la arestarea ei şi a lui Harry Brauner, în 1948, la înscenarea judiciară şi la condamnarea lor la câte 12 ani de închisoare.

În 1962, la ieşirea din penitenciar, Lena Constante nu a primit bulletin de Bucureşti şi, cum în închisoare se îmbolnăvise de tuberculoză, a fost instalată de familie la Breaza şi întreţinută de sora ei, Viorica, soţia academicianului Grigore Moisil.

Harry Brauner, ieşit după 6 luni din penitenciar, a primit o condamnare suplimentară de 2 ani domiciliu obligatoriu, în satul Viişoara, lângă Slobozia, unde cei doi s-au căsătorit în 1963 sau 1964. Soții Constante – Brauner au dus-o extrem de greu până în 1968, când procesul Pătrăşcanu a fost rejudecat şi ei doi au fost achitaţi.

Lena Constante a fost primită în Uniunea Artiştilor Plastici, a avut două expoziţii de tapiserie, foarte comentate şi controversate la acel moment, iar Harry Brauner și-a reluat postul de profesor la Conservator. Muzicologul a încetat din viață pe 11 martie 1988 la București, la vârsta de 80 de ani. Scriitorul Geo Bogza a scris la dispariția lui: “Numele lui Harry Brauner, plecat de curând dintre noi, va rămâne pentru totdeauna legat de numele profesorului Constantin Brăiloiu, de Arhiva naţională de folclor, de primele înregistrări fonografice ale muzicii populare, de descoperirea unor adevărate tezaure ale acestei muzici, de orientarea Mariei Tănase spre ele, de ducerea primei echipei de căluşari la Londra, de creaţii muzicale proprii, ca şi de o amară experienţă la care, după război, l-a supus viaţa.

În 1990, Lena Constante a publicat la Paris “L’evasion silencieuse” (Trois mille jours seule dans Ies prisons roumaines), carte a cărei versiune în limba română a apărut la Editura Humanitas.

“Sunt condamnată la 12 ani închisoare. Procesul a durat 6 zile. Ancheta — cinci ani. Deci am executat până azi cinci ani de închisoare. Singură. Într o celulă de 5 metri pătrați, 1.827 de zile. Singură 43.848 de ore. Într-o celulă unde fiecare oră are, inexorabil, 60 de minute, fiecare minut, 60 de secunde. Una, două, trei, patru, cinci secunde, şase, șapte, opt, nouă zece secunde, o mie de secunde, o sută de mii de secunde. Am trăit singură, în celulă, 157.852.800 de secunde de singurătate si de frică. E un lucru care nu se spune, se urlă! Mă condamnă să mai trăiesc încă 220.838.400 de secunde. Să mai trăiesc atâtea zile sau să mor din atâtea zile”. (Fragment din “Evadarea tăcută”, Editura Humanitas, 1992)

Lena Constante a încetat din viață pe 2 noiembrie 2005, la vârsta de 96 de ani.