Într-unul din cartierele mizere ale New York-ului, Black Harlem, se năștea, pe 1 martie 1927, Harold George Love, cel ce va deveni cunoscut sub numele Harry Belafonte. Tatăl său era marinar și venea din Insula Martinica, Indiile de Vest, iar mama era originară din Jamaica, unde tânărul Harry și-a petrecut o parte din copilărie şi adolescenţă, în perioada când părinţii săi munceau pe plantaţiile din colonii.
După ce şi-a satisfăcut serviciul militar în marină şi a schimbat mai multe slujbe, Harry Belafonte a decis să devină actor. A avut șansa să-i aibă îndrumători pe renumiţii Erwin Piscator şi Stanley Kubrick, la ale căror şcoli din New York s-au format în a doua jumătate a anilor ’40, şi actori ca Marlon Brando, Tony Curtis şi Walter Matthau, dar drumul tânărului de culoare spre scenă şi marele ecran a fost presărat cu multe piedici. După ce a debutat în teatru, a fost nevoit să petreacă o lungă perioadă de timp fără nici un angajament ferm, jucând doar roluri mici şi neinteresante, iar acest lucru l-a îndreptat spre o carieră în muzică. Ritmul calypso, tipic pentru Indiile de Vest, l-a impus repede şi, aproape peste noapte, Harry Belafonte a ajuns vedetă.
Piese precum „Coconut Woman”, „Banana Boat”, „Matilda”, „Jamaica Farewell” sau „Island in the Sun” au devenit şlagăre internaţionale, iar Hollywood-ul a început să-i ofere contracte.
Supranumit “rege al calypso-ului”, Belafonte a cucerit prin muzica sa întreaga Americă și în 1953 a debutat în sfârșit pe Broadway într-un mare musical: “John Murray Andersoh’s Almanac” și la Hollywood, în filmul “Bright Road”. Regizorul Otto Preminger i-a oferit în 1954 rolul principalul masculin în noua versiune «neagră» a lui Carmen de Merime, intitulată “Carmen Jones”, în care a apărut alături de noua stea de culoare: Dorothy Dandridge. Au urmat filmele “Island of the Sun” (1954, r. Robert Rossen) cu Joan Fontaine, Dorothy Dandridge, James Mason, “The World, the Flesh and the Devil” (1958, r: R. MacDougall) cu Inger Stevens, Mel Ferrer, “Odds Against Tomorrow” (1959, r: Robert Wise) cu Robert Ryan, Shelley Winters, Gloria Grahame, apoi o serie de documentare și neuitata apariție ca guest star în serialul pentru copii „Muppets’s Show” din 1978.
Belafonte a părăsit platourile de filmare în anii ‘60. A mai jucat doar în două filme ale prietenului său, Sidney Poitier, iar din 1974 şi-a încetat temporar activitatea cinematografică. În 1984 a decis să arunce o provocare Hollywood-ului, realizând filmul “Strada ritmului”, o peliculă despre cultura disco, apărută pe străzile Bronx-ului la mijlocul anilor ‘70 şi răspândită apoi în lumea întreagă. „Bronx, spunea Belafonte, reprezintă rădăcinile mele. Acolo au murit tatăl şi fratele meu. Acolo am lucrat ca gunoier. Dacă filmul va reuşi, voi demonstra că acolo trăiesc oameni adevăraţi”.
Deşi folclorul Indiilor de Vest a rămas o componentă constantă a muzicii sale, artistul a preluat cântece ale popoarelor de pe toate continentele, atât gospels şi spirituals, cât şi melodii populare din Europa sau Orientul îndepărtat.
După cum afirma la un moment dat, un punct-cheie pentru arta și viața lui a fost întâlnirea, la vârsta de 19 ani, cu Paul Robeson: “Robeson a semănat multe seminţe. Eu sunt una dintre ele. Viaţa Iui, eforturile şi lupta Iui nu au fost zadarnice”.
Belafonte s-a angajat în lupta pentru respectarea drepturilor omului, a devenit unul din prietenii şi colaboratorii lui Martin Luther King, a plătit în repetate rânduri cauţiunea pentru eliberarea din închisoare a lui Luther King atunci când autorităţile îl arestau, motiv pentru care a fost supravegheat îndeaproape de FBI şi supus persecuţiilor de tot felul. Când mişcarea împotriva războiului purtat de Statele Unite în Vietnam a luat amploare, Harry Belafonte s-a aflat în primele rânduri, a devenit un militant al mişcării pentru pace și împotriva războiului nuclear. „A fi artist, afirma el, este o binecuvântare, un dar. Trebuie să ne punem arta în slujba vieţii. Asta trebuie să facem!”
Harry Belafonte a încetat din viață pe 25 aprilie 2023, la vârsta de 96 de ani.
