Prințesa Victoria, care împlinise vârsta de 18 ani pe 24 mai 1837, a devenit, după mai puțin de o lună, pe 20 iunie 1837, regină a Regatului Unit, în ziua morții regelui William al IV-lea.
În jurnalul ei, tânăra suverană a consemnat: “Am fost trezită la ora 6 de Mamma, care mi-a spus că arhiepiscopul de Canterbury și Lordul Conyngham sunt aici și doresc să mă vadă. M-am ridicat din pat, am intrat în camera de zi și i-am văzut. Lordul Conyngham m-a informat că bietul meu unchi, Regele, murise la ora 2 și 12 minute în acea noapte și, în consecință, sunt regină”.
Documentele oficiale pregătite pentru prima zi de domnie menționau pentru noua suverană a regatului numele Alexandrina Victoria, dar primul prenume a fost retras și nu a mai fost folosit după aceea niciodată.
În acel moment, guvernul britnic era condus de William Lamb, al doilea viconte de Melbourne, iar bărbatul a avut o mare influență asupra tinerei Victoria, care era lipsită de orice experiență politică și s-a bazat pe el pentru absolut toate sfaturile de care avea nevoie. Memorialistul Charles Greville a avansat ideea că premierul, care era văduv și nu avea copii, era “fascinat de ea, așa cum ar fi putut fi de fiica lui dacă ar fi avut una”, iar Victoria probabil l-a văzut ca pe o figură paternă.
Încoronarea reginei a avut loc pe 28 iunie 1838 la Westminster Abbey, peste 400.000 de persoane venind la Londra pentru a asista la festivități. Victoria a fost primul suveran britanic care și-a stabilit reședința la Palatul Buckingham, a moștenit veniturile ducatelor Lancaster și Cornwall, precum și o indemnizație civilă de 385.000 de lire sterline pe an, dar, foarte prudentă din punct de vedere financiar, primul lucru pe care l-a făcut a fost să plătească datoriile tatălui ei decedat.
La începutul domniei, tânăra regină a fost populară, dar imaginea ei a avut de suferit din cauza unei intrigi de curte care a avut loc în 1839, când una dintre doamnele de onoare ale mamei sale, Lady Flora Hastings, a avut o problemă medicală. Femeii i se umflase în mod absolut neobișnuit abdomenul și toată lumea a crezut că este vorba despre o sarcină, iar zvonurile care au început să circule îl plasau pe Sir John Conroy, prietenul apropiat al mamei Victoriei, ca presupus tată al posibilului bebeluș. Victoria a crezut zvonurile, cu atât mai mult cu cât îl detesta de mult timp pe Conroy și o disprețuia pe “acea odiosă doamnă Flora”, așa că a ordonat ca femeia să fie supusă unui examen medical. Inițial, Lady Flora Hastings a refuzat să se supună consultului ginecologic, la jumătatea lunii februarie a acceptat, dar doctorii au constatat că era virgină. John Conroy, familia Florei Hastings și partidele de opoziție au instrumentat atunci o adevărată campanie de presă în care regină era acuzată de răspândire de zvonuri false despre onorabila Lady
Flora. Când femeia a murit în iulie 1839, la doar 33 de ani, examenul medico-legal a arătat că suferea de o tumoare uriașă la ficat, care îi provocase creșterea abdomenului.
În același an, protectorul suveranei, William Lamb, al doilea viconte de Melbourne, a demisionat din funcția de premier după ce opoziția parlamentară a votat împotriva unui proiect de lege de suspendare a constituției Jamaicăi, proiect care elimina mare parte din influența proprietarilor de plantații care se opuneau abolirii sclaviei, iar regina a însărcinat un reprezentant al conservatorilor, pe Robert Peel, să formeze un nou cabinet.
În acea perioadă, se obișnuia ca premierul să decidă și numirea doamnelor de onoare ale reginei, care erau considerate foarte importante în arhitectura Casei Regale. Evident, în timpul mandatului vicontelui de Melbourne, doamnele de onoare era soțiile sau fiicele politicienilor Whigs, iar noul premier, Robert Peel, voia ca șase dintre cele 25 de doamne de onoare să fie înlocuite cu soții ale membrilor Partidului Tory.
Victoria a fost greșit informată, i s-a spus că noul premier vrea să le înlăture pe toate apropiatele ei de la curte și a refuzat categoric să mai discute cu politicianul, transmițându-i că toate îi sunt prietene apropiate, nu valize care să fie schimbate în funcție de deciziile guvernamentale.
Conflictul declanșat, numit “Criza doamnelor de onoare”, a dus la demisia premierului și a cabinetului său, iar preferatul reginei a primit un nou mandat de prim-ministru.
După căsătoria Victoriei cu Prințul Albert pe 10 februarie 1840, suverana s-a bazat mai puțin pe prietenele ei, rolul principal de sfătuitor fiind preluat de prințul consort. La alegerile din 1841, conservatorii lui Robert Peel au câștigat majoritatea, iar Victoria l-a numit din nou prim-ministru și, de această dată, ascultând sfatul înțelept al prințului Albert, a acceptat să înlocuiască trei dintre doamnele de onoare apropiate de Partidul Whig cu cele sugerate de premier.
