Julius și Ethel Rosenberg au fost acuzați de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, mai exact pentru furnizarea de informații strict secrete despre radare, sonare și arme nucleare, iar povestea lor a marcat societatea americană chiar în prima etapă a Războiului Rece. Condamnați în 1951, cei doi parteneri au fost executați de guvernul federal al Statelor Unite în 1953 la Sing Sing Correctional Facility din New York, devenind singurii civili americani care au primit o astfel de pedeapsă pe timp de pace.
În același proces au primit pedepse cu închisoare pe termen de peste 10 ani mai mulți dintre complicii lor, inclusiv fratele lui Ethel, David Greenglass, Harry Gold și Morton Sobell, în timp ce Klaus Fuchs, un om de știință german care lucra în Los Alamos, a fost condamnat în Regatul Unit.
În 1991, după căderea Uniunii Sovietice, au fost declasificate mai multe informații cu privire la cei doi spioni, inclusiv detalii despre Proiectul VENONA, care era pus la cale de serviciile de informații americane și de MI6 cu scopul de a descifra mesajele de la și către serviciile de informații sovietice, iar noile date au demonstrat clar rolul lui Julius de curier și recrutor pentru sovietici. Misiunea soției sale, Ethel, a fost însă relativ minoră, se pare că femeia a fost cea l-a ajutat să-l recruteze pe fratele ei, David, și a îndeplinit o serie de sarcini de secretariat, cum ar fi dactilografierea documentelor pe care Julius le transmitea sovieticilor. În 2008, Arhivele Naționale ale Statelor Unite au publicat o serie de mărturii legate de urmărirea penală a familiei Rosenberg. Ani de zile cei doi fii ai familiei Rosenberg, Michael și Robert Meeropol, au susținut că părinții lor au murit nevinovați, fiind victimele “isteriei” provocate de Războiul Rece, însă după desecretizarea documentelor, opinia lor s-a schimbat parțial.
Julius Rosenberg se născuse pe 12 mai 1918 la New York, într-o familie de imigranți evrei din Imperiul Rus. Părinții lui au lucrat în magazinele din Lower East Side, băiatul a urmat liceul Seward Park, perioadă în care a devenit lider al Ligii Tinerilor Comuniști din Statele Unite, s-a înscris apoi la City College din New York și a devenit inginer în domeniul electricității.
Ethel Greenglass, viitoarea lui soție, se născuse pe 28 septembrie 1915 într-o familie de evrei din Manhattan și avea un frate numit David Greenglass. Tânăra a încercat să devină actriță, dar cum nu a avut succes, în cele din urmă și-a luat o slujbă de secretariat la o companie de transport maritim. Femeia s-a alăturat și ea Ligii Tinerilor Comuniști, l-a cunoscut pe Julius în 1936, iar cei doi s-au căsătorit trei ani mai târziu.
Tânărul inginer s-a angajat la Laboratoarul de Inginerie Militară de la Fort Monmouth, New Jersey, în 1940, unde a lucrat până în 1945, dar a fost trecut în rezervă când oficialii din Armata SUA i-au descoperit apartenența la Partidul Comunist. În perioada respectivă, adică în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în colectivul său se făceau cercetări strategice cu privire la diverse aplicații electronice, comunicații, radare și controlul rachetelor ghidate.
Se pare că bărbatul a fost recrutat de NKVD pentru activități de spionaj de Ziua Muncii în anul 1942 de către un anume Semon Semyonov, pe care îl cunoscuse prin intermediul lui Bernard Schuster, un membru de rang înalt al Partidului Comunist din SUA și al lui Earl Browder, un alt comunist american. După ce Semyonov a fost rechemat la Moscova în 1944, agentul de legătură al lui Rosenberg a devenit Aleksanr Feklisov.
Rosenberg a furnizat mii de rapoarte clasificate, a recrutat, la rândul său, mai multe persoane, printre care Joel Barr, Alfred Sarant, William Perl și inginerul Morton Sobell, și, prin intermediul acestora, a făcut rost de sute de documente ale Comitetului Consultativ Național pentru Aeronautică, inclusiv un set complet de proiecte ale primului avion de vânătoare operațional american.
Feklisov a aflat prin Rosenberg că fratele lui Ethel, David Greenglass, lucra la Proiectul Manhattan, la Laboratorul Național Los Alamos, și l-a sfătuit să își recruteze și cumnatul.
În februarie 1944, Rosenberg a reușit să recruteze o a doua persoană care lucra la același proiect, un inginer numit Russell McNutt și, pentru această performanță, a primit un bonus de 100 de dolari, iar angajarea lui McNutt le-a oferit rușilor acces la secrete privind procesul de fabricare a uraniului de calitate superioară.
URSS și SUA, foste țări aliate timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, nu colaboraseră sub nicio formă la Proiectul Manhattan, astfel că oficialii americani au fost absolut șocați de viteza cu care sovieticii au reușit să programeze primul lor test nuclear, “Joe 1”, pe 29 august 1949, iar acesta a fost primul semnal de alarmă.
În ianuarie 1950, americanii au descoperit că Klaus Fuchs, un fizician german care lucra pentru misiunea britanică în Proiectul Manhattan, oferise documente cheie sovieticilor în perioada războiului, iar cercetătorul l-a denunțat, sub presiunea ofițerilor din serviciile de informații, pe curierul său, americanul Harry Gold, cel din urmă fiind arestat pe 23 mai 1950.
Pe 15 iunie 1950, David Greenglass, cumnatul lui Rosenberg, a fost și el arestat de FBI pentru spionaj și a mărturisit că transmisese informații secrete către URSS prin același Gold, spunând, de asemenea, că soțul surorii lui, adică Julius Rosenberg, făcuse presiuni pentru a-l implica în operațiune.
După o lună, pe 17 iulie 1950, Julius Rosenberg a fost arestat sub suspiciunea de spionaj pe baza mărturisirii lui David Greenglass, iar pe 11 august a fost reținută și Ethel. O altă persoană implicată în rețea, Morton Sobell, a fugit împreună cu familia în Mexico City, și-a asumat o identitate falsă și a încercat să ajungă în Europa, dar în cele din urmă a fost prins de autoritățile mexicane și extrădat în Statele Unite.
Suspiciuni asupra rețelei coordonate de soții Rosenberg existau de câteva luni, iar intenția declarată a oficialilor americani a fost ca toți cei vinovați să fie pedepsiți exemplar, directorul FBI, J Edgar Hoover, spunând totuși că “arestarea soției va servi doar drept pârghie pentru a-l face pe Julius să vorbească”.
Pe 11 august, Ethel Rosenberg a depus mărturie în fața tribunalului, dar la absolut toate întrebările și-a rezervat dreptul de a nu răspunde, conform celui de-al cincilea amendament al Constituției americane. Agenții FBI au arestat-o însă în momentul în care a părăsit sala de judecată, avocatul femeii i-a cerut procurorului de caz să o elibereze condiționat în week-end, pentru a putea rezolva situația celor doi copii ai familiei, dar cererea a fost respinsă.
Procesul cuplului și al complicilor lor a început pe 6 martie 1951, la Tribunalul Districtual al SUA pentru Districtul de Sud din New York, judecătorul Irving Kaufman fiind cel care a condus procedurile, iar pe 29 martie 1951 familia Rosenberg a fost declarată vinovată pentru spionaj. Cei doi soți au fost condamnați la moarte pe 5 aprilie conform Legii spionajului din 1917, care prevedea că orice persoană acuzată pentru transmiterea sau încercarea de a transmite unui guvern străin “informații referitoare la apărarea națională” poate primi sentința de închisoare pe viață sau cea capitală.
“Comportamentul dumneavoastră de a pune în mâinile rușilor secretele americane a provocat deja, în opinia mea, agresiunea comunistă din Coreea, cu pierderi umane de 50.000 de oameni și cine știe câte milioane de oameni nevinovați vor mai plăti prețul trădării. Într-adevăr, prin actul vostru ați modificat cursul istoriei în dezavantajul țării noastre”, a spus în timpul procesului procurorul de caz.
Guvernul american s-a arătat dispus să le cruțe viețile celor doi soți dacă Julius va fi de acord să furnizeze numele altor spioni și dacă ambii își recunosc vinovăția, dar familia Rosenberg a făcut următoarea declarație publică: “Cerându-ne să respingem adevărul nevinovăției noastre, guvernul își recunoaște propriile îndoieli. Nu vom fi constrânși, nici măcar sub durerea morții, să depunem mărturie mincinoasă”.
După o serie de relatări în presa americană, mulți cetățeni simpli au ajuns să creadă că familia Rosenberg este nevinovată și că cei doi au primit o sentință prea dură, în special Ethel, astfel că a fost demarată o campanie publică pentru a împiedica execuția, guvernul american fiind acuzat inclusiv de antisemitism.
În întreaga lume, în special în capitalele din Europa de vest au avut loc numeroase proteste, pichetări și demonstrații în favoarea soților Rosenberg, cerându-se inclusiv intervenția papei pentru a pleda pentru clemență. Președintele Eisenhower a ignorat însă toate solicitările de suspenare a pedepsei, deși în campanie s-au implicat o serie de personalități de primă mărime printre care filozoful Jean-Paul Sartre, Jean Cocteau și Harold Urey, un chimist deținător al Premiului Nobel, Nelson Algren, Bertolt Brecht, Albert Einstein, Dashiell Hammett, Frida Kahlo și Diego Rivera, iar ziarele franceze au numit cazul „Afacerea Dreyfus” din SUA.
Einstein și Urey l-au rugat personal pe Harry Truman să intervină pentru grațierea pe cei doi soți, iar în mai 1951 Pablo Picasso a publicat un manifest emoționant în ziarul francez L’Humanité: “Orele contează. Minutele contează. Nu lăsați să aibă loc această crimă împotriva umanității”.
Papa Pius al XII-lea, impresionat de cererile pe care le primise, a făcut apel la președintele Dwight D. Eisenhower pentru a-i cruța pe cei doi, dar Eisenhower a refuzat și toate celelalte căi de atac au fost respinse rând pe rând.
Execuția a fost amânată de la data programată inițial, adică 18 iunie, pentru că un judecător al Curții Supreme, William O. Douglas, a acordat o suspendare de 24 de ore.
Operațiunea ar fi trebuit să aibă loc pe 19 iunie la ora 11 seara, în timpul Sabatului, dar avocatul condamnaților a depus o plângere susținând că execuția în ziua de sabat ofensează moștenirea lor evreiască, astfel că judecătorul a reprogramat-o din nou pentru aceeași zi, dar la ora 8, înainte de apusul soarelui și, deci de începerea sabatului. Julius a murit după primul șoc electric, dar la Ethel au fost necesare cinci șocuri electrice.
Înmormântarea celor doi a avut loc la cimitirul evreiesc Wellwood din Brooklyn pe 21 iunie, la ceremonia funerară fiind de față 500 de persoane în interiorul cimitirului, în timp ce aproximativ 10.000 de oameni se aflau dincolo de ziduri.
Michael și Robert, cei doi fii ai lui Julius și Ethel Rosenberg, au petrecut ani de zile încercând să demonstreze nevinovăția părinților lor. Orfanii nu au fost adoptați de niciunul dintre numeroșii lor unchi, inițial au fost crescuți de bunici, apoi au fost trimiși într-o casă de copii de unde au fost adoptați de un anume Abel Meeropol și de soția sa, Anne, care le-au dat numele de familie Meeropol.
Michael și Robert au scris împreună o carte despre viața lor și a părinților lor, “We Are Your Sons: The Legacy of Ethel and Julius Rosenberg”, volum care a apărut în 1975 și nu și-au încetat nicio clipă eforturile de a obține reabilitarea juridică postumă măcar a mamei lor.
Cei doi frați au trimis o serie de memorii fostului președinte american Barack Obama, dar nu au avut succes în demersul lor și în 2021 au reluat campania pentru reabilitarea memoriei lui Ethel, adresându-se președintelui Joe Biden, însă deocamdată nu au primit niciun semnal de la Casa Albă.
Surse:
Virginia Carmichael, Framing history: the Rosenberg story and the Cold War, 1993
Sam Roberts, The Brother: The Untold Story of the Rosenberg Case, 2003
Julius and Ethel Rosenberg, Dwight D. Eisenhower Presidential Library
