Maria Amalia a Austriei, forțată să accepte un mariaj dinastic

Arhiducesa Maria Amalia s-a născut pe 26 februarie 1746 la Palatul Hofburg din Viena și fost al optulea copil al împărătesei Maria Terezia și a împăratului Francisc I, fiind sora mai mică a lui Iosif al II-lea, și sora mai mare a lui Leopold al II-lea, a Mariei Carolina și a reginei Franței, Maria Antoaneta.

Copila a crescut la curtea vieneză, mama ei fiind foarte implicată în educația strică pe care au primit-o toți copiii imperiali. Programul de instruire ales de Maria Terezia includea cursuri de dans, pictură, ortografie, educație civică, lecții de matematică și limbi străine, dar și de etichetă și pian. Arhiducesa nu a avut relații apropiate cu mama ei, de fapt s-a spus că, dintre toate fiicele împărătesei, ea a fost cea mai puțin agreată de severa suverană.

La vârsta de 22 de ani, tânăra s-a îndrăgostit de prințul Karl de Zweibrücken, dar Maria Terezia s-a opus categoric unui mariaj cu bărbatul pe care îl considera un prinț nesemnificativ și i-a aranjat rapid căsătoria cu Ducele Ferdinand de Parma, care era nepotul regelui Ludovic al XV-lea al Franței. Când Maria Amalia a fost informată despre căsătoria aranjată, a primit foarte prost vestea, a plâns zile în șir, apoi a decis să nu-i mai vorbească mamei, sperând până în ultima clipă că o poate îndupleca să o lase să-și aleagă soțul, așa cum făcuse cu arhiducesa Maria Cristina, care se căsătorise din dragoste, în 1766. Mariajul Mariei Cristina fusese însă un favor special făcut de împărăteasă, iar acest lucru nu s-a mai repetat cu niciunul dintre copiii imperiali.

Tânăra a fost nevoită să se căsătorească cu prințul Ferdinand de Parma, unul dintre susținătorii mariajului fiind fratele ei mai mare, viitorul împărat Iosif al II-lea, a cărui primă soție a fost sora viitorului mire, prințesa Isabella Maria de Parma.

Arhiducesa a părăsit Austria pe 1 iulie 1769 fiind însoțită de fratele ei, iar mariajul cu Ferdinand a avut loc pe 19 iulie, la palatul ducal din Colorno. La doi ani după ce a ajuns la Parma, a făcut presiuni pentru eliberarea din funcție a lui Du Tillot, influentul premier al ducatului, și înlocuirea lui cu spaniolul Jose del Llano, care îi fusese recomandat de regele Carol al III-lea al Spaniei. În anii următori a avut relații foarte proaste cu mama ei, pe care nu a iertat-o niciodată pentru că i-a refuzat dorința de a se căsători cu bărbatul pe care îl iubea, deși Maria Terezia a făcut numeroase încercări de reconciliere.

Maria Amalia coresponda însă frecvent cu surorile mai mici, Maria Antoaneta și Maria Carolina de Neapole și Sicilia, și a suferit mult în momentul în care regina Franței a fost ucisă de revoluționari, în octombrie 1793

După ce Napoleon Bonaparte a invadat Italia și soțul ei a murit, Maria Amalia a Austriei a fost numită șefa Consiliului de Regență din ducat, dar și-a îndeplinit noul rol pentru doar câteva zile. Pe 22 octombrie 1802, francezii au expulzat-o din Parma, iar ea și-a stabilit reședința la castelul din Praga, unde a murit pe 18 iunie 1804, la vârsta de 58 de ani. Corpul arhiducesei a fost înmormântat în cripta regală de la Catedrala Sf. Vitus, iar inima i-a fost dusă la Viena, fiind plasată în urna 33 din Cripta Capucinilor.