AcasăVizionariiFlorence Nightingale, îngerul cu lampă

Florence Nightingale, îngerul cu lampă

Florence Nightingale s-a născut pe 12 mai 1820 la Florența, într-o familie britanică înstărită, părinții ei, William și Fanny Nightingale, având mai multe proprietăți imobiliare.

Cele două fete ale familiei au fost educate pentru a deveni viitoare doamne în lumea burgheză britanică. Cu toate acestea, Parthenope, sora cea mare a Florencei, era interesată de desen, broderie și rețete culinare, în timp ce Florence petrecea mult timp studiind latina, matematica și filosofia.

 

Dorința de a-și ajuta semenii a apărut încă din adolescență, confirmarea fiind însemnările ei din jurnalele acelor vremuri. Se simțea limitată și inutilă și își căuta ocupații care să îi ofere un sens vieții. Aceste dorințe nu se potriveau însă cu planurile mamei sale, care ar fi dorit să o mărite.

Anul 1837 a fost decisiv în viața Florencei. Așa cum reiese din amintirile sale din 17 februarie, tânăra a avut o revelație: Dumnezeu mi-a vorbit și m-a chemat în slujba Lui și tânăra și-a propus să aleagă această cale, fără să devină niciodată o mistică.

În anul 1839 cele două surori au fost prezentate la Curtea Regală și și-au petrecut vacanța la Londra. A fost perioada în care mama lor și-a dublat eforturile pentru a le mărita, însă Florence le mărturisește părinților că nu vrea să se căsătorească și că viața ei are o altă misiune, cea de asistentă medicală.

 

 

Aflarea veștii că Florence își dorește să devină infirmieră a avut consecințe neplăcute, pentru că în epocă infirmierele erau desconsiderate, iar spitalul nu era nici pe departe cel mai potrivit loc pentru o viitoare doamnă de societate.

Părinții săi s-au opus categoric deciziei luate de tânără, interzicându-i orice acțiune în acest sens. Reacția lor i-a provocat o depresie puternică. În taină, a adunat cât mai multe informații despre desfășurarea activității spitalelor din Anglia, starea lor sanitară și tratamentul oferit bolnavilor și și-a făcut un plan de creare a unui sistem de tratament medical total diferit față de ceea ce exista în acel moment.

Tânăra i-a cunoscut la Roma, în 1847, pe Sidney și Liz Herbert, secretarul de stat al Angliei și soția acestuia. În momentul în care a împlinit 31 de ani, Florence a decis să plece în Germania, lăsând în urmă restricțiile impuse de familie, pentru a urma cursuri de specialitate.

 

După întoarcerea în Regat, Liz Herbert a recomandat-o pentru funcția de directoare a spitalului pentru femei din Harley Street. Instituția a fost transformată de Florence într-un spital modern, cu bucătărie, grupuri sanitare, farmacie, lifturi și clopoței pentru solicitarea ajutorului personalului medical.

Contribuția cea mai cunoscută a lui Florence la evoluția sistemului de îngrijire a suferinzilor a fost însă în timpul războiului din Crimeea. Condițiile din spitalele pentru soldații englezi răniți, descrise de reporterul de război William Russell, erau înfricoșătoare – lipsea îngrijirea medicală de specialitate, iar igiena era cvasi-inexistentă. Publicul englez a aflat din presă despre tragediile din spatele frontului și s-a revoltat.

 

Guvernul britanic a hotărât să trimită pe cineva capabil să se ocupe de acest serviciu și cea mai potrivită persoană a fost Florence Nightingale. Aceasta, însoțită de 38 dintre cele mai bune infirmiere formate de ea, a ajuns la spitalul de pe front pe 21 octombrie 1854. Bazele britanice erau amplasate în Scutari, la 545 km de Crimeea.

Aici au descoperit soldații răniți prost îngrijiți de personalul medical complet demoralizat. În plus, era o lipsă acută de medicamente, igiena era neglijată, iar infecțiile erau extrem de răspândite, multe fiind fatale. Nu exista echipament pentru prepararea mâncării pentru pacienți, iar doctorii britanici desconsiderau aportul infirmierelor în recuperarea postoperatorie a răniților.

 

Florence și colegele ei și-au început misiunea prin curățarea temeinică a spitalului și a echipamentelor medicale, precum și prin reorganizarea îngrijirii pacienților. Dar, în perioada în care s-a aflat la Scutari, rata mortalității nu a scăzut, ba din contră, a început să crească, fiind cea mai mare dintre spitalele din regiune.

În timpul primei sale ierni la Scutari au murit 4077 de soldați, majoritatea din cauza unor boli ca tifosul, holera și dizenteria. În spital condițiile erau mizerabile din cauza suprapopulării, ventilației proaste și a lipsei grupurilor sanitare. O comisie sanitară a guvernului britanic a fost trimisă la un moment dat în zonă și a reglat aceste aspect, astfel că mortalitatea a fost puțin redusă.

Nightingale era convinsă însă că rata mortalității era atât de mare din cauza alimentației proaste și a supraaglomerării.

 

 

O dată cu creșterea numărului de răniți aduși de pe front în spital, spiritul organizatoric al Florencei a fost apreciat de către doctori. În acea perioadă, ea și-a dobândit numele de „Lady with the Lamp”, deoarece făcea turul de noapte al saloanelor având grijă să îi mângâie pe cei bolnavi măcar cu o vorbă bună.

„Ea este „îngerul salvator” al acestor spitale și, pe măsură ce forma ei subțire trece liniștită de-a lungul fiecărui coridor, fața fiecărui om sărac se luminează de recunoștință la vederea sa. Când toți ofițerii medicali s-au retras pentru odihna de noapte și tăcerea și întunericul s-au așternut pe culoarele spitalelor, Florence poate fi observată singură, cu o mică lampă în mână, făcându-și serviciul de veghe”, scria un jurnalist britanic în Times.

 

În momentul în care spitalul a început să funcționeze normal, Florence s-a îmbolnăvit atât de grav, încât, la scurt timp după revenirea în Anglia, ajunsă la vârsta de 37 de ani, a rămas paralizată la pat, dar a adunat dovezile colectate în timpul experienței în spitalele de campanie și le-a prezentat Comisiei Regale pentru Sănătate în Armată pentru a demonstra că majoritatea soldaților au fost uciși, de fapt, de condițiile proaste din spitale. Această experiență a influențat-o și a determinat-o să susțină mereu importanța condițiilor de îngrijire și igienă.

 

Cu tenacitate și ambiție, ea și-a depășit invaliditatea și a condus în continuare acțiunea de organizare a spitalelor de garnizoană din Anglia, a creat un sistem de sănătate în India, a înființat și a condus școli sanitare. Nimeni nu a fost deranjat de faptul că, practic, consultațiile aveau loc în dormitorul lui Florence sau prin corespondență.

I-au cerut părerea miniștri, generali și directori de spitale, iar ea le-a răspuns cu același profesionalism. A ajuns astfel, de-a lungul vieții, să scrie peste 17.000 de scrisori.

 

Cu timpul, depresia ei, revenită sub influența bolii, s-a agravat. Florence a limitat contactul cu exteriorul până la minimul necesar. Se simțea singură și neîmplinită. Niciodată nu s-a căsătorit, deși la începutul carierei a avut mulți pretendenți. Unul dintre ei, Richard Monckton Milles, a iubit-o toată viața. Din păcate, refuzat după șapte ani de încercări, acesta nu s-a mai întors niciodată la Florence.

 

La bătrânețe s-a împăcat cu familia sa care nu acceptase până atunci drumul pe care și l-a ales. Mult timp și l-a petrecut cu infirmierele la picnicurile organizate la proprietatea surorii sale din Chaydon, întâlnirile devenind adevărate școli de instruire.

În 1901 și-a pierdut definitiv vederea, ceea ce a împiedicat-o să mai poarte corespondență. Șase ani mai târziu, ca recunoaștere a activității sale, i s-a acordat Ordinul pentru merite deosebite.

Florence Nightingale a murit în somn, pe 13 august 1910, la vârsta de 90 de ani, în casa ei din Mayfair și a fost înmormântată în cavoul familiei din East Wellow, Hampshire.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu