AcasăOameni care au intrat în istorieFilantropi și binefăcătoriJahanara Begum, cea mai puternică prințesă a Imperiului Mogul

Jahanara Begum, cea mai puternică prințesă a Imperiului Mogul

Jahanara Begum

Jahanara Begum s-a născut pe 23 martie 1614 și a fost cea mai mare fiică a împăratului Shah Jahan și a legendarei soții a acestuia, Mumtaz Mahal, în memoria căreia a fost construit Taj Mahal, unul dintre cele mai cunoscute monumente din lume.

Jahanara Begum
Taj Mahal

Fetița a fost educată de Sati al-Nisa Khanam, sora poetului Talib Amuli, care era renumită pentru cunoștințele ei despre Coran, literatură persană, etichetă, menaj și medicină și care era doamna principală de onoare a frumoasei Mumtaz. Multe dintre femeile de la curtea imperială erau foarte bine instruite, aveau solide cunoștințe de scriere, citire, literatură și pictură, jucau șah, polo și participau la vânătoare, aveau acces la biblioteca împăratului Akbar, dotată cu cărți valoroase despre religiile lumii, literatură persană, turcă și indiană, iar Jahanara nu a făcut excepție.

După moartea prematură a mamei ei, în 1631, Jahanara, care avea 17 ani în acel moment, a primit sigiliul regal și i s-a conferit titlul de Padshah Begum (Prima Doamnă) a Imperiului Mogul, deși Shah Jahan avea încă trei soții în viață.

Mumtaz Mahal
Shah Jahan

Copila a fost fiica preferată a tatălui său, care îi cerea frecvent sfatul, a avut o influență politică majoră în timpul domniei acestuia și a fost descrisă ca fiind „cea mai puternică femeie din imperiu” la acea vreme. Se spune că datorită ei conducătorul Imperiului Munghal a reușit să depășească perioada de doliu sever pe care și-o impusese și ea a fost cea care a izbutit, încet-încet, să readucă un stil de viață normal la curtea imperială.

Una dintre sarcinile pe care le-a primit după moartea mamei a fost să supravegheze, cu ajutorul lui Sati al-Nisa, logodna și nunta fratelui ei, Dara Shikoh, cu Nadira Banu Begum, eveniment care fusese inițial planificat de Mumtaz Mahal, dar fusese amânat pentru un termen nedefinit.

Jahanara Begum

Puterea ei era atât de mare încât, spre deosebire de celelalte prințese imperiale, i s-a permis să trăiască în propriul palat, în afara Fortului Agra.

În martie 1644, la doar câteva zile după ce a împlinit treizeci de ani, Jahanara a suferit arsuri grave pe corp și era aproape de a-și pierde viața. Shah Jahan a ordonat atunci să fie date sume mari de pomană săracilor, prizonierii să fie eliberați și toate rugăciunile din imperiu să se îndrepte către divinitate pentru recuperarea prințesei. Cauzele care au provocat suferințele ei sunt neclare astăzi. Unele surse spun că hainele Jahanarei, care erau impregnate în uleiuri parfumate, au luat foc, iar alte relatări susțin că rochia în care era îmbrăcată una dintre dansatoarele de la curte, o preferată a prințesei, s-a aprins, iar ea i-a venit în ajutor și în acest mod a suferit arsurile grave.

Cum medicii regali nu au reușit să-i vindece rănile, a fost chemat un medic persan pentru a o trata dar, deși starea ei s-a îmbunătățit în câteva luni, leziunile nu i se închideau. Până la urmă la palat a fost chemat un vraci numit Arif Chela care a uns-o pe prințesă cu un unguent preparat chiar de el și la un an de la producerea accidentului Jahanara și-a revenit complet.

Shah Jahan
Shah Jahan

Prințesa era deosebit de bogată, cea mai mare parte a averii provenind din moștenirea pe care o primise după moartea mamei sale, Mumtaz, dar primea venituri și din administrarea mai multor sate care se aflau în proprietatea sa, inclusiv a prosperului oraș Surat. De asemenea, deținea mai multe grădini, inclusiv Bagh-i-Jahanara, Bagh-i-Nur și Bagh-i-Safa.

Jahanara a fost cunoscută pentru participarea sa activă la îngrijirea săracilor și finanțarea construirii de moschei, trimitea în fiecare an o cantitate mare de orez pentru a fi distribuită nevoiașilor de la Mecca, oferea pomani consistente cu ocazia sărbătorilor religioase și sprijinea în mod special zonele afectate de foamete.

Prințesa a scris o biografie a lui Moinuddin Chishti, fondatorul Ordinului Chishti din India, intitulată Mu’nis al-Arwāḥ, și o biografie a lui Mullah Shah Badakhshi, intitulată Risālah-i Ṣāḥibīyah, în care a descris cum a fost inițiată de acesta în sufism, o doctrină în centrul căreia se află iubirea reciprocă dintre Dumnezeu și oameni. Ca patroană a literaturii Sufi, a comandat traduceri și comentarii la multe lucrări de literatură clasică.

Jahanara Begum a fost o susținătoare înflăcărată a fratelui ei, Dara Shikoh, pe care l-a sprijinit pentru a deveni succesor ales al tatălui lor. În timpul războiului de succesiune dintre frați (Dara Shikoh, Shah Shuja, Aurangzeb și Murad Baksh), care a izbucnit după ce Shah Jahan s-a îmbolnăvit în 1657, prințesa s-a poziționat de partea lui Dara și în cele din urmă, după înfrîngerea acestuia, s-a alăturat tatălui ei în fortul Agra, fiind plasată în arest la domiciliu de către Aurangzeb, cel care a câștigat confruntarea.

Jahanara Begum
Prințesa Jahanara
Moartea lui Shah Jahan

În această perioadă a fost o fiică devotată, îngrijindu-l cu multă grijă pe Shah Jahan până la moartea lui, în 1666, dar mai târziu s-a împăcat cu Aurangzeb, care i-a oferit titlul de „împărăteasă a Prințeselor”, înlocuit-o astfel pe sora ei mai mică, Prințesa Roshanara Begum, care devenise inițial Primă Doamnă a imperiului.

Jahanara Begum a murit 16 septembrie 1681, în timpul domniei lui Aurangzeb, și a fost depusă în mormântul pe care și-l construise încă din timpul vieții, aflat într-o clădire din complexul Nizamuddin Dargah din New Delhi, ridicată în întregime din marmură albă, cu o fereastră deschisă spre cer. Pe piatra de mormânt sunt inscripționate cuvintele:

Allah este cel Viu, Cel Care susține.

Nimeni să nu-mi acopere mormântul decât cu verdeață,

Pentru că iarba este suficientă, acoperă mormintele celor săraci.

Prințesa Jahanara, o muritoare simplă

Discipolă a lui Khwaja Moin-ud-Din Chishti,

Fiica lui Shah Jahan Cuceritorul

Fie ca Allah să-și lumineze dovada.

Mormântul prințesei Jahanara

Surse:

K. S. Lal, The Mughal harem, 1988

Renuka Nath, Notable Mughal and Hindu Women in the 16th and 17 Centuries A.D., 1990

Niciun comentariu

Lasă un comentariu