HomeVizionariiAcademicieniSavantul Grigore Antipa, o viață în slujba unei pasiuni

Savantul Grigore Antipa, o viață în slujba unei pasiuni

DS TW

Savantul Grigore Antipa s-a născut pe 27 noiembrie 1867 și și-a petrecut copilăria la Botoșani, într-un cartier locuit de mulți armeni și evrei, de la care a deprins ușurința de a învăța limbi străine. Tatăl său era avocat, dar copilul și-a pierdut devreme părinții și a fost crescut de mătuși, într-un mediu modest. Mulțumită fratelui său mai mare, Nicolae, care era parazitolog, a obținut o bursă regală și a făcut studii universitare la Jena, în Germania, cu celebrul naturalist Ernst Haeckel, inițiatorul științei ecologiei. Tânărul și-a continuat cercetările științifice în Franța și Italia.

carturesti.ro

În apropierea insulei Capri, în Italia, Antipa a descoperit o nouă specie de meduză fixă, Capria sturdzii, apoi s-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând, în 1893, la o expediție organizată de țările riverane, care a durat nouă luni.

Regele Carol I i-a pus la dispoziție, pentru această călătorie, crucișătorul Elisabeta și, cu această ocazie, Antipa a întreprins primele cercetări de biologie marină. Savantul a înființat în 1932 Institutul Biooceanografic din Constanța, cu cele două rezervații și stațiuni de cercetări, cea de la Agigea și cea de la capul Caliacra. Prima este astăzi distrusă, iar a doua este în ruină, deși rezervația mai există.

Grigore Antipa a gândit, cu sprijinul regilor Carol I și Ferdinand, un plan de exploatare rațională a pescăriilor din lunca și Delta Dunării și de la limanele Basarabiei și ale Dobrogei de la nordul și sudul gurilor Dunării. Acest plan a dublat în zece ani producția de pește și de icre negre, fără să distrugă mediul și locurile de înmulțire ale peștilor. Cherhanalele au îmbunătățit situația financiară pescarilor, astfel că sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul său, a fost preluat de regimul comunist în 1947 și dezvoltat până în anii ‘60.

fashiondays.ro

Proiectul de suflet al lui Grigore Antipa a fost Muzeul Național de Istorie Naturală, a cărui poveste este mult mai veche. Inițial, prima colecție de istorie naturală a fost expusă în cadrul “Museului Național din Bucuresci” înființat în 1834 în sălile Colegiului Sf. Sava, din porunca lui Alexandru Ghica, domnitorul Țării Românești, și din inițiativa fratelui acestuia, “marele vornic al trebilor dinlăuntru”, banul Mihalache Ghica. Cel din urmă a dăruit muzeului o colecție de 150 de minerale, 213 cochilii de moluște și numeroase fosile.

Trei ani mai târziu, un croat supus al Imperiului Habsburgic, Carol Wallenstein de Vella, a fost numit conservator și director al muzeului căruia bucureștenii îi spuneau Muzeul Sf. Sava. Muzeul expunea colecții numismatice și de antichități. În 1859, deoarece Colegiul Sf. Sava urma să fie demolat, muzeul s-a mutat în casele Hiotu din vecinătate, cumpărate de Consiliul Școlilor. Anul următor, Carlo Ferreratti, un italian originar din Sardinia, care era taxidermist la muzeu, a fost numit director, iar în 1864 muzeul s-a mutat din nou, de această dată în aripa stânga a Palatului Academiei.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a aprobat în 1865 Regulamentul pentru Administrarea și Organizarea Muzeului de Istorie Naturală, a decis numirea unui profesor universitar în funcția de director, iar muzeul a fost instalat la scurt timp în clădirea Universității București.

Ilarie Mitrea, medic in armata colonială olandeză din Indonezia, originar din Rășinari, a donat instituției în 1882 o colecție zoologică de circa 1000 de specii de animale (insecte, moluște, crustacee, pești, amfibieni, reptile, păsări și mamifere). Spațiul și personalul nefiind suficiente, piesele au rămas în lăzile expediate de Mitrea până în 1894, când le-a luat în primire naturalistul Grigore Antipa. Colecția Mitrea, din care, în decursul timpului, s-au pierdut două treimi prin mucegăire, prin atacul insectelor dermofage, la cutremure, la bombardamentul de la 1944 sau prin furturi, a fost cea mai de preț donație primită de muzeu în cursul existenței sale. În 1884, un incendiu la Universitate a distrus ierbarul, colecția de geologie generală, cea de roci și cea de fosile. Din fericire, unele dintre lăzile cu materialele lui Ilarie Mitrea nu fusesera încă deschise și au rămas intacte.

Grigore Antipa a devenit directorul instituției în 1893 și a condus muzeul timp de 51 de ani. Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a închiriat, la cererea lui, casa Porumbacu din strada Polonă, apoi cercetătorul a reorganizat radical colecțiile și a creat o nouă secție, cea de Antropologie și Etnografie.

În 1903, Grigore Antipa i-a prezentat primului ministru Dimitrie A. Sturdza un memoriu în care demonstra necesitatea alocării unei clădiri special construite pentru a adăposti un “Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”. În ciuda dificultăților financiare ale vremii, Consiliul de Miniștri, “conștient de însemnătatea istoriei naturale și a educației poporului”, a aprobat proiectul și suma necesară ridicării clădirii pe un teren de 23.000 metri pătrați, situat la capătul Șoselei Kiseleff. Realizată de inginerul Mihail Rocco după indicațiile lui Grigore Antipa, cu o fațadă proiectată de arhitectul Grigore Cerchez, clădirea a fost terminată în 1906 și este astăzi monument istoric.

Dupa aranjarea colecțiilor și terminarea prezentărilor și a dioramelor, noul muzeu a fost inaugurat în prezența regelui Carol I și a familiei regale, precum și a mai multor miniștri, pe 24 mai 1908. Cu acest prilej au fost deschise pentru vizitatori 16 săli, dintre care una avea 4 diorame bio-geografice: deșertul Sahara, savana africană, preria americana și tundra, printre primele realizate în lume.

Scheletul fosil de Dinoteriu descoperit de Grigoriu Ștefănescu a fost adus aici în 1911. În 1914, tot în prezența regelui Carol I, au fost inaugurate noile secții ale muzeului: Geologie, Mineralogie, Paleontologie, Anatomie comparată, Antropologie, Etnografie generală și Ecologie, care ocupau alte 11 săli.

Muzeul a avut de suferit din cauza cutremurului din 1940 și a bombardamentelor americane și germane din 1944. Timp de câteva luni, a fost închis publicului din cauza distrugerilor, de atunci a suferit câteva consolidări successive, dar una dintre cele mai importante a început în 1996.  În 2008, Muzeul s-a închis din nou pentru încă o renovare a clădirii și o nouă reorganizare a exponatelor, modernizare care a durat până în septembrie 2011.

Grigore Antipa a murit pe 9 martie 1944, la vârsta de 76 de ani. După doar o zi, soția sa, Alina, răpusă de durere, și-a pus capăt zilelor luând o doză letală de somnifere, cremonia funerară pentru ambii soți fiind organizată în ziua de 14 martie.

Academia Română a transmis la funeraliile savantului:

“A plecat dintre noi pentru totdeauna unul din cei mai vrednici colegi ai noştri şi unul din cei mai vechi membri ai corpului nostru.

Sub cupola Academiei nu vom mai întâlni personalitatea atât de simpatică a colegului nostru Grigore Antipa; el nu va mai răspândi în jurul său vioiciunea talentului, călduroasa sa camaraderie şi prietenie, spiritul său gospodăresc şi nu ne vom mai bucura de verva sa necesară, jovială şi plină de humor.

Grigore Antipa a fost un mare om de ştiinţă şi un tot atât de mare organizator şi realizator; a fost un cuceritor în lupta cu apele şi un descoperitor de pământ în Delta Dunării; în acelaşi timp, însă, un dezamăgit în lupta cu oamenii, aflându-se, în ultimul timp, sub influenţa nervozităţii timpului.

Înainte de toate, Grigore Antipa a fost un simbol al ştiinţei luptătoare şi militante, pusă cu pasiune şi perseverenţă în serviciul Naţiunii şi al Statului. Dragostea mare de ştiinţă şi ataşamentul cald pentru Patrie, devotamentul desăvârşit pentru cauzele recunoscute de el drepte şi credinţa nestrămutată în progresul Ţării şi al Umanităţii l-au făcut pe Grigore Antipa să fie unul dintre cele mai reprezentative personalităţi ale culturii noastre şi unul dintre cei mai proeminenţi agenţi ai prestigiului nostru ştiinţific în străinătate, unde Antipa avea strânse relaţii cu societăţile ştiinţifice de pe întreg întinsul globului, participând cu deosebită autoritate la toate congresele internaţionale şi figurând cu onoare în comitetele institutelor ştiinţifice internaţionale pentru studiul oceanografiei, în ultimul timp fiind proclamat Doctor honoris causa al Facultăţii agronomice din Berlin.

Grigore Antipa poate fi revendicat, cu titluri aproape egale, de cele mai variate discipline: de biologie, zoologie, geografie, sociologie, economie, de ştiinţa culturii, de politică, tehnică şi diplomaţie.

Această operă se explică şi se datoreşte exclusiv instrumentului ei de cercetare. Antipa a fost un inovator şi un precursor, datorită metodei pe care el a ştiut să o mânuiască cu ingeniozitate şi scrupulozitate. Numai aşa se explică cum Antipa, din cercetător prudent, de amănunt, s-a avântat în vaste sinteze, aplicând totdeauna aceeaşi metodă sever ştiinţifică, biologică.

Graţie recunoaşterii meritelor tânărului zoolog şi biolog din partea marelui om de stat care a fost Regele Carol I, Antipa a fost chemat a organiza şi conduce servicii publice şi instituţii importante de stat. S-ar părea, astfel, că Antipa părăsise preocupările sale ştiinţifice. Dimpotrivă, Antipa a dovedit că aceste preocupări ştiinţifice şi-au găsit consacrarea lor, prin dovada făcută de el că sunt de mare necesitate practică.

Antipa se afla, deci, în continuarea aplicării metodei sale ştiinţifice, încununarea acestei aplicări şi-a găsit expresia în cunoscutele două legi economice: Legea pescăriilor (ce a influenţat şi legislaţia similară a statelor vecine) şi Legea pentru ameliorarea terenurilor inundabile ale Dunării.

Lucrările de ameliorare indicate de Antipa au dat țării un câştig de teren nou, aproape 200.000 de ha. de pământ asanat şi productiv.

Preocuparea aceasta a lui Antipa, de creare a unor noi ramuri de producţie naţională, a rămas permanentă. Aşa bunăoară, în 1942, a arătat, printr-o comunicare făcută într-o şedinţă publică a Academiei, că în Delta Dunării sunt 267.100 de ha. de stuf (din suprafaţa totală de 430.000 ha.), care prin calitatea lui superioară ar putea fi exploatate cu succes şi mare rentabilitate.

De altfel, Grigore Antipa este autorul român care a arătat, mai mult ca oricine, importanţa naţională a Dunării, publicând nu mai puţin de 36 de lucrări asupra ei (aşa cum le vom găsi consemnate în bibliografia de peste 500 de lucrări asupra chestiunii Dunării din numărul revistei Affaires Danubiennes).

(…)

Academia Română, mândră că a numărat printre membrii ei, timp de 32 de ani, pe Grigore Antipa, se asociază din inimă la durerea familiei, şi plânge, cu sinceră şi vie emoţie, dispariţia sa”.

(10 Martie 1944)

DS TW

leave a comment