Prințul Grigori Aleksandrovici Potemkin-Tauricheski s-a născut pe 24 septembrie 1739 în satul Chizhovo de lângă Smolensk, într-o familie de nobili cu venituri medii, fiind o rudă îndepărtată a diplomatului Piotr Potemkin. Tatăl său, Alexander, era veteran de război, iar mama, Daria, era o femeie frumoasă și deosebit de inteligentă.
În 1746, după ce Potemkin senior a murit, familia s-a mutat la Moscova, iar Grigori a fost a înscris la o școală gimnazială de pe lângă Universitatea din oraș. Tânărul a studiat limbile străine și era interesat de religie, s-a înrolat în armată în 1750, la vârsta de unsprezece ani, și în 1755 a fost repartizat în regimentul de cavalerie. Potemkin s-a înscris apoi la Universitate și a devenit unul dintre cei doisprezece studenți trimiși la Sankt Petersburg, însă aici a căzut pradă “băuturii, jocurilor de noroc și amorului promiscuu”, făcând multe datorii.
Grigori Orlov, unul dintre apropiații Ecaterinei a II-a, conducătorul loviturii de palat din iunie 1762 care a dus la înlăturarea împăratului Petru al III-lea și înscăunarea noii țarine, l-a numit pe sergentul Potemkin să reprezinte regimentul la revoltă. Se presupune că, în timp ce Ecaterina își verifica trupele în fața Palatului de Iarnă înainte de marșul triumfal spre palat, a observat că îi lipsește mânerul de la sabie, iar Potemkin i-a făcut rost rapid de unul și astfel a fost remarcat de noua suverană. După reușita loviturii de stat, țarina i-a mulțumit personal și l-a promovat la gradul de sublocotenent.
Deși Ecaterina era la început rezervată, i-a încurajat comportamentul galant, inclusiv practica de a-i săruta mâna și de a-și declara devotamentul pentru ea. Curând tânărul ofițer a intrat în cercul de consilieri imperiali, în 1762 a fost trimis într-o misiune în Suedia, iar la întoarcere a fost numit procuror și i-a devenit amant. În acea perioadă, în circumstanțe neclare, Potemkin și-a pierdut ochiul stâng, a intrat în depresie și s-a retras de la curte, dar optsprezece luni mai târziu a revenit la Sankt Petersburg, probabil chemat chiar de ea.
În timpul Războiului Ruso-Turc din 1768 – 1774, Potemkin a servit ca general-maior al cavaleriei, remarcându-se datorită talentului de strateg militar. De fiecare dată când venea în permisie la Sankt Petersburg, țarina îl invita la masă. În 1772, fiind rănit, s-a întors de pe front și a stat o vreme în oraș, devenind unul dintre cei mai apropiați consilieri ai ei, iar în 1773 a plecat pentru a lupta la Silistra.
În ianuarie 1774, când s-a întors la curte, se aștepta să își reia rolul de amant, însă situația se schimbase. La sfârșitul lunii, Potemkin se afla într-o poziție neclară și a decis să se retragă la Mănăstirea Alexandru Nevsky, dar Ecaterina l-a adus înapoi la începutul lunii februarie 1774, relația lor devenind din nou intimă.
Există în arhive scrisorile pe care cei doi și le-au trimis, iar ascensiunea ofițerului se pare că a evoluat în același ritm cu aventura cu suverana: a devenit pe rând locotenent-colonel în Gărzile Preobrazhensky, guvernator general al regiunii Novorossiya, vicepreședinte al Colegiului de Război și comandant-șef al cazacilor. Aceste posturi bine retribuite l-au îmbogățit și, pentru a-i îmbunătăți și statutul social, Ecaterina l-a decorat cu Ordinul Sfântului Alexandru Nevsky, Ordinul Sf. Andrei, Ordinul Polonez al Vulturului Alb, Ordinul Prusac al Vulturului Negru, Ordinul Danez al Elefantului și Ordinul Regal Suedez al Serafimilor.
Potrivit istoricului britanic Simon Sebag Montefiore, este aproape sigur că Ecaterina a II-a și Grigori Potemkin s-au căsătorit. În decembrie 1784, împărăteasa s-a referit în mod explicit la el ca fiindu-i soț într-o scrisoare, iar în fața celor apropiați cei doi se purtau ca un cuplu cu acte-n regulă.
Relația privată s-a schimbat în scurt timp și, deși nu a mai fost favoritul suveranei, Grigori a rămas ministrul ei preferat. De multe ori această prietenie a însemnat existența unui triunghi amoros, de fiecare dată cel de-al treilea fiind un amant diferit al Ecaterinei. Bărbații din viața suveranei au fost, pe rând, Pyotr Zavadovsky, secretarul ei personal, apoi Semyon Zorich, Ivan Rimsky-Korsakov, Alexander Lanskoy, Alexander Yermolov, Alexander Dmitriev-Mamonov și Platon Zubov.
Potemlin a avut, la rândul său, o lungă serie de relații, inclusiv cu nepoatele sale, dintre care una a adus pe lume un copil al cărui tată era chiar înaltul ofițer.
În 1791, Grigori, care și-a continuat cariera militară și diplomatică la vârful Imperiului Rus, s-a îmbolnăvit în timp ce se afla la Iași pentru a plănui asaltul asupra Poloniei și pentru a pregăti armata pentru un nou război în sud. A refuzat să fie tratat de medici și, fiind gurmand, a abuzat de mese copioase, consumând la o singură cină, de exemplu, șuncă, o gâscă friptă și trei sau patru pui.
Pe 13 octombrie bărbatul se simțea mai bine și i-a trimis o scrisoare Ecaterinei, dar apoi s-a prăbușit din picioare. Și-a revenit însă în scurt timp și a decis să plece spre Rusia, dar după trei zile, pe 16 octombrie 1791, a murit pe drum, în plin câmp, la o distanță de 60 km de Iași, lângă localitatea Rădenii Vechi, aflată astăzi în Republica Moldova. Unii istorici au sugerat că a fost otrăvit, dar această ipoteză a fost respinsă de cercetătorul britanic Montefiore, care crede că a murit din cauza unei pneumonii.
Potemkin a fost îmbălsămat, i s-a organizat o ceremonie funerară în Iași, iar la opt zile după aceea trupul i-a fost trimis în Rusia, unde Ecaterina a II-a, care a fost extrem de afectată de veste, a ordonat să fie instituit doliu general. Rămășițele lui au fost depuse la Catedrala Sf. Ecaterina din Kherson, în Ucraina, iar inima și creierul, care au fost ținute pentru o vreme la Mănăstirea Golia din Iași, au fost mutate, dar nu se știe unde se află în prezent.
