Joséphine de Beauharnais, pe numele real Marie Josèphe Rose Tascher de La Pagerie, s-a născut pe 23 iunie 1763 în Martinica, într-o familie franceză bogată care deținea o plantație de trestie de zahăr.
Părinții au avut mari probleme financiare după ce mai multe uragane le-au distrus proprietatea în 1766. Edmée, mătușa ei paternă, care fusese amanta marchizului François de Beauharnais, un aristocrat francez foarte bogat, a aranjat căsătoria avantajoasă a nepoatei sale, Catherine-Désirée, cu Alexandre, fiul bărbatului. Această căsătorie ar fi fost extrem de benefică pentru familia Tascher, dar micuța Catherine, care avea doar 12 ani, a murit înainte de a pleca spre Franța și, la ideea mătușii, copila a fost înlocuită de sora mai mare, Joséphine.
În octombrie 1779, adolescenta a plecat în Franța cu tatăl ei și s-a căsătorit cu Alexandre pe 13 decembrie 1779, la Noisy-le-Grand. Cuplul a avut doi copii: un fiu, Eugène de Beauharnais, și o fiică, Hortense de Beauharnais, care s-a căsătorit mai târziu cu fratele lui Napoleon, Louis Bonaparte.
Căsătoria lui Joséphine cu Alexandre nu a fost una fericită. Bărbatul și-a abandonat familia timp de peste un an, apoi cuplul s-a despărțit oficial, iar Josephine și copiii au trăit pe cheltuiala lui Alexandre în Abația Pentemont, condusă de un grup de maici bernardiene.
Pe 2 martie 1794, în timpul Domniei Terorii, Comitetul Siguranței Publice a dispus arestarea bărbatului, care a fost încarcerat în închisoarea Carmes din Paris. Considerând-o prea apropiată de cercurile contrarevoluționare, Comitetul a ordonat și arestarea Josephinei pe 18 aprilie 1794. Tânăra a fost ținută în același loc, la Carmes, până pe 28 iulie 1794, timp în care nu a putut să comunice cu copiii ei.
Alexandre a fost condamnat la moarte și ghilotinat, împreună cu vărul său, Augustin, pe 23 iulie 1794, în Place de la Révolution, iar tânăra văduvă a fost eliberată cinci zile mai târziu, după execuția lui Robespierre, moment care a pus capăt Domniei Terorii.
Joséphine de Beauharnais a avut relații cu mai multe personalități politice importante, printre care Paul François Jean Nicolas Barras. În 1795, l-a cunoscut pe Napoleon Bonaparte, care era cu șase ani mai mic decât ea, și i-a devenit amantă, iar în ianuarie 1796 bărbatul i-a cerut mâna, cei doi căsătorindu-se pe 9 martie. Mariajul nu a fost însă bine văzut de familia lui Napoleon, care a fost șocată că acesta s-a căsătorit cu o văduvă mai mare decât el și care avea deja doi copii și, în plus, mama și surorile viitorului împărat se simțeau stângace și lipsite de stil în prezența ei. La două zile după nuntă, Bonaparte a părăsit Parisul pentru a conduce campania franceză în Italia, iar în timpul despărțirii i-a trimis femeii adorate multe scrisori de dragoste. În februarie 1797, îi scria: „Tu, căreia natura i-a dat spirit, dulceață și frumusețe, tu, care singură poți mișca și stăpâni inima mea…!” Cu toate acestea, Josephine i-a răspuns rar și, când a făcut-o, scrisorile ei erau reci și fără nicio emoție.
În 1796, Joséphine, rămasă la Paris, a început o aventură cu un locotenent husar, Hippolyte Charles, iar zvonurile despre această relație au ajuns la Napoleon care inițial nu a vrut să creadă că este posibil să fie înșelat.
Doi ani mai târziu, în 1798, Bonaparte a plecat în campania din Egipt și a început o aventură cu Pauline Fourès, soția unui ofițer subaltern, care a devenit cunoscută sub numele de „Cleopatra lui Napoleon”, apoi a avut relații sexuale cu alte câteva femei.
Pe 24 decembrie 1800, Joséphine a fost aproape ucisă în timpul atentatului din strada Saint-Nicaise, când o bombă a fost plasată într-o căruță care se afla pe marginea drumului, în timp ce cuplul se întorcea de la Operă. Bomba a explodat când trăsura în care se aflau Josephine și fiica ei, Hortense, trecea pe lângă căruță și a ucis câțiva trecători și unul dintre caii vehiculului.
În 1804, Napoleon a devenit împărat al Franței. Ceremonia de încoronare, oficiată de Papa Pius al VII-lea, a avut loc la Notre-Dame de Paris pe 2 decembrie 1804, iar Napoleon s-a încoronat singur, apoi a pus coroana pe capul Joséphinei, proclamând-o împărăteasă.
În noul rol, suverana a reinstaurat curtea Franței după modelul de dinainte de Revoluția franceză, numindu-le pe Adélaïde de La Rochefoucauld în rolul de Premiere dame d’honneur, pe Émilie de Beauharnais în rolul Dame d’atour, iar pe soțiile generalilor soțului ei, Jeanne Charlotte du Lucay, Madame de Rémusat, Elisabeth Baude de Talhouët, Lauriston d’Arberg, Marie Antoinette Duchâtel, Sophie de Segur, Séran, Colbert, Savary și Aglaé Louise Auguié Ney ca Dame de Palais.
După câțiva ani de mariaj a devenit clar că împărăteasa nu poate avea un copil, iar Napoleon, care încă o iubea cu pasiune, a început să se gândească la posibilitatea anulării căsătoriei. Lovitura decisivă a venit în 1807, când nepotul împărătesei, Napoleon Charles, care fusese declarat moștenitor al lui Bonaparte, a murit de laringotraheobronșită.
Suveranul a început să facă liste de prințese eligibile pentru a alege una care să-i devină parteneră. În seara de 30 noiembrie 1809, la cină, i-a comunicat Joséphinei că, în interesul Franței, trebuie să-și găsească o soție care să-i poată oferi un moștenitor. Joséphine a fost de acord cu divorțul, iar ceremonia de despărțire a avut loc pe 10 ianuarie 1810 și a fost o ocazie socială grandioasă, dar solemnă, în care cei doi soți au citit o declarație de devotament unul față de celălalt.
Pe 11 martie, Napoleon s-a căsătorit prin procură cu Marie-Louise a Austriei, iar nunta a avut loc la Luvru, în aprilie. Napoleon a remarcat, în ciuda faptului că prințesa era îndrăgostită de el: „Este un pântec cu care mă căsătoresc”.
Chiar și după despărțirea lor, Napoleon a insistat pe Joséphine să păstreze titlul de împărăteasă. „Este voința mea să păstreze rangul și titlul de împărăteasă și, mai ales, să nu se îndoiască niciodată de sentimentele mele și să mă considere cel mai bun și mai drag prieten al ei.”
După divorț, Joséphine a locuit la Château de Malmaison, lângă Paris și a rămas în relații bune cu împăratul, care i-a oferit și titlul de ducesă de Navarra.
În martie 1811, Marie Louise a născut moștenitorul mult așteptat, pe Napoleon al II-lea, iar doi ani mai târziu Bonaparte a insistat ca Joséphine să-l întâlnească pe micul prinț.
Joséphine a murit la Rueil-Malmaison pe 29 mai 1814, la scurt timp după ce se plimbase cu împăratul Alexandru I al Rusiei prin grădinile din Malmaison, ocazie cu care l-ar fi rugat să o ajute să i se alăture lui Napoleon în exil, și a fost înmormântată în biserica Saint Pierre-Saint Paul.
Napoleon a aflat de moartea ei dintr-un ziar francez în timp ce se afla pe Insula Elba și a rămas închis în camera sa timp de două zile, refuzând să vadă pe cineva. În mai 1821, ultimele cuvinte ale împăratului aflat pe patul de moarte pe Insula Sfânta Elena, în timpul celui de-al doilea său exil, au fost: „Franța, armata, șeful armatei, Joséphine.” („France, l’armée, tête d’armée, Joséphine”).
În septembrie 1991, o statuie care o înfățișa pe împărăteasă și care fusese amplasată în 1859 într-un parc din Martinica a fost decapitată de un comando anonim, care considera că Joséphine a avut o influență considerabilă în restabilirea sclaviei pe insulă în 1802. Statuia nu a fost reabilitată, dar resturile ei au fost incluse pe lista monumentelor istorice
Pe 26 iulie 2020, monumentul Josephinei a fost distrus complet de mai mulți activiști anti-colonialiști și, deși premierul francez Jean Castex a condamnat actul ca vandalism, vinovații nu au fost pedepsiți.
