Ilia Repin a creat imaginea Rusiei de dinainte de Revoluția bolșevică

Ilia Yefimovici Repin s-a născut pe 5 august 1844 în Ciguiev, în regiunea Harkov, ce aparținea Imperiului Rus la acel moment, într-o familie de “coloniști militari”. Băiatul a intrat la școala militară pentru a studia topografia, dar cursurile au fost anulate, iar tatăl său l-a sfătuit să devină ucenicul lui Ivan Bunakov, un pictor local de icoane.

În 1863, Ilia s-a înscris la Academia Imperială de Artă din Sankt Petersburg pentru a studia pictura, în anii 1860 i-a cunoscut pe artistul Ivan Kramskoi și pe criticul Vladimir Stasov, cu care s-a împrietenit, și, în 1872 a întâlnit-o pe viitoarea soție, Vera Șevțova, cu care a fost căsătorit timp de zece ani. În același an a venit pe lume fiica lor, botezată tot Vera.

 

În anii 1870, Repin a călătorit de-a lungul râului Volga pentru a picta peisaje și a face studii grafice ale transportatorilor de barje și în aceeași perioadă a început să lucreze la celebra pictură “Edecarii de pe Volga”, comandată de Marele Duce Vladimir Alexandrovici, care înfățișează un grup de 11 persoane aproape prăbușite de epuizare, trăgând un șlep pe fluviul Volga, operă pe care o va finaliza în 1873.

Într-o scrisoare din 1872 adresată unui prieten, artistul scria: “Acum țăranul este judecătorul și de aceea este necesar să-i reprezint interesele. Eu însumi sunt, după cum știi, un țăran, fiul unui soldat pensionat care a slujit douăzeci și șapte de ani grei în armata țarului Nicolae I”. Un an mai târziu pictorul a călătorit în Italia și Franța împreună cu familia, iar în 1874 s-a născut cea de-a doua sa fiică, Nadejda.

Repin a obținut titlul de academician în 1876, fiind foarte apreciat pentru lucrarea “Sadko în Regatul Subacvatic”, anul următor a venit pe lume fiul său, Yury, următoarea născută fiind Tatiana, în anul 1880. Pictorul s-a mutat la Moscova în acel an și a realizat o serie de lucrări, inclusiv portretul lui Arkhip Kuindzhi, al lui Ivan Shishkin, al țarului Nicolae al II-lea și al Prințesei Maria Tenisheva, tablouri care au primit imediat aprecieri publice. Începând din anul 1878 s-a împrietenit cu scriitorul Lev Tolstoi și cu pictorul Vasili Surikov, a frecventat cercul artistic al lui Savva Mamontov, care se reunea la Abramtsevo, moșia acestuia de lângă Moscova, unde i-a întâlnit pe mulți dintre cei mai importanți pictori ai epocii, inclusiv pe Vasili Polenov, Valentin Serov și Mihail Vrubel.

 

În 1882, Repin a divorțat de soția sa, dar cei doi au avut o relație apropiată și după încheierea mariajului. Printre cele mai cunoscute opere ale artistului din această perioadă sunt “Ivan cel Groaznic şi fiul său”, “Răspunsul cazacilor zaporojeni”, două portrete ale lui Lev Tolstoi realizate la Yasnaya Polyana, unul al lui Alexander Pușkin pe malul Mării Negre, diverse schițe și studii ale descendenților cazacilor zaporojeni. În 1898, a călătorit în Țara Sfântă, unde a pictat icoana “Purtând Crucea” pentru catedrala ortodoxă rusă Alexandru Nevski din Ierusalim și a început să predea la Școala Superioară de pe lângă Academia de Arte, fiind profesor până în 1907.

În 1900, artistul a cunoscut-o pe Natalia Nordman, de care s-a îndrăgostit și a plecat să locuiască în casa acesteia din Kuokkala, în Finlanda, unde cuplul invita în fiecare miercuri artiști din Rusia, pentru că reședința era la doar o oră de mers cu trenul de Sankt Petersburg.

Ospitalitatea Nataliei era bine cunoscută în epocă, printre vizitatorii frecvenți numărându-se scriitorii Maxim Gorki și Aleksandr Kuprin, artiștii Vasili Polenov, Isaak Brodsky și Nicolai Fechin, precum și poetul Vladimir Maiakovski, filosoful Vasili Rozanov și omul de știință Vladimir Bekhterev. Repin a descris-o pe Natalia Nordman ca fiind “dragostea vieții sale”, iar locuința lor, Penates (Penatî), a devenit un important loc de adunare artistică și literară la începutul secolului XX.

În 1905, Repin a participat la mai multe proteste împotriva armatelor țarului Nicolae al II-lea, care dăduse ordin să fie reprimate violent mișcările revoluționare, și a încercat să-și transmită impresiile despre aceste evenimente în picturile sale.

Doi ani mai târziu, pictorul a demisionat de la Academia de Arte, apoi a denunțat public pedeapsa capitală care era încă în vigoare în Rusia, iar în 1912 a realizat mai multe lucrări legate de centenarul invaziei lui Napoleon în Rusia.

În 1914, Natalia Nordman, care îi devenise soție, a murit în timp ce cuplul se afla la Locarno, fiind înmormântată în Italia, apoi artistul s-a întors acasă, la Penates. Ilia Repin a început să lucraeze la cartea sa de amintiri, a salutat Revoluția bolșevică din februarie 1917, dar a fost destul de sceptic față de Revoluția din Octombrie. În 1918, frontiera dintre Rusia și Finlanda a fost închisă, iar moșia sa a rămas în granițele Finlandei, și, în ciuda faptului că autoritățile sovietice i-au cerut de mai multe ori să se întoarcă în URSS, a refuzat să facă acest pas.

În 1926, Repin a respins ultima oferta de a se muta la Leningrad, dar a donat trei schițe dedicate Revoluției din 1905 și portretul lui Alexander Kerensky Muzeului Revoluției, continuând apoi să lucreze la pictura “Dansul cazacilor zaporojeni”, începută în 1926.

“Repin a muncit neobosit până la sfârşitul vieţii. Când îi slăbise vederea şi, din cauza bătrâneţii, devenise presbit, a lungit cozile pensulelor. Mâna dreaptă i-a paralizat, dar nici acest fapt nu l-a determinat pe pictor să se odihnească, ci a început să picteze cu mâna stângă, iar paleta o purta prinsă de brâu.

Înainte de culcare, făcea o plimbare şi până la adânci bătrâneţi şi-a păstrat obiceiul să doarmă în timpul iernii într-un sac de blană pe terasa vilei. Repin şi-a consacrat întreaga viaţă unui singur ţel al muncii, creaţiei.

Numai o singură zi din săptămână, miercurea, făcea excepţie. În fiecare miercuri, la „Penates” soseau oaspeţi. În această zi, Ilia Efimovici lucra numai până la prânz, apoi spăla bine şi usca pensulele şi curăţa paleta, şi după ce îşi îmbrăca un costum de culoare cenuşie deschisă, ieşea în grădină pentru a-şi întâmpina prietenii. „Penates” a fost un focar al culturii ruse din acele vremuri.

Aici, la celebrele „miercuri” ale lui Repin, soseau cunoscuţi scriitori şi pictori, compozitori şi oameni de ştiinţă, critici literari şi artişti. Într-una din fotografiile de epocă se poate vedea sufrageria cu un perete exterior în întregime de sticlă, cu o masă rotundă rotativă, descrisă în amănunţime în aproape toate amintirile participanţilor la „miercurile“ lui Repin.

În jurul acestei mese ospitaliere s-au întâlnit Gorki şi Maiakovski, Stasov si Korolenko, Şaliapin şi Gazunov … Ei pot fi văzuţi în fotografii, în reproducerile după portretele create de Repin…”

Ilia Repin a murit pe 29 septembrie 1930, la vârsta de 86 de ani, și a fost înmormântat la Penates.

“În tot cursul vieţii a făcut cele mai mari sacrificii pentru a putea întreţine şi cultiva pasiunea sa. În timpul războiului, de multe ori Repin a renunţat la mâncare, spre a putea cumpără pânză şi vopsea pentru pictură. Dar însăşi ultima sa dorinţă dovedeşte în ce grad înalt Repin iubea arta penelului. Înainte cu câteva zile de a muri, celebrul pictor a declarat celor din jurul său:

– Simt ca voi muri. Pentru ce să-mi ascundeţi inevitabilul? Vă rog însă un lucru. În cosciug să-mi puneţi paleta mea, dragostea mea, unică şi eternă. E singurul lucru pământesc pe care-l pot lua cu mine în mormânt, fără să mă întristeze.

Şi dorinţa pictorului a fost satisfăcută”, consemna revista Rampa la moartea lui.

Opera sa a fost folosită de propaganda sovietică drept exemplu pentru pictorii noului regim, poziția artistului în lumea artei fiind frecvent comparată cu cea a lui Lev Tolstoi în literatură. Astăzi Repin este considerat cel mai important pictor rus, mulți critici definindu-l ca “artist național”.

 

 

Galerie foto: