“Proiectul grecesc” a reprezentat o soluție politică inițiată de țarina Ecaterina cea Mare la începutul anilor 1780 și a fost, de fapt, o schiță de schimbare majoră a arhitecturii europene. Planul prevedea împărțirea Imperiului Otoman între Imperiul Rus și Imperiul Habsburgic, care ar fi fost urmată apoi de reconstrucția marelui Imperiului Bizantin.
Soluția țarinei a fost concepută împreună cu favoritul ei, feld-mareșalul Grigori Potemkin, iar cei doi au plănuit chiar și structura de conducere a viitorului imperiu, motiv pentru care unul dintre nepoții favoriți ai Ecaterinei a fost numit Constantin, pentru ca primul împărat al noului Bizanț să poarte numele celui din urmă al vechiului Imperiu Roman de Răsărit. Acesta urma să fie încoronat în Catedrala Sfânta Sofia de la Constantinopol, oraş ce, conform proiectului, trebuia să fie recucerit de la turci.
Marele Duce Constantin Pavlovici Romanov era născut la Țarskoe Selo pe 27 aprilie 1779, a fost al doilea fiu al Țareviciului Pavel Petrovici și al Mariei Feodorovna și a fost crescut de bunica sa, tot ea fiind cea care a aranjat căsătoria tânărului cu Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld. Deși nu a fost niciodată încoronat, marele duce este uneori numit împăratul Rusiei Constantin I.
Partea care privea direct regiunea românească este cea a proiectului unui stat unitar care ar fi cuprins Moldova, Țara Românească și Basarabia și care ar fi urmat să fie numit Dacia, un teritoriu tampon care ar fi fost administrat militar de prințul Potemkin, dar cel mai important punct al planului era accesul liber al Rusiei la Marea Mediterană prin Bosfor.
Pentru ca proiecția să aibă succes, toate Marile Puteri ar fi trebuit să fie de acord, iar țarina a început să își pregătească aliații. În mai 1780, Ecaterina cea Mare a organizat o întâlnire secretă cu Împăratul Iosif al II-lea al Sfântului Imperiu Roman, la Moghilău, în Belarusul de astăzi, urmată de mai multe schimburi de scrisori, începând din septembrie 1781. Cei doi suverani au formalizat Alianța austro-rusă în 1781.
La sfârșitul anului 1780, proiectul grecesc al Ecaterinei ajunsese deja la cunoștința regelui Prusiei, Frederic al II-lea, care, cu toate că-l considera o himeră, s-a grăbit să-l înștiințeze pe regele Franței, Ludovic al XVI-lea. Planul a fost foarte curând aflat și de Sultan, direct amenințat de pierderea influenței sale în Europa. În timpul acestor lupte și frământări diplomatice, s-au produs și mișcările revolușionare din Ardeal, care au avut un viu răsunet în toată regiunea și au făcut ca problema românească să intre în angrenajul politicii internaționale.
“Planul grecesc” a fost, de fapt, pus la cale de prințul Potemkin, care începuse deja să dea nume grecești orașelor nou-înființate din Rusia nouă – Odessa și Herson sunt doar două exemple, iar simbolismul bizantin era și el evidențiat în noile biserici construite în regiune, Catedrala din Herson fiind clădită în stil bizantin clasic.
În 1787 a fost aranjată o nouă întâlnire a celor doi mari monarhi în Crimeea și în scurt timp ambele țări au declarat război Imperiului Otoman, dar moartea împăratului Iosif în 1790 a încheiat definitiv proiectul grecesc gândit de Grigori Potemkin și Ecaterina cea Mare, care a rămas doar pe hârtie.
Academicianul Ion Nistor, istoric și militant unionist bucovinean, relatează succesiunea următoarelor evenimente în comunicarea sa, “Restaurarea Daciei în sintezele diplomației europene” (1938):
“Scurtă vreme după moartea împăratului Iosif al II-lea, muri la Talpa, în Basarabia, și Principele Potemkin, candidatul împărătesei Ecaterina la tronul Daciei romane. Înca în iunie 1788 hatmanul Ghica fu trimis cu cai de olac întru întâmpinarea principelui Potemkin care sosi cu mare alai la Iasi. În capitala Moldovei principele petrecu timp mai îndelungat. La 13 Decemvrie 1788 el convocă pe boierii moldoveni și le adresă cuvinte de consolare pentru suferințele ce au de îndurat din cauza războiului. În fața lor, Potemkin făcu declarația senzațională că, la încheierea păcii, Moldova și Muntenia nu vor rămâne nici sub supremația imperială austriacă și nici sub supremația imperială rusă, ci că ambele țări vor fi declarate independente. Declarațiunea aceasta cuprindea fără îndoială aluzii la propria sa candidatură la tronul Daciei.
În toamna anului 1791 Potemkin sosi din nou la Iași, unde petrecu mai multe zile. Starea sănătății sale era însă îngrijorătoare. Simțindu-se rău, se hotărî să plece în Crimeea, dar moartea îl răpuse în drum, la hanul din Talpa, o localitate de lângă Rezina, șase ore de drum de la Iași. Suferind de febră recurentă, el muri sub cerul liber, după ce bău un pahar de apă și adormi puțin. Când se trezi din somn, se simți rău și strigă: “Ajutor, prietenilor, ajutor!”, dar era prea târziu. Principele Tauridei și candidatul la tronul lui Decebal nu se mai găsea între cei vii. Corpul neînsuflețit a fost dus apoi la Iași unde, după raportul agentului austriac Schilling, i s-a făcut îmbălsămarea. Inima i-a fost înmormântată în biserica Golia, iar corpul expediat în Rusia, pentru a-și găsi acolo odihna de veci.
Izbucnirea marii revoluții franceze impuse diplomației europene un nou ritm, îndrumând-o în alte direcțiuni. Atențiunea lumii era îndreptată asupra Parisului, unde se plămădea o viață nouă. Proiectul grecesc al împărătesei Ecaterina trecu pe al doilea plan al preocupărilor diplomatice, pentru a disparea apoi cu totul, deodată cu moartea augustei sale autoare și susținătoare, întâmplată la 1796.
Probleme noi și neașteptate veniră să agite omenirea. Dar, cu toate acestea, chestiunea restaurării Daciei, ce dispăruse pentru un timp din preocupările diplomatice ale statelor interesate, reapăru din nou în vara anului 1802, când un boier din Craiova, a cărui soție și frate căzuseră în robia lui Pasvantoglu, destăinuia baronului Mihail Bruckenthal din Sibiu, dorința sa și a boierilor Olteniei de a vedea înălțându-se în scaunul domniei Principatelor pe Marele duce Ferdinand al III-lea de Toscana, fratele împăratului Leopold al II-lea, care prin tratatul de pace de la Lunéville din 1801 își pierduse tronul față de ducele de Parma, în schimbul ducatului de Salzburg”.
