HomeEroii României modernePetru Rareș, ctitor de biserici, demn urmaș al lui Ștefan cel Mare

Petru Rareș, ctitor de biserici, demn urmaș al lui Ștefan cel Mare

Petru Rareș
DS TW

Petru Rareș s-a născut în anul 1483 la Hârlău și a fost fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare. Pe mama sa o chema Maria, cu acest nume fiind înscrisă în pomelnicul de la Bistrița, și era de fel din Hârlău. Despre tinerețea viitorului domn nu există multe informații, unii istorici cred că ar fi fost trimis chezaș la turci de tatăl său, în timp ce alții consideră că ar fi stat în Polonia. O altă versiune este cea consemnată de Ion Neculce, în “O seamă de cuvinte”: Înainte de domnie, Petru a fost negustor și anume negustor de pește sau măjar, întocmai după cum, înainte de a ajunge la dregătorii, tot negustor a fost și Mihai Viteazul. În sprijinul acestei păreri vine și Letopisețul Țării Moldovei care spune: “după moartea lui Ștefan Vodă cel Tânăr, strânsu-s’au boierii și țara, de s’au sfatuit pre cine vor alege să puie domn, că pre obiceiul țării nu se cădea să dea altuia domnia, fără carele nu vrea fi sămânță de domn. Și iscodind unul de la altul au aflat pre Petru, adeverindu-l că-i din osul lui Ștefan Vodă. De-ar fi fost Rareș bine cunoscut, ca pretendent pribeag prin vecini sau la turci, n’ar mai fi stat boierii să cerceteze și să iscodească”.

Pe 20 ianuarie 1527, când Petru Rareș urca pe tronul Moldovei, situația politică internațională erau complicată. Europa era sfâșiată de conflicte și ceda, din nou, în fața Imperiului Otoman. Înfrângerea de la Mohacs din 1526 și prăbușirea regatului ungar deschidea turcilor conduși de Soliman Magnificul drumul spre Europa Centrală, iar Viena avea să cunoască în 1529 primul asediu turcesc.

În Petru Rareș, fiul natural al lui Ștefan cel Mare, țara își punea multe speranțe, iar el și-a dorit să fie un continuator al faptelor tatălui său, încercând să întărească autoritatea domniei și să folosească în favoarea sa jocul evenimentelor externe, să limiteze privilegiile de imunitate ale marii boierimi, confiscând averile celor ce se dovediseră “hicleni” (a participat la uciderea lui Ștefăniță Vodă) și să-și îndrepte atenția spre mica boierime, târgoveți și țăranii liberi. Un raport diplomatic consemna că Petru Vodă “îi apăra pe țărani de nedreptățile celor puternici”.

Petru Rareș

Măsurile de protecție luate de domn și paza drumurilor au dus la înviorarea comerțului și la intrarea în țară a unor sume mari de bani atât de necesare cheltuielilor curții, creșterii și întreținerii oastei și operei de fondare a așezămintelor religioase ce i-au adus gloria. În timpul domniei sale cetățile-pivot – Suceava, Cetatea Neamț, Romanul, Hotinul – au fost întărite și a refăcut și desăvârșit un număr însemnat de biserici, acestora adăugându-le ctitorii noi: Mănăstirea Probota, cea mai cunoscută dintre operele sale, o biserică la Baia, Sf. Dumitru din Suceava, Sf. Dumitru din Hârlău, Biserica Domnească din Târgu Frumos. În același timp, domnul a făcut numerose danii, care aveau și un scop politic, către așezămintele de la Muntele Athos.

watchshop.ro

O deosebită însemnătate o prezintă dania pe care o face pe 13 martie 1533 Mănăstirii Hilandar de la Muntele Athos. Acordându-i un mertic anual de 3.000 de aspri, plus 300 de aspri cheltuiala drumului pentru călugărul care va veni să-i ridice, Rareș spune: “lar dacă va binevoi Domnul Dumnezeul nostru în Troiță slăvit și prea cinstita Maica Domnului să-și facă milă cu noi și să ne mântuiască din mâinile celor de alt neam, nu numai acestea mai sus scrise vom da, ci și mai multe”. O a doua danie la Muntele Athos este către Mănăstirea Castamonitu, căreia îi oferă suma de 5.000 de aspri.

fashiondays.ro
Petru Rareș

Iubitor și ocrotitor de cultură, Petru Rareș, care avea un accentuat simț artistic, s-a înconjurat de meșteri talentați care au realizat pictura exterioră a bisericilor din nordul Moldovei: Humorul (1535), Moldovița (1537), Arbore (1541), Voroneț (1547), iar arta broderiei, dezvoltată la curtea domnească, a cunoscut remarcabile realizări, cea mai cunoscută operă fiind acoperământul din mătase și aur dăruit Mănăstirii Putna, țesut cu migală de Elena, ultima soție a lui Petru Rareș.

Ivan Semenovici Peresvetov, care a stat cinci luni la Suceava, îl prezenta pe Petru Rareș țarului Ivan al IV-lea ca model de domnie energică, prin întărirea armatei și slăbirea forțelor centrifuge. Atent la schimbările din Transilvania după lupta de la Mohacs, domnul a încercat să intervină pentru a-și conolida stăpânirile obținute în vremea lui Ștefan cel Mare. Împrejurările l-au implicat în luptele dintre Ferdinand de Habsburg și Ioan Zapolya și a înclinat, la început, pentru Ferdinand de Habsburg, dar teama că poziția acestuia în Transilvania ar constitui un pericol pentre Moldova l-a făcut să-l părăsească și să-l susțină pe Zapolya.

bijuteriidinargint.ro

În schimbul recunoașterii din partea celui din urmă a stăpânirii Ciceului, Cetății de Baltă, a orașului Bistrița cu cetatea Rodnei și cu toate veniturile lor, domnul Moldovei a cerut orașelor care-l sprijineau pe Ferdinand să i se supună lui Zapolya, amenințând, în caz contrar, cu despuierea de averi și pierderea de vieți omenești.

Lui Petru Rareș i s-au atribuie două căsătorii: cu o Maria, ce provenea dintr-o familie necunoscută, și cu Elena-Ecaterina Brancovici, dar există surse care vorbesc de încă un mariaj, anterior acestora, din care au rezultat două fiice, Maria și Ana. Acestea sunt menționate în pomelnicul din altarul Mănăstirii Probota, fără nicio altă precizare, ceea ce a dus la concluzia că ar fi vorba despre două surori ale domnitorului. În realitate, în alte pomelnice numele lor reapar între copiii lui Petru Rareș. Astfel, în cel zugrăvit pe la 1542 – 1546 în Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos sunt consemnați Ștefan, Constantin, Roxanda și Maria, iar în pomelnicul Bistriței Maria și Ana figurează ca surori ale lui Ștefan Rareș.

Dintre aceste două prime fiice ale domnului, Ana a fost căsătorită, în 1531, cu Vlad Înecatul, domnul Țării Românești, și a murit probabil între 1542 – 1546. Despre Maria s-a scris că a fost căsătorită cu logofătul Ioan Movilă și că, datorită ei, Ieremia și Simion Movilă au putut avea pretenții la tronul Moldovei, dar nu există dovezi în sprijinul acestei relații de rudenie.

Doamna Maria, alături de care Petru Rareș a urcat pe scaunul domnesc în 1527, a murit doi ani mai târziu, pe 28 iunie 1529, în vremea unei campanii transilvănene. Cu ea, Rareș a avut mai mulți copii, dintre care doar câțiva sunt cunoscuți: Bogdan, trecut între membrii Sfatului Domnesc din 1528 până în martie 1534, dată după care a murit (lespedea care îi acoperă mormântul de la Biserica Sf. Dumitru din Suceava e datată 3 septembrie 1534), și Ion, mort în 1532 și reprezentat la Probota sub înfățișarea unui copil de 3-4 ani, fiind născut, probabil, în 1528 sau 1529.

Deși nu există informații certe despre mama Chiajnei, viitoarea soție a lui Mircea Ciobanul, e sigur că această fiică celebră a lui Petru Rareș nu putea fi fiica Elenei Brancovici, ci a Mariei, pentru că domnița Chiajna s-a căsătorit în iunie 1646, deci trebuie să fi fost născută înainte de anul 1530 și, în plus, frescele și pisaniile nu o înfățișează între copiii Elenei Brancovici. Tot mariajului cu Maria i se atribuie alți doi copii, morți la o vârstă fragedă, îngropați la Probota, ale căror pietre funerare sunt prea deteriorate pentru a le fi identificate numele.

În aprilie 1530, după moartea Mariei, Rareș și-a luat doamnă nouă, pe Elena-Ecaterina, fiica despotului sârb Iovan Brancovici și a Elenei Ștefan Iacșici. Una dintre surorile acesteia, Milița Despina, fusese soția lui Neagoe Basarab, o alta, Maria, fusese căsătorită cu nobilul ungur Ferdinand Frangipani, o alta, Magdaalena era soția cneazului polon Jan Wiesznowiecki.

Cu Elena Brancovici, Despotovna, cum e numită în unele pisanii, Rareș a avut patru copii: Iliaș, născut pe la începutul anului 1531, Ștefan, născut în același an sau anul următor, Ruxandra, născută în 1537 sau 1538, și Constantin, născut în 1542 și mort pe 26 martie 1554 la Istanbul.

Petru Rareș
Petru Rareș

Petru Rareș s-a stins din viață la Suceava, în urma unei “boale foarte grea”, pe 3 septembrie 1546, într-o vineri, la miezul nopții. Izvoarele istorice adaugă la motivele morții și bătrânețea sa, deși fresca de la Sf. Dionisiu – Muntele Athos, din ultimul an al vieții, îl arată în plină maturitate. “Și l-au îngropat cu cinste în locașul domnesc de la Probota”, ctitoria sa, terminată și sfințită în a doua domnie. “Pe carele toată țara l-au plâns cu jale mare pentru că era părintele milostiv tuturor și păstor bun turmei sale”.

Lespedea de marmură a mormântului, frumos lucrată, dar deteriorată în timp, a fost cioplită încă din timpul vieții și nu consemează anul decesului: “[Această groapă e a] iubitorului de Hristos, robul lui Dumnezeu, Io Petru Voevod, fiul bătrânului Ștefan Voevod, care [s-a strămutat la aceste] lăcașuri și la veșnicele lăcașuri; Veșnica lui pomenire”.

Petru Rareș

Alături se află mormântul Elenei Brancovici, soția domnitorului, pe care sunt inscripționate cuvintele: “Această groapă e a roabei lui Dumnezeu Elina, Doamna lui Rareș, fiica lui Ioan Despot Țarul, care s-a strămutat la aceste lăcașuri și la veșnicele lăcașuri; veșnica ei pomenire…” Și aici data e incompletă, pentru că ambele pietre fuseseră pregătite dinainte și nimeni nu s-a mai gândit să le completeze după înmormântare. Elena Doamna a murit în 1552, ucisă din porunca ginerelui ei, Alexandru Lăpușneanu. Tot aici, dar pe partea stângă a camerei mortuare, este și piatra lui Ștefan, fiul lui Rareș, mort în 1552, piatra acestuia fiind așezată de Ruxandra, nevasta lui Lăpușneanu.

Surse:

Nicolae Iorga, Inscripții din bisericile României, București, 1904

Mănăstirea Probota, N. Ghika Budești, București, 1909

Istoria românilor, Constantin C. Giurescu, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, 1943

DS TW
No comments

leave a comment