Josephine de Baden s-a născut pe 21 octombrie 1813 la Karlsruhe și a fost fiica Marelui Duce Carol al II-lea de Baden și a lui Stéphanie de Beauharnais.
Fetița a venit pe lume după ce părinții ei pierduseră, cu un an înainte, un băiețel care murise în condiții suspecte în pătuțul său, copil despre care s-a spus mai târziu că ar fi fost faimosul Kaspar Hauser, un tânăr german care a povestit că și-a petrecut copilăria în izolare totală într-o celulă întunecată.
Mica prințesă a primit numele nașei sale, împărăteasa Joséphine de Beauharnais, mătușa mamei ei. Copila a fost afectată de probleme de auz în copilărie și, în ciuda multor tratamente efectuate în special în Franța, a devenit aproape surdă.
Pe 21 octombrie 1834, la Karlsruhe, în prezența Marelui Duce Leopold I de Baden și a întregii curți ducale, Josephine s-a căsătorit cu Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen. Tânărul era fiul Prințului Karl de Hohenzollern-Sigmaringen și ai soției acestuia, Marie Antoinette Murat, nepoată de frate a lui Joachim Murat și cumnat al lui Napoleon Bonaparte.
Cuplul a avut șase copii: Leopold, Stephanie, Carol I, Antoine, Frédéric și Marie.
După Revoluția din 1848, socrul prințesei Josephine a abdicat, iar Karl Anton a devenit șef al casei de Hohenzollern-Sigmaringen și prim-ministru al Prusiei în perioada 6 noiembrie 1858 – 12 martie 1862. Prințul a urmat o politică liberală timp de patru ani înainte de a fi nevoit să renunțe la funcție, fiind succedat de contele Otto von Bismarck, artizanul unificării Germaniei. Pentru prințesa Josephine, anii în care soțul ei a fost la putere au fost triști, dar în momentul în care acesta a renunțat la politică și s-a ocupat de familie a urmat o perioadă liniștită și fericită.
În 1858, fiica sa cea mare, Stephanie, a făcut un mariaj strălucit cu regele Pedro al V-lea și a devenit regină a Portugaliei, dar tânăra suverană a murit anul următor de difterie. Prințesa Josephine și-a pierdut apoi mama, pe Marea Ducesă văduvă Stephanie, în 1860, iar în 1866, fiul ei, prințul Antoine, în vârstă de 24 de ani, a murit în timpul războiului austro-prusac dorit de Bismarck. În același an prințul Carol, cel de-al treilea copil, susținut de Napoleon al III-lea, a fost ales Prinț al României.
În 1868, fiului cel mare, Prințul Moștenitor Leopold de Hohenzollern, care avea 33 de ani, i s-a propus să devină rege al Spaniei, dar tânărul a refuzat oferta la sfatul tatălui său, pentru a evita un război cu Franța. Maria, cea de-a doua fiică a prinților de Hohenzollern, a devenit prințesă a Belgiei și a fost mama regelui Albert I.
Mezinul familiei, prințul Frederick, s-a căsătorit cu Louise, prințesa de Tours și Taxis, moștenitoarea celei mai mari averi din Germania, și a devenit prin căsătorie nepotul celebrei împărătese Sissi.
Josephine și-a pierdut soțul în 1885 și a fost foarte afectată de dispariția acestuia. În 1893, nepotul ei, Ferdinand de Hohenzollern, al doilea fiu al Prințului Leopold, care devenise succesor al lui Carol I, s-a căsătorit cu Maria de Saxa-Coburg și Gotha, nepoata reginei Victoria a Regatului Unit, iar bătrâna prințesa a participat la ceremonie.
Pe 19 iunie 1900, Prințesa Josephine, ajunsă la vârstă de 87 de ani, a murit la Sigmaringen și a fost înmormântată la biserica Hedingen, necropola familiei Hohenzollern, alături de soțul ei.
Gazeta Transilvaniei a scris a doua zi după anunțul decesului:
“Marţi la amedi a sosit din Sigmaringen la palatul regal din capitala României trista veste că Principesa Josefina de Hohenzollern, venerabila mamă a Regelui Carol, a încetat din viaţă. Lovitura ce o sufer[ suveranul României prin perderea adoratei sale mame a deşteptat simpatiile tuturor Românilor. Principesa Josefina era o mamă cu cele mai nobile însuşiri, plină de dragoste pentru copii s[i şi, cum spune scriitorul englez Sidney Withman în cunoscuta sa lucrare, marele respect pe care Regele Carol l-a arătat totdeauna femeilor, îşi are izvorul în veneraţiunea ce el a avut-o totdeauna pentru mama sa.
Luăm parte cu adâncă durere la doliul care a cernit casa regală română şi întreaga Românie”.
Ziarul „Timpul” consemna:
“Pentru noi Românii, în special, Principesa Iosefina de Hohenzollern-Sigmaringen a hrănit întotdeauna simţămintele cele mai iubitoare. Din ziua în care Suveranul nostru a pus piciorul pe pământul României, defuncta Principesă a cuprins ţara nostră în iubirea ei de mumă, iubire, care nu s-a desminţit pănă la ultima suflare…
Cine nu-şi aduce aminte de frumoasa şi mişcătorea scrisoare pe care nobila Principesă a adresat-o în Iulie 1866 preşedintelui Constituantei, ca răspuns la omagiul ce-i trimisese biuroul camerei? Tocmai atunci augusta mamă a Suveranului nostru fusese crud lovită prin rănirea de moarte a fiului ei, Principele Anton de Hohenzollern, pe câmpul de bătaie de la Sadova, care în urmă a murit pe braţele mamei sale.
„Sunt adânc mişcată şi recunoscătoare — scria atunci Principesa preşedintelui Constituantei. — „Inima mea avea nevoie de o mângâiere. D-vostră mi-aţi dat pe cea mai dulce, vorbindu-mi de iubirea ce o aveţi pentru fiul meu şi despre dragostea cu care îI înconjoară bunul popor, care i-a încredinţat destinele sale. Cu cât îI veţi iubi mai mult, cu atât voi fi fericită şi mândră, că vi l-am dat, cu atât mai mult mă voi ruga fierbinte pentru fericirea României“.
Aceste nobile cuvinte, în care se oglindește totodată iubirea şi mândria legitimă a mamei aceluia care trebuia să devie primul rege al României au fost călăuza întregii ei vieţi, faţă cu poporul românesc.
Dintr-o asemenea mamă nu este de mirare ca să fi ieşit un astfel de fiu. Noi, Românii, avem o mare datoriă de recunoștinţă către ilustra defunctă, căci am putut aprecia cu de-amănuntul cât de mare este tezaurul moral pe care l-a moştenit Regele Carol din casa părintescă….
Memoria Principesei Iosefina de Hohenzollern-Sigmaringen va fi de-a pururea sacră poporului românesc, căci a fost mama şi creatoarea morală a aceluia care a îndeplinit aspirațiunile cele mai scumpe ale Românilor.
*
Principesa Iosefina de Hohenzollern, mama M. S. Regelui Carol, e născută în 1818 în Karlsruhe. Fiică mai mare a Ducesei Stefania de Baden, născută Beauharnais, fiica adoptivă a lui Napoleon I, pincipesa Iosefina era una din cele mai culte femei în marile familii domnitoare din Occident.
Ea se mărită în 1838 după principele Carol Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, Principe domnitor şi Suveran al Principatului Hohenzollern-Sigmaringen, până la 1860, când, în interesul unităţii Germaniei, cedă Prusiei drepturile sale suverane.
Din această căsătorie s-au născut: Principele Leopold de Hohenzollern, căsătorit cu Infanta Antoaneta a Portugaliei, tatăl Principelui României Ferdinand;
Principesa Stefania, căsătorită în 1858 la Berlin, cu Regele Pedro al V-lea al Portugaliei şi încetată din viaţă în acelaşi an;
Regele Carol al României;
Principele Friederic de Hohenzollern şi Principesa Maria Iosefina, căsătorită cu Principele Albert de Belgia, comite de Flandra.
Principesa Iosefina a fost o femeie de rară frumseţă, de o inteligenţă superioră, mamă şi soţie virtuoasă. Ca o trăsătură caracteristică a Principesei, care era după mamă franceză, se afirmă că ea nu vorbea cu copiii şi cu întreg personalul curţii decât în limba francesă.
În fiecare an Regele Carol petrecea câtva timp la Ragaz sau la Sigmaringen, în societatea mamei sale. Acum un an Principesa Iosefina se îmbolnăvise greu, deodată cu micul Principe Carol, dar Provedinţa le-a redat sănătatea amândurora. De două săptămâni Principesa Iosefina, care ajunse vârsta de 87 ani, s-a bolnăvit greu. În zilele ultime era speranţă că se va mai restabili, dar boala se întoarse iarăşi spre rău şi în diminaţa de Marţi, la orele 10, Principesa şi-a dat sufletul.
*
Marţi, sora Regele Carol şi Principele Ferdinand, însoţiţi de generalul Vartiade, şeful casei militare, şi de coloneii Georgescu şi Presan, adjutanţi, au plecat cu trenul de Verciorova la Sigmaringen.
Imediat ce s-a aflat dureroasa scrie, Regele Carol a primit numeroase condolenţe din ţară şi dinafară. Între cele dintâi telegrame de condolenţă din străinătate a fost aceea a Majestăţii Sale împăratului şi regelui Francisc Iosif.
Curtea română a luat doliu pe timp de şase luni: trei luni mare doliu, şi trei luni jumătate doliu”.
