Francesco Petrarca s-a născut pe 20 iulie 1304 în Incisa in Val d’Arno, în apropiere de Arezzo, și a fost fiul notarului Pietro di ser Parenzo, care fusese exilat din Florența din motive politice. După copilăria petrecută în Toscana, în 1311 familia s-a mutat la Carpentras, în Franța, aproape de orașul Avignon, unde notarul spera să obțină o slujbă la curtea papală.
Tânărul Francesco a fost trimis în această perioadă la Montpellier, apoi la Bologna pentru a studia Dreptul civil, dar după moartea tatălui, s-a întors la Avignon și a intrat în serviciul Bisericii. Pe 6 aprilie 1327, poetul a întâlnit-o pentru prima dată, în biserica Sainte Claire, pe Laura, al cărei nume complet era probabil Laure de Noves, și s-a îndrăgostit de ea.
Este posibil ca tânăra să fi fost deja la acel moment soția contelui Hugues de Sade, un înaintaș al marchizului de Sade, dar există puține informații cu privire la ea, cu excepția celor din opera poetului, care o descrie ca fiind minunată și cu o purtare modestă și demnă. Laura și Petraca nu au avut multe contacte personale și cel mai probabil nu a existat niciun fel de relație apropiată între ei.
În jurul anului 1330 Francesco a devenit capelanul cardinalului Giovanni Colonna, din ilustra și influenta familie de nobili din Roma în perioada medievală și însoțindu-l pe cardinal, Petrarca a făcut numeroase călătorii prin Italia, Franța, Olanda și Germania.
În paralel, a fost unul dintre inițiatorii campaniei pentru revenirea sediului pontifical de la Avignon la Roma. Ajuns la Napoli, Petrarca a intrat sub patronajul regelui Robert d’Anjou, a organizat o serie manifestări literare și și-a câștigat prestigiul de expert în artă și literatură, iar pe 8 aprilie 1341 senatorul Orso dell’Anguillara i-a oferit titlul “Magnus poeta et historicus”.
Doi ani mai târziu, în 1343, aflat în trecere prin Verona, a descoperit primele 16 cărți ale Epistolelor lui Cicero adresate lui Atticus și Brutus Albinus.
Pe 19 mai 1348, pe când se afla în Parma, poetul a aflat vestea morții Laurei, decedată cel mai probabil în timpul marii epidemii de ciumă care bântuia în Europa, și a fost răpus de durere.
Între 1353 și 1356 Petrarca a trăit laa Milano, fiind oaspetele lui Giovanni Visconti, arhiepiscop și conducător al orașului, de unde a plecat din cauza unei epidemii de ciumă, și a călătorit între anii 1361 – 1374 în Padova, Veneția și Arquà.
Cariera sa în Biserică nu i-a permis să se căsătorească, dar cercetătorii spun că poetul a avut doi copii cu o femeie a cărei identitate nu este cunoscută. Fiul său, Giovanni, s-a născut în 1337, iar fiica, numită Francesca, s-a născut în 1343, ambii fiind recunoscuți. Despre Giovanni se știe că a murit de ciumă în 1361. În același an, poetul a fost numit în consiliul episcopal al orașului Monselice, aflat lângă Padova, și tot în 1361 fiica sa, Francesca, s-a căsătorit cu Francescuolo da Brossano, care mai târziu a fost numit executor al testamentului scriitorului. Francesca și familia ei au locuit cu poetul în Veneția timp de cinci ani, din 1362 până în 1367, la Palazzo Molina, deși el a continuat să călătorească mult în acea perioadă.
În jurul anului 1368, Petrarca, fiica sa, Francesca, și familia acesteia s-au mutat în micul oraș Arquà, aflat lângă Padova.
Scriitorul a murit pe 19 iulie 1374, la vârsta de 70 de ani, și a fost înmormântat în curtea casei parohiale din oraș, iar mai târziu osemintele sale au fost transferate într-un cavou de marmură aflat lângă biserică. Medicii anatomo-patologi de la Universitatea din Padova au deschis mormântul în aprilie 2004, în speranță că, după caracteristicile craniului, vor putea genera un portret digital al poetului. Analizele au demonstrat însă că craniul aflat în criptă aparținea unei femei decedate în aceeași perioadă, dar cercetătorii sunt destul de siguri că trupul din mormânt este cel al lui poetului datorită faptului că scheletul prezintă urme ale rănilor menționate de Petrarca în scrierile sale.
