Născut pe 13 ianuarie 1879 în satul Buhoci din judeţul Bacău, profesorul Ioan Borcea a fost fiul învățătorilor Ecaterina și Constantin Borcea, a copilărit în satul natal, și-a făcut studiile secundare la Iaşi, la Liceele Internat şi Naţional și, după ce a primit diploma de bacalaureat în 1897, s-a înscris la Facultatea de ştiinţe de oraș, obținând licența în științe naturale în anul 1900. În acelaşi an, a plecat în Franța, unde a urmat o specializare, iar în 1905 şi-a susţinut doctoratul în Ştiinţe naturale la Paris.
Cariera universitară şi-a început-o încă de pe când frecventa Universitatea din Iaşi, în anul 1900 a fost numit preparator la catedra de Morfolgie, în 1906 a fost avansat conferenţiar la Zoologie, iar în 1909 şi-a luat docenţa îa Zoologie.
Trei ani mai târziu, Ioan Borcea a fost numit suplinitor la catedra de Zoologie și în acelaşi an Consiliul facultăţii de Ştiinţe l-a chemat ca titular al acestei catedre, fiind apoi pe rând: suplinitor al catedrei de Geografie în perioada 1914-1916; suplinitor al catedrei de Morfologie în 1920; suplinitor al catedralei de Fiziologie animală în perioada 1921-1924, decan al Facultăţii de Ştiinţe în 1923 şi suplinitor al catedrei de Parazitologie de la Facultatea de Medicină în anul 1932.
Activitatea ştiinţifică a profesorului Borcea a trecut granițele țării, devenind unul dintre fondatorii Societății de Zoologie din Franța, Muzeului de Istorie Naturală din Paris şi al Muzeul de Istorie Naturală din New York. A fost, de asemenea, director al Muzeului de Istorie Naturală din Iaşi, director al Staţiei Zoologice Române „Regele Ferdnand I” de la Agigea şi director al publicației “Analele științifice ale Universităţii ieşene”.
În perioada 1919 – 1920 savantul a fost ministru de Instrucţiune Publică şi Culte şi ad interim la Ministerului Industriei şi Comerţului.
Cele mai importante lucrări ştiinţifice pe care le-a publicat au fost: „Nevertebrate”, „Lista animalelor marine”, „Revision sistematique et distribution geografique de Gobeides“, „Consideration sur la mise en valeur de pecheries roumaines”, pentru serviciile aduse ţării şi ştiinţei fiind decorat cu „Coroana României”, „Legion d’honneur” (Franţa) şi alte ordine științifice.
Una dintre cele mai mari realizări ale sale a fost înfiinţarea, în 1926, a Staţiunii zoologice marine de la Agigea, prin intermediul căreia a cercetat fauna Mării Negre şi a pus bazele şcolii româneşti de oceanografie. Îmbinând activitatea de la catedră cu cea de cercetare, s-a afirmat în numeroase domenii ale biologiei teoretice şi aplicate: anatomie comparată, sistematică, biologia peştilor, metoda biologică de combatere a dăunătorilor, zoogeografie, hidrobiologie, biologie generală, istoria biologiei, metodologie ştiinţifică etc. Până la acel moment, literatura de specialitate despre Marea Neagră consemna doar 5-6 nevertebrate şi câteva zeci de peşti. Profesorului îi revine meritul de a fi publicat, în 1934, o listă cuprinzând 155 nevertebrate şi 90 specii de peşti, precum şi studii temeinice asupra guvizilor şi altor familii de peşti marini.
Profesorul Ioan Borcea a încetat din viaţă pe 30 iulie 1936, la Constanța, în urma unei septicemii. Detaliile dispariției sale premature au fost oferite de gazetarii epocii:
“Iată cum s-a produs moartea distinsului savant: În ultimele zile, profesorul Borcea, care lucra la Institutul de cercetări marine de la Agigea, a fost înţepat la un deget de o vietate rară găsită în adâncul mării şi pe care savantul o studia.
De pe urma acestei înţepături, profesorul Borcea s-a ales cu o infecţie gravă a sângelui. Suferind şi de diabet, profesorul, cu toate ajutoarele date la spitalul „dr. Sion” din Constanţa, unde fusese internat imediat, a încetat din viaţă aseară, la orele 6. Ultimele clipe Ioan Borcea şi le-a trăit în mijlocul studenţilor, care au venit aseară să-l viziteze la spital. Ştirea morţii savantului ieşean s-a răspândit ca un fulger în tot oraşul şi la spital a fost un adevărat pelerinaj”.
Regretatul dascăl a fost înmormântat în comuna natală:
“Astăzi dimineaţa, la ora 11, a avut loc în comuna Racova, judeţul Bacău, înmormântarea regretatului prof. Ioan Borcea, fost ministru al instrucţiunii publice. Sicriul cu rămăşiţele pământeşti au fost aduse ieri după amiază de la Constanţa şi au fost transportate de un car tras de şase perechi de boi în comuna Racova, locul natal al defunctului profesor, fiind depuse în biserica comunei.
Au depus coroane Ministerul Instrucţiunii Publice, universităţile din Iaşi, Partidul Naţional-Țărănesc, organizaţia centrală, Asociaţia Naturaliştilor, prefectul judeţului, corpul didactic, organizaţia naţional-ţărănistă Iaşi, asociaţia clerului Bacău, etc.
Serviciul religios a fost oficiat de un sobor de preoţi în frunte cu preotul Zota, protoereul judeţului, răspunsurile fiind date de corul învăţătorilor din comuna Racova şi al ceferiştilor din Bacău.
După terminarea servitului divin, preotul Zota, protoereul judeţului, a omagiat memoria regretatului Ioan Borcea din partea clerului băcăuan pentru grija ce a arătat-o bisericii şi clerului ca fost ministru al instrucţiei şi al cultelor.
Profesorul Constantin Motaș, în numele ministrului de instrucţie dr. Angelescu, a adus un ultim salut aceluia ce a fost profesorul Ioan Borcea. Ministerul de instrucţie şi Universitatea din Iaşi, spune d. Motaş, ia parte cu vie durere la doliul care a lovit atât de fugerător familia profesorului Borcea. Ministerul de instrucţie deplânge pe fostul său conducător din 1920, iar Universitatea din Iaşi pe acela care a activat în cadrul ei din 1906, adică de aproape 30 ani, şi s-a făcut cunoscut peste hotare prin valoroasele sale lucrări ştiinţifice.
După ce face o descriere a biografiei defunctului, d. prof. Const. Motaş arată că puterea de muncă a lui Ioan Borcea era uriaşă; el lucra zi şi noapte acasă şi la laboratorul său. În timpul din urmă se dedicase studiului faunei din lacurile Basarabiei şi a Mării Negre. După mari şi istovitoare sforţări, profesorul Borcea a reuşit în ultimii săi ani să-şi întemeieze primul laborator de zoologie marină din România, la Agigea, în judeţul Constanţa.
Chiar mâine, 3 August, profesorul Borcea urma să plece în nordul Dobrogei, dar soarta neînduplecată a decis altfel. În ziua de 30 iulie, s-a prăbuşit ca un stejar izbit de trăznet în plină activitate, în floarea vârstei. Cariera ştiinţifică a profesorului Borcea se apropia de apogeul ei când a fost curmată atât de brusc. Ultima sa călătorie în străinătate, împreună cu doamna Borcea, a fost una din culmile acestei strălucite cariere.
Invitat de universităţile din Franţa, profesorul Borcea a ţinut în luna mai 1935 o serie de conferinţe asupra faunei Mărei Negre la Sorbona, la Societatea Zoologică a Franţei, al cărei preşedinte a fost în 1932, apoi la Universităţile din Lyon, Grenoble, Marsilia şi Montpellier. Aici, în şedinţa de la 26 mai, consiliul profesoral al universităţii din Montpellier i-a decernat titlul de doctor honoris causa. Profesorul ieșean, prin cuvântul său, a făcut să sporească în apus prestigiul ştiinţei româneşti al cărei ambasador s-a întors din această călătorie cu adevărat triumfală, plin de entuziasm şi de energie şi cu zeci de planuri pentru viitor.
Ca şef de laborator, a avut numeroşi elevi pe care i-a călăuzit şi îndrumat ca un adevărat părinte.
Acesta a fost profesorul şi savantul Borcea. Defunctul a fost membru de onoare al Sindicatului ziariştilor profesionişti din Iaşi. Luptând tot pentru cauza dăscălităţi, a fost preşedinte al Cercului didactic din Iaşi. Reprezentant strălucit al ştiinţei româneşti, el a fost membru fondator al Academiei de Știinţe din România. Democrat convins şi cu dragoste adevărată pentru pătura ţărănească, profesorul Borcea s-a aruncat şi în vâltoarea luptelor polititice, urcând scara ierarhiei până la treapta de ministru al instrucţiunii publice. În 1920, din această calitate, a sprijinit mult Universitatea din Iaşi. Universitatea pierde un adevărat stâlp al ei, un străjer neadormit al intereselor ei, ştiinţa românească, un savant de primul rang, iar ţara pe unul din cei mai vrednici bărbaţi ai săi, a încheiat profesorul Motaş.
În lacrimile numeroasei asistenţe corpul defunctului a fost scoborât în cavoul familiei din curtea bisericii comunei Racova”.
Nicolae Iorga a scris despre marele savant în “Neamul Românesc”:
„Profesorul Ioan Borcea a căzut în lupta pe care de ani de zile o ducea pentru lămurirea tainelor naturii. În această luptă, el închisese înţelesul vieţii sale întregi, îndepărtându-se de o viaţă politică la care fusese atras fără succes acest mare suflet simplu, mai mult prin instinctele lui de urmaş al zdravenei ţărănimi a Moldovei.
Pe când vacanţele sunt pentru alţii prilej de lenevie şi de petrecere, din care se întorc mai obosiţi decât la plecare, pentru acest entuziast al descoperirii, ele erau prilejul cercetărilor sale răbdătoare în domeniul căruia-i consacrase viaţa. Ajunsese a crea un capitol românesc din cunoştinţa faunei noastre maritime şi prin rodul ostenelilor sale el se îmbogăţea an de an.
Teoriile de împrumut care se strigă la întruniri în discursuri asudate şi asudante nu vor face fericirea noastră şi nici lumea de aiurea nu-şi va căuta pe a sa în teoriile pe care, pe lângă atâtea altele, mai mult sau mai puţin răsuflate, le-ar propune mentalitatea noastră politică.
Dar vom fi mândri ori de câte ori se va însemna în vreo carte de ştiinţă ce i-a dat entuziasmul gata de jertfă al bunului profesor Borcea”.
Surse:
Universul (1934)
Dimineața (1935, 1936)
Opinia (1936)
Puteți citi și:
Emil Racoviță, marele savant român care a fondat biospeologia
Savantul Grigore Antipa, o viață în slujba unei pasiuni
