Cariera Irenei Papas, întinsă pe mai bine de cinci decenii, a cuprins roluri emblematice, atât pentru industria cinematografică elenă, cât și pentru cea internațională. „Nu am câștigat niciodată un Oscar, dar nici Oscarurile nu m-au câștigat pe mine.” obișnuia să spună, arătându-și independența față de star-system-ul de la Hollywood.
Irene Papas, pe numele său real Irini Lelekou, s-a născut pe 3 septembrie 1929 în satul Chiliomodi, în apropiere de Corint, în Grecia. Mama ei era profesoară, iar tatăl preda dramaturgia clasică. Copila a fost fascinată de actorie de la o vârstă fragedă și povestea că, în timp ce prietenii ei se jucau, ea visa deja la viitoarele roluri.
Familia s-a mutat la Atena când Irene avea șapte ani, iar la 15 ani s-a înscris la Școala Regală de Artă Dramatică, urmând cursuri de dans și canto. Nemulțumită de metodele clasice de predare a actoriei, pe care le considera învechite și limitate, Papas și-a început cariera pe scenă acoperind o paletă largă de roluri, de la teatrul de revistă la cel clasic, imprimând o viziune proprie asupra interpretării.
La început a jucat în piese de Ibsen sau Shakespeare și în tragedii antice grecești, iar anii ‘50 i-au adus consacrarea în cinematografie.
Tranziția spre platourile de filmare a făcut-o la trei ani după terminarea studiilor, dar nu a abandonat niciodată teatrul, pe care îl considera cea mai pură și mai emoționantă formă de exprimare.
În 1952, după o serie de câteva roluri secundare în filme grecești, a fost remarcată de regizorul Frixos Iliasis, care i-a oferit un rol în “Orașul mort”, film care a devenit primul ei succes și o oportunitate pentru se lansa în cinematografia internațională.
Pelicula a fost prezentată la Festivalul de Film de la Cannes, iar Irene Papas a devenit o prezență constantă în presa de profil, dar și în cea tabloidă. Starleta uimitor de frumoasă era urmărită peste tot de paparazzi, care puneau însă accent pe bârfele din viața ei personală.
În scurt timp Irene Papas a devenit un nume important pe agenda Hollywood-ului, a atras atenția unor regizori americani importanți și a fost recunoscută ca una dintre cele mai influente actrițe europene din toate timpurile. Deși primul film american, “Omul din Cairo”, nu s-a ridicat la înățimea așteptărilor criticilor, Irene a urcat rapid în preferințele publicului. Au urmat, în 1956, „Legea preriei”, în care a primit rolul principal, Jocasta Constantine, alături de James Cagney, în 1961, „Tunurile din Navarone” și, în 1964, „Zorba grecul”, în care a jucat alături de Anthony Quinn.
În ciuda succesului comercial al filmelor în care era distribuită, actrița primea onorarii mult mai mici decât colegii ei de platou, de exemplu, pentru Zorba Grecul, a fost plătită cu doar 10.000 de dolari. Irene Papas a fost prietenă apropiată cu Katharine Hepburn, alături de care a jucat în “The Troian Women” în 1971, Hepburn spunând despre ea că este „una dintre cele mai bune actrițe din istoria cinematografiei”.
În 1973, a primit rolul principal în “Meedea”, tragedia lui Euripide, iar criticul Clive Barnes a descris-o într-o cronică din prestigiosul The New York Times: „o Medeea foarte fină, mocnind cu o pasiune atent controlată, dar aprigă”.
Viața personală a actriței s-a aflat în permanență în atenția presei și a publicului. La vârsta de 21 de ani s-a căsătorit cu regizorul de film Alkis Papas, dar mariajul nu a durat decât patru ani, până în 1951. Poate cel mai cunoscut capitol din viața romantică a lui Papas a venit trei ani mai târziu, în 1954, când l-a cunoscut pe cel pe care îl va numi “iubirea vieții ei”. Tânăra actriță elenă a început să se întâlnească cu Marlon Brando, care era la apogeul carierei în anii 1950. Cei doi s-au întâlnit în secret și au avut o lungă și intensă relație de dragoste departe de ochii publicului. Cincizeci de ani mai târziu, după moartea lui Brando, Irene a vorbit public despre această legătură: „Nu am iubit niciodată un bărbat așa cum l-am iubit pe Marlon. A fost marea pasiune a vieții mele, omul absolut la care țineam cel mai mult și totodată cel pe care îl prețuiam cel mai mult, două lucruri care, în general, sunt greu de împăcat”.
În 1957, actrița s-a căsătorit cu producătorul de film José Kohn, dar mariajul a fost ulterior anulat.
La fel ca și Melina Mercouri, Irene Papas a înregistrat câteva discuri ce conțin imnuri ortodoxe, ascultate mai ales în preajma Paștelui. LP-urile „Ode” și „Rapsodii” au fost rearanjate de Vangelis, unul dintre cei mai cunoscuți compozitori greci, laureat al premiului Oscar. În 1971, a colaborat cu Demis Roussos la albumul concept „666” al grupului Aphrodite’s Child și a înregistrat, de asemenea, un album cu melodii ale lui Mikis Theodorakis, epuizat imediat.
Un alt aspect fascinant al vieții lui Papas este reprezentat de implicarea ei politică. În 1967, când junta militară greacă a venit pentru prima dată la putere în Grecia, a cerut un „boicot cultural” împotriva celui de-al „Al patrulea Reich”. Papas a fost membră a Partidului Comunist din Grecia și prietenă apropiată a fostului prim-ministru Andreas Papandreu și a ultimei lui soții, Dimitra Liani. Atunci când Liani a fost atacată pentru pretinsa influență asupra soțului ei, care era bolnav în perioada ultimului său mandat (1993-1996), Papas a susținut-o public.
Opiniile vehemente împotriva regimului opresiv al juntei au avut drept consecință exilul actriței. În 1967 a primit interdicția de a intra în Grecia și aproape un deceniu a trăit la Roma și New York, de-abia la mijlocul anilor ‘70 primind permisiunea de a reveni în țara natală, iar de atunci și-a împărțit timpul între Atena și casa familiei din Chiliomodi, satul în care s-a născut.
În 2003, a jucat în ultimul său film, pelicula portugheză “A Talking Picture”, apoi s-a retras definitiv în Grecia. Actrița a fost diagnosticată în anul 2013 cu Alzheimer și a trăit în următorii ani departe de ochii publicului. “Nu mi-am dorit niciodată să joc roluri senzaționale sau roluri de femei dezirabile. Am vrut să mă interpretez pe mine însămi… o luptătoare independentă”, mărturisea.
Irene Papas a încetat din viață pe 14 septembrie 2022, la vârsta de 93 de ani.
