Dancingurile, ceaiurile dansante, balurile şi seratele mai mult sau mai puţin moderne, sintetizând petrecerile de astăzi ale tineretului, constitue o veritabilă concurenţă pentru un vechi şi nobil oficiu, cel de pețitoare. Sunt şi astăzi pețitoare, pentru că, îmi spunea o distinsă „profesionistă” în această materie, „oricâtă concurenţă ne-ar face pețitoarele clandestine sau ocazionale şi oricât teren ne-ar şterpeli de sub picioare mijlocirea pe care o săvârşeşte libertatea din ce în ce mai mare a tineretului de astăzi, mai rămân destui băieţi, destule fete, destule văduve care să aibă nevoe de intervenţia noastră”.
Adevărul este că nobila şi anevoioasa profesiune a acestor peţitoare trece, ca şi atâtea alte profesiuni, printr-o criză destul de gravă, pentru că astăzi oamenii se căsătoresc cu mult mai multă greutate, viaţa este mai grea şi mijloacele de a se face „partide fără intermediari” mult mai numeroase.
Dar nu aceste motive m-au îndemnat să mă duc la pețitoare — una autentică — ci un motiv mult mai simplu: curiozitatea de a vedea cum „lucrează“ astăzi o profesionistă, în criza de „fete cuminţi” de care se plânge… tineretul şi în criza de bani şi de avere de care se plâng cele mai multe candidate.
Am citit Mica publicitate a ziarelor cotidiene şi am aflat câteva adrese. În anunțurile minuscule, fiecare peţitoare vorbeşte de „relaţii întinse, partide strălucite, dote fabuloase, candidaţi şi candidate de toate vârstele, de toate naţionalităţile, culorile, mărimile, tineri şi tinere încântătoare, frumoase, fără de defecte, în puţine cuvinte oameni care ar putea şi contracta căsătorii ideale împletite din… lapte şi miere.
„Chiar cei cu infirmităţi”—glăsuieşte un asemenea anunț—„se pot căsători prin intermediul cunoscutei pețitoare XX”, care „primeşte” între orele 4—7. Anunțurile nu mi-au dat însă nici o adresă de pețitoare veritabilă, tipul adevăratei pețitoare care vorbeşte mult, fumează, oftează, povesteşte, până ce se încurcă tinerii în mrejele ei…
A trebuit să mă adresez tot Larousse-ului mahalalei mele, o femeie bătrână care „ştie tot, vede tot, aude tot” — „urechea mahalalei, cum îi spun vecinii, şi care fără multă greutate m-a introdus la Coana Lina, pețitoare…
— Coana Lina, maică, e pețitoare dinainte de război. „Guriţă de argint” care face şi desface toate în ale căsătoriei, care-ţi ghiceşte în cafea înaine de a-ţi propune partida şi care a făcut sute şi mii de partide fericite, în Capitală şi în provincie… Nu greşeşte niciodată, pentru că ştie să potrivească întotdeauna sacul cu petecul…
Peţitoarea mă examinează de sus până jos cu doi ochi sfredelitori de detectiv; mă chestionează blajin, cu aerul unui judecător de instrucţie, prieten, apoi îmi pune câteva întrebări „principale“: dacă doresc blondă sau brună, grasă sau slabă, sentimentală sau rece, sburdalnică sau „aşezată“, domnişoară săracă sau văduvă cu avere, cu ochelari, monoclu sau „simplă“. Întrebările se succed cu repeziciunea unui film de cinema, cu scopul hotărât de a-mi afla preferințele.
Coana Lina observă că ochii îmi fug mereu spre muzeul fotografic din perete în mijlocul căruia tronează mirii şi miresele…
— Băieţii şi fetele mele, domnule. Oameni cu gospodării frumoase la care am întotdeauna uşa deschisă. Vezi fotografia plutonierului de colo? Trei ani m-am căznit să-l însor… Avea beteşug la ochi, vorbea cu glasul răguşit — un defect din naştere — şi pe deasupra era cam muieratec… L-am logodit de şase ori; dar în al patrulea an, l-am însurat cu domnişoara Chiţa din Francmasonă, o ştii, nu?
— Nu. Dar după fotografie pare să-i fie mai mult bunică decât nevastă…
— Ce ştii d-ta, domnule. Omul mai are şi alte beteşuguri; a umblat cu douăzeci de peţitoare şi ar fi umblat şi astăzi cu papuci de fier dacă nu mă găsea pe mine… Păi, dacă-i aşa vorba, trebuie să ştii că numai una-i în Bucureşti Lina peţitoarea, care peţeşte fără să greşească şi căsătoreşte oameni pe nesimţite…
Izbucni atunci într-o interminabilă pledoarie pentru talentele sale nebănuite, pentru destoinicia sa de care nu s-a îndoit până astăzi nimeni şi despre puterea pe care o are de a face din alb, negru şi din noapte, zi…
Am asigurat-o că, tocmai apreciind şi eu toate aceste calităţi care-i permit să căsătorească până şi morţii din groapă, am venit să-i cer concursul…
Coana Lina nu-i femeie supărăcioasă. Se împacă repede. Aprinde ţigara – are patima fumatalui – şi cu vocea-i mieroasă, povesteşte câte în soare şi în lună.
Când vorbeşte de căsătoria lui Nicolai Ţugui, omul cu ochiul de sticlă, cu milionăreasa din Dealul Spirei, văduva lui Cristache Chiristigiu, faţa i se îmbujorează, ochii îi scânteie şi amintirile-i emoţionante o ameţesc ca o băutură tare. Curând Coana Lina îşi revine, şi înainte de a-mi prezenta albumul candidatelor, îmi demonstrează, cu nesfârşite exemple, binefacerile căsătoriei.
Este adevărat că puterea de convingere a acestei femei, care exercită nobilul şi picantul samsarlâc, este extraordinar de mare. Un om mai simplu, ascultând argumentaţia îndeajuns de colorată şi de convingătoare a acestei pețitoare, chiar dacă nici prin gând nu i-a trecut să se căsătorească, trebuie să-i asculte sfatul.
Dintr-un dulap, Coana Lina scoate două voluminoase albume. Pe unul stă scris cu creionul albastru: „Domnişoare” pentru domni bine, pe celălalt acelaşi scris, cu indicaţia „Domni”.
Le aşază cu grijă pe masă ca pe nişte cărţi sfinte, apoi îmi dă explicaţia că în albume se găsesc nu numai domnişoare care şi-au pus candidatura la măritiş, ci şi alte domnişoare pe care le-a ochit ea, pețitoare isteaţă, şi cu care poate «face vorbă» îndată ce candidatului îi place fata.
— Am şi artiste din străinătate, domnule; şi cine-i amator, îi fac peţitoria printr-o casă matrimonială de căsătorii şi divorţuri din Viena… — Şi dacă artista nu vrea să mă ia?…
— Aci e meşteşugul meu. Fac eu pe dracu în patru… Numai că, pentru artiste străine, nu pot să garantez…
Deschid albumul. Un respectabil număr de doamne şi domnişoare, într-o ciudată tovărăşie. Fetişcane frumoase, cu ochi ştrengăreşti, alături de femei între două vârste sau de băbuţe veritabile cărora numai retuşul fotografului le-a împrumutat o tinereţe de circumstanţă; fete durdulii îmbrăcate după ultima modă, alături de văduvioare cu surâsul amar al tinereţii pierdute; un amestec de tipuri într-adevăr de toate vârstele, culorile, naţionalităţile prins în bizarul caleidoscop al albumului în care atâţia tineri şi bătrâni şi-au pus.. toate speranţele.
Mai interesante decât fotografiile din album sunt explicaţiile şi notiţele scrise mărunt, de peţitoare, în dreptul fiecăreia…
Domnişoara V. S., strada…, ani 23. Tânără energică, sportivă, dotă 600.000 plus moştenire după moartea unchiului Toma. Doreşte căsătorie tânăr sănătos, voinic, sportsman, indiferent studiile. Să fie brun cu ochii verzi, înalt.
D-ra Natalia M, ani 30, fostă menajeră la domn singur, pictează flori artificiale, păpuşi. Caracter nobil. Iubitoare, suflet bun. Doreşte căsătorie domn serios, indiferent etatea, religia.
D-ra Paschiţa N., ani 45. Deşi mai în etate, este totuşi tânără. Se poate vedea într-o fotografie de la Marienbad, când avea 15 ani. Trăsături fine, gusturi alese. Caută tânăr de preferinţă blond, visător, puţin materialist. Cunoaşte piano, vorbeşte patru limbi.
D-na Eleonora C., văduvă 35—40 ani. Idealistă, încă tânără. Dantura falsă, dintr-un acident de cal. Sentimentală. Brunetă, înaltă. Dotă 40.000, plus trusoul ei şi al surorii sale decedate. Caută căsătorie trainică. Preferă meseriaş fără vicii, indiferent statura, ochii. Să fie voinic şi dacă se poate să cunoască ghitara.
D-ra Hellen F., 32 ani. Fostă îmblânzitoare de fiare sălbatece, artistă de circ (face salturi mortale pe cal, vâră capul în gura leului, etc.). Fire energică, aventuroasă. Doreşte căsnicie fericită cu un atlet, acrobat. La nevoie poate lua şi un tânăr amator de călătorii, să fie robust, cu ceva avere şi să vorbească nemţeşte, ungureşte şi esperanto.
D-ra Hortinsa S, ani 18. Suflet bun şi nobil. Compune poezii. Dotă oficială 100.000, plus ceva de «economiile» secrete ale mamei. Blondă, caută urgent tânăr inventator, inginer, mecanic sau pe cineva de familie nobilă, chiar fără situaţie materială, care s-o facă fericită. Iubeşte copiii, animalele şi peștii.
D-na Margareta H., 39 ani, fostă casieriţă la bodegă. Ştie puţin franceza. Mai tânără decât arată fotografia. Caută tânăr om de afaceri. Nu are zestre, calităţi sufleteşti mari. Asigură fericirea. (Cicatricea de lângă ochi, urma unei aventuri de dragoste complet lichidată).
D-ra M. M., 23 ani. Frumuseţe răpitoare. Dotă 300.000. Auzul puţin slăbit. Timidă, visătoare, blondă, sentimentală, iubitoare de cinema. Preferă tânăr care s-ar devota artei mute. Biciclistă de forţă.
Şi numărul acestor fişe, interminabil, este un vast material pentru candidaţii care pot alege, ca într-o grădină fermecată, tot ceea ce visează…
Unele fişe au în colţul din stânga câte o cruce făcută cu creionul. Coana Lina mi-a explicat, discret, că este un semn al ei pentru persoanele care candidează condiţionat: ginerele n-are dreptul să-i cerceteze trecutul. Apoi mi-a explicat pentru ce se găsesc fotografiile unor copiliţe de 3, 6, 8 şi 10 ani. Sunt fotografiile din copilărie ale diferitelor candidate. Sunt unele care depun asemenea fotografii pentru a dovedi ce „trăsături” aveau odinioară.
Deopotrivă de interesante sunt fotografiile candidaţilor şi explicaţiunile care însoţesc aceste documente.
Domn serios, 43 ani. Văduv. Caută legătură trainică, domnişoară sau doamnă săracă, profesionistă. Să cunoască muzica. Să fie sveltă, vioae, cu ochi visători, dacă se poate cu nasul “kek” (obraznic).
Atlet acrobat, 38 ani. Angajamente sigure trei luni pe an. Şcoala de la Viena. Vorbeşte mai multe limbi. Caută domnişoară, doamnă cu locuinţă. Energic, simpatic (are un ochi de sticlă care nu se cunoaşte). Preferă căsătorie din dragoste.
Funcţionar, 48 ani. Caută căsătorie liniştită cu doamnă sau domnişoară — indiferent văduvă sau nu. Să fie devotată pentru fericire conjugală şi pentru îngrijiri (a fost operat la stomac). De preferinţă persoană care cunoaşte viaţa.
Inventator român, 34 ani. Caută persoană bine, „ştiinţifică” (?), ce i-ar putea ajuta la ultima invenţiune, dispozitive pentru evitarea deraierilor de cale ferată. Poate fi şi fără avere, dar negreşit cu ochi albaştri.
Tânăr sentimental, visător, romantic, 24 ani. Doreşte urgent căsătorie din dragoste, tânără cu avere, visătoare, poetă, scriitoare, romancieră sau artistă de teatru. Fericire asigurată. Calităţi sufleteşti mari. (Micul defect – un picior mai lung şi altul mai scurt pe urma unei operaţii – aproape imperceptibil).
Văduv, 43 ani, cu cinci copii. Caută mamă iubitoare. Indiferent fizicul, etatea, naţionalitatea, trecutul. Asigură căsnicie liniştită de lungă durată. Două pasiuni: copiii şi pescuitul.
Lista candidaţilor, ca şi lista candidatelor, este aproape interminabilă. Coana Lina mă asigură că are încă două albume şi că are şi persoane „distinse”, „sus puse” care nu-şi depun fotografiile, dar care răspund la orice chemare li s-ar face, dacă se prezintă candidați…
— Dumneavoastră — spuse Coana Lina — cam ce-aţi dori?
Ochii pețitoarei mă cercetară iarăşi cu sfredeliri de detectiv, ca și când ar fi vrut să-mi cunoască impresiile după consultarea primului album.
— Drept să-ți spun, eu sunt un tip curios. Aş dori o femeie zdravănă, mai înaltă ca mine cu cel puţin jumătate de metru, excentrică, aventuroasă, voinică… Una care să mă scoată din amorţeală, să mă arunce în sus în fiecare dimineaţă ca pe o minge, să mă muşte de nas, să ţipe, să cânte, să facă scandal cu vecinii, să simt că am, într-adevăr, pe cineva lângă mine… O femeie cu care să pot face voiajuri în Africa de sud, în păduri sălbatice, care să ştie să călărească, să tragă cu revolverul şi să mă urmeze pretutindeni…
— Dar d-ta pari un om atât de liniştit încât nu înţeleg pentru ce cauţi o asemenea raritate…
— Tocmai pentru că îţi par liniştit. Aşa sunt apele liniştite, adânci şi tainice. Eu ți-am spus ceea ce doresc….
— Atunci să-ţi recomand unguroaica, îmblânzitoarea de lei…
— Prea puţin. Ceva mai excentric. Coana Lina duse mâna la frunte, ca şi când ar fi vrut să găsească în memorie ceva care s-ar potrivi.
Dar o fetiţă intră ca o furtună pe uşă spunând:
— Coană Lino! Vino repede jos. Tinerii care au fost ieri la vedere aici se bat în stradă… Domnişoara a rupt umbrela în capul „Domnului” ginere… Şi strigă mereu: să mergi cu mine mai întâi la pețitoare şi apoi la secţie!
*** Ilustratiunea Română, 1930, un reportaj de Ion Tik
