Jacques-Louis David s-a născut pe 30 august 1748 la Paris și a fost fiul lui Louis-Maurice David, un negustor înstărit, și al Mariei-Geneviève Buron, care provenea dintr-o familie de constructori și arhitecți.
Copilul a fost preluat de familia mamei de la vârsta de nouă ani, după moartea prematură a tatălui său, care și-a pierdut viața în decembrie 1757, în timpul unui duel. Unchii lui, François Buron și Jacques-François Desmaisons, l-au trimis la una dintre cele mai renumite școli medii din Paris, Colegiul Quatre-Nations.
Ajuns la vârsta de 17 ani, adolescentul a devenit pasionat de desen și visa să devină pictor și membru al Academiei. Aspirațiile l-au îndreptat spre Michel-Jean Sedaine, secretarul Academiei Regale, care l-a luat sub protecția sa, l-a tratat ca pe propriul fiu și l-a invitat să locuiască în casa lui începând cu anul 1768.
În 1775, David a plecat în Italia, unde a studiat operele marilor pictori ai Renașterii, supunându-se cu strictețe regulamentului școlar al Accademiei di Roma. A avut însă în acea perioadă o aventură cu o servitoare, a refuzat să ia în căsătorie fata care rămăsese însărcinată, iar faptele sale imorale au fost puse în discuția profesorilor severei școli.
În anul 1779, David a vizitat Napoli și ruinele de la Pompei și a fost deosebit de impresionat de ceea ce a descoperit, iar un an mai târziu a revenit la Paris, unde, la expoziția Salonului din anul 1781, a prezentat tabloul “Belizarie cerșind”, opera fiind primită cu mult entuziasm.
În mai 1782, David s-a căsătorit cu Marguerite-Charlotte Pecoul, fiica unui funcționar bogat care se ocupa de administrarea clădirilor regale, iar acest mariaj l-a scutit de grijile materiale. După un an, artistul a fost primit în Academie și în aceeași perioadă a devenit pentru prima dată tată. Primul său copil a fost Charles-Lois-Jules, în 1784 s-a născut cel de-al doilea fiu, Eugene, iar în 1786 au venit pe lume gemenele Felicite-Emilie și Pauline-Jeanne. La izbucnirea Revoluției franceze, pictorul s-a implicat într-o activitate politică susținută, în 1792 a fost numit deputat al Convenției Naționale și a aderat la tabăra lui Robespierre, iar un an mai târziu, în 1793, s-a pronunțat pentru decapitarea regelui Ludovic al XVI-lea. În urma unor conflicte cu Academia, David, devenit revoluționar, a decis să dizolve această instituție pe care o considera retrogradă și și-a dus la îndeplinire planul. În anul 1793 instituția și-a încetat existența, iar el s-a ocupat ulterior de înființarea Muzeului Național, prima fază a Muzeului Luvru de astăzi.
După căderea lui Robespierre, pe 27 iulie 1794, David a devenit persona non grata, dar a reușit să evite ghilotina, deși în două rânduri a fost arestat și trimis în temniță.
La scurt timp după încoronarea ca împărat a lui Napoleon Bonaparte, a primit funcția de artist oficial al regimului, iar în decembrie 1804 a fost numit primul pictor al curții imperiale. Și-a început cariera de la curte cu imortalizarea festivităților de încoronare, un tablou extrem de cunoscut astăzi. În următorii ani artistul s-a ocupat cu prioritate de comenzile pe care le primea de la curtea imperială, dar după înfrângerea lui Napoleon la Waterloo a plecat din țară.
Jacques-Louis David a emigrat în Belgia și, chiar și atunci când Franța l-a invitat să se întoarcă, a refuzat, petrecându-și ultimii zece ani din viață la Bruxelles.
Marele pictor neoclasic a fost accidentat grav într-o seară de februarie 1824, pe când ieșea de la teatru, fiind lovit de o trăsură care l-a doboarât la pământ și, deși a primit îngrijiri medicale imediat, nu și-a mai revenit niciodată pe deplin.
Artistul a murit la vârsta de 77 de ani, pe 29 decembrie 1825, la Bruxelles și a fost înmormântat la cimitirul din oraș.
Jacques-Louis David a fost considerat, în epoca în care a trăit, cel mai important pictor al Franței și, probabil, al întregii Europe de Vest, dar, în ciuda reputației sale, a fost criticat mai dur după moarte decât în oricare moment al vieții. Opera sa a fost catalogată ca statică, rigidă și prea uniformă, rece și lipsită de capacitatea de a crea emoție. Probabil că o mare parte din criticile aduse pictorului au venit de la adversarii lui, pentru că în timpul vieții avusee mulți dușmani din cauza aroganței și al rolului pe care l-a avut în timpul Revoluției franceze.
Pictorul a trimis mulți oameni la ghilotină, a fost unul dintre cei 380 de deputați din Convenția Națională care a votat pentru executarea imediată a pedepsei regelui Ludovic al XVI-lea și a semnat personal mandatele de condamnare la moarte pentru suveran și pentru Maria Antoaneta.
Recunoașterea artistului a cunoscut însă și vremuri mai bune. După cel de-al Doilea Război Mondial, Jacques-Louis David a fost considerat un simbol al mândriei și identității naționale franceze, iar lucrările sale au fost catalogate ca esențiale pentru dezvoltarea artei europene în epoca modernă.
Galerie foto
