Iulia Buciuceanu s-a născut pe 25 iunie 1931 la Tighina, în Basarabia, într-o familie de muzicieni. Ambii părinți studiaseră canto și compoziție la Conservator, iar tânăra a devenit, la rândul ei, studenta profesoarei Mansi Barberis, la Conservatorul din Iași. După desființarea institutului, și-a continuat pregătirea la Conservatorul din București, absolvind în 1953, sub îndrumarea maestrului Petre Ștefănescu Goangă și a profesoarei Victoria Costescu Duca. De-a lungul unei cariere care a început în timpul studenției, în 1951, în rolul Cneaghina din opera “Rusalka” de Aleksandr Dargomîjski, Iulia Bucuiceanu a fost solista Operei Naționale din București și a avut un repertoriu absolut impresionant, printre cele mai cunscute spectacole ale sale fiind “Dama de pică”, “Nunta lui Figaro”, “Evgheni Oneghin”, “Falstaff”, “Cavalleria Rusticana”, “Maeștrii cântăreți din Nurenberg”, “Bal mascat”, “Liliacul”, “Apus de soare”, “Flautul fermecat”, “Olandezul zburător” și “Bălcescu”.
“În ciclul de convorbiri cu mine, care îi alcătuiesc portretul, cuprins într-o carte, regăsim o imagine, multe gânduri, numeroase amintiri, visuri, regrete sau bucurii se adună într-o suită de portrete care alcătuiesc povestea unei vieții. Sunt clipe când, derulând filmul celor trăite, artista devine creatorul de portrete, dacă cineva dorește să afle adevărul despre sine. Mezzo-soprana Iulia Buciuceanu, un nume de rezonanță în destinul liricii românești, mi-a îngăduit să aflu o parte din ceea ce ar vrea să afle un admirator, un prieten, un spectator. Și mi-a vorbit despre ceea ce a însemnat descoperirea tainelor vocii, despre ce au însemnat speranțele și munca, îndemnând-o să privească oamenii care o ascultă cântând, despre ființele dragi pe care le-a întruchipat de-a lungul interpretării rolurilor, iubind iubirea, durerea, gluma, suferința aflate sub chipurile eroinelor. Mi-a vorbit despre întâmplări, parteneri de scenă, de muzică și, mai ales, despre cei care i-au dăruit rosturile treptelor vieții – părinte, profesor, frate, soră, copil sau nepot. O viață care nu ar fi putut avea altă imagine decât cea a iubirii pentru muzică, sub lumina bucuriei cântului. Numeroși critici si-au exprimat admirația față de cariera sa lirică”, scria în 2011 regretatul muzicolog Grigore Constantinescu în Cronica muzicală online, referindu-se la volumul său, “Iulia Buciuceanu. Portrete in dialog cu Grigore Constantinescu”.
Iulia Buciuceanu, care a încetat din viață pe 18 iunie, la vârsta de 91 de ani, a fost sora Tamarei Buciuceanu-Botez și soția regretatului actor George Constantin. Artistul Mihai Constantin, fiul sopranei, continuă marea tradiția a familiei, fiind unul dintre cei mai respectați actori de teatru și film contemporani.
Opera Națională București a omagiat-o pe ilustra artistă în 2011, la împlinirea vârstei de 80 de ani, dedicându-i spectacolul de închidere a stagiunii cu Aida de Verdi, ocazie cu care marea mezzosoprană a mărturisit: „M-am luptat cu îndârjire pentru idealurile mele. Am trăit pentru muzică și m-am dedicat ei. Viața mea a fost pasiunea de a cânta”.
Surse:
Cronica muzicală online
Opera Națională București
