Sultana Marsil s-a născut pe 29 iulie 1816 și a fost fiica paharnicului Costandin Alexandru Teodor Colceag și a Mariei Colceag, fiică a paharniculuI Constatin Câmpineanu. Boieroaica s-a căsătorit cu doctorul francez Constantin Alfons Marsil (scris și Marsilli sau Marsillie), fost medic primar la Spitalul Colțea între anii 1842-1843, din această căsătorie rezultând mai mulți copii, printre care o fată, Maria, care a devenit prima soție a doctorului Carol Davila.
Despre medicul francez se știe că ajunsese în Țara Românescă în ianuarie 1827, odată cu trecerea prin București a marchizului Alexandre Ribeaupierre (fost plenipotențiar la congresul de la Akerman), că își făcuse ucenicia în Rusia și decisese să rămână la București, unde a participat la combaterea epidemiei de ciumă. Francezul căsătorit cu Sultana a făcut parte din “Înaltul Comitet al precurmărei boalei” împreună cu doctorul rus Lachier și “se îndeletnicea neîncetat făcând punere la cale în orașul Buecurești, pentru precurmarea molimei, în răspunderea lor fiind vizitarea trupurilor moarte”. Într-o corespondență din 27 iulie 1829 se arăta că, din 26 de medici câți erau în ianuarie în Capitală, în iulie mai rămăseseră doar cinci, printre care și doctorul Marsil, care ajunsese șeful comisiei de sănătate a orașului.
Pe 1 aprilie 1831, cu prilejul distribuirii medicilor în regiuni sanitare, tânărul medic a fost numit în județul Ilfov, iar când a izbucnit holera, în vara aceluiași an, a fost detașat de către ruși la Comitetul Central pentru combaterei epidemiei, fiind considerat “specialist și bun cunoscător în asemenea chestiuni”, cu o leafă de 1.000 de lei pe lună. După stingerea epidemiei, Marsil a rămas în București și, drept recompensă pentru munca lui, a fost retribuit de stat, în anul 1832, cu 200 de lei pe lună. În august 1833, când administrația a vrut să-i onoreze pe cei care se remarcaseră în combaterea epidemiei de holeră, distinsul medic a primit din partea statului un inel cu cu brilliant.
Medicul Marsil s-a căsătorit în 1835 cu Sultana, “o nobilă pământeancă, datorită căreia ia contact cu lumea bună și bogată”, iar un an mai târziu a solicitat cetățenia română, adică împământenirea. Comisia administrativă compusă din Manuil Băleanu, Ioan Cocorăscu, Iancu Filipescu, Radu Cornescu și Dimitrie Greceanu au înaintat pe 15 iunie 1836 cererea lui Obșteștei Adunări, subliniind:
“Doctorul Marsilie, după art. 379 din Regulamentul Organic, va putea dobândi dreptul de naturalizat pământean după șapte ani de la darea jalbei sale, fiind căsătorit cu o pământeancă nobilă. Însă Comisia este de părere, dacă se va găsi cu cale și de Obșteasca Adunare ca, fiindcă doftorul Marsilie după vremi a slujit în primejdie de viață, dând ajutor locuitorilor acestui Prințipat la epidemiile cari secerau cu o iuțeală anevoe de a se descrie, fără a privi la cel mai mic enteres măcar, de a i se ierta doi ani, dacă nu și mai mult, din sorocul de șapte ani ce s-au însemnat mai sus, spre încurajarea altor străini de a se arăta cu însemnătoare slujbe către Patrie.”
După o serie de proceduri administrative destul de complicate, perseverentul medic a primit naturalizarea în Țara Românescă în 1837.
În martie 1860, Maria, fiica lui și a Sultanei, care devenise cu un an în urmă soția tânărului Carol Davila, a murit în urma primei sale nașteri, iar drama prin care a trecut a făcut-o boieroaica Marsil să facă o serie de donații deosebit de însemnate pentru acea epocă. Muzeul Theodor Aman deține portretul Mariei Davila, realizat în 1864 de pictor, după o fotografie făcută la Paris.
Deoarece Institutul Orfanotrafion rămăsese fără niciun mijloc de a se administra pentru că fondurile de la cutia milelor erau deturnate de la destinația lor, iar cele ale caftanilor nu mai erau plătite și averile lăsate de Mitropolitul Filaret, inclusiv sumele acordate pentru acest scop au fost “cu meșteșug sfeterisite” și orfanii riscau să rămână pe drumuri, doctorul Carol Davila adunase vreo 40 de copii fără părinți, băieți și fete, într-un local din Strada Colței, adică în casa Sultanei Marsil, soacra sa, unde locuia și el cu tânăra soție.
Așadar, primul local al orfelinatului ce va devenit cunoscut ca Azilul Elena Doamna a fost mai întâi în casele acestei doamne, perioadă în care copiii s-au aflat sub supravegherea doamnei Coralia Banu. Cum însă orfanii aveau necesitate de o îngrijire mai bună și mai potrivită cu cerințele timpului, s-a găsit de cuviință să se aducă călugărițe catolice, iar ca directoare a fost numită tot o călugăriță numită Mater Stanislas, apoi Doamna Kelemen.
După moartea Mariei și mariajul cu cea de-a doua sa soție, Ana Racoviță, doctorul a părăsit casele Sultanei Marsil, clădirile fiind donate Eforiei Spitalelor civile, iar cu această ocazie Orfanotrofionul pe care îl administra a fost mutat la Cotroceni.
Dramaturgul Alexandru Davila, fiul lui Carol Davila și al Anicăi Racoviță Davila, a consemnat propriile amintiri despre destoinica boieroaică: “Tata era prea mâhnit ca să locuiască în casele Mariei, ce fuseseră moștenite de el, cu întreaga avere, după moartea ei și a copilei care murise și ea după câteva zile de la naștere, așa că le părăsi. Voind să înapoieze Sultanei Marsil, muma Mariei, toată zestrea, el își reluă apartamentul de la Reședința Franceză. Sultana Marsil, care avea o deosebită simpatie pentru ginerele său, nu se învoi să primescă înapoi zestrea fiică-si. După multe discuții, tatăl meu consimți să păstreze moșia Albești (Argeș) și terenul cu casele de lângă Cotroceni, cu condiția ca Sultana Marsil să ia înapoi casele din oraș și moșiile din Ialomița. Așa se și făcu. Dar simpatia Sultanei Marsil crescu și mai mult cu acest prilej. Mi-o aduc aminte. Ea ne răsfăța foarte mult pe mama și pe mine și ne zicea: Lăsați-mă să-mi închipui că sunteți ai mei!”
Simțindu-și sfârșitul aproape, în data de 21 Februarie 1872, fosta soacră a medicului, Sultana Marsil, a donat Azilului de fete toată partea de moștenire a fiicei ei decedate, adică a IV-a parte din averea familiei, și anume:
– Moșia Albești cu case și livezile de pe dânsa în sumă de 8.517 pogone și 1118/1296, afară de locurile sătenilor date după legea rurală din 1864
– Din trupul Rotunda – 130 pogone și 171/1296
– Din Muntele Oticul Gura Plaiulul cu pădure – 2555 pogoane și 1196/1296
– Din Munții Lespedile și Podeanu cu pădure de brazi – 3.754 pogoane și 535/1296
– Din suhaturile Clocoticiu Tefericiu, Mlaca și Pirienii – 1921 pogoane și 762/1206, ceea ce totalizate se ridică la suma de15.879 pogoane și 1190/1296.
Venitul acestor moșii, care la 1872 era de 500 galbeni austrieci, urma să se servească la ‘întreținerea a 12 fete părăsite de născătorii lor și alese prin tragere la sorți din copilele Azilului, dintre cele mai silitoare și cu minte, alegerea să se facă la 8 septembrie din 10 în 10 ani, iar la măritiș să li se dea la fiecare a douăsprezecea parte din fond”.
În afara acestui gest nobil, soacra doctorului Davila ridicase în iulie 1865, pe cheltuiala ei, un rând de case în fața Bisericii Enei din București și le donase pentru a găzdui preoții lăcașului de cult.
Sultana Marsil a murit pe 22 august 1872 și a fost înmormântată la Mănăstirea Pasărea de lângă București, lăcaș de rugăciune de care se îngrijise încă din timpul vieții și pentru care, conform documentelor, făcuse următoarele donații:
- A dăruit o pereche de cercei de mare valoare pentru Maica Domnului
- A îmbrăcat în argint două icoane
În 1894, osemnintele generoasei soacre a doctorului Davila și ale Mariei, fiica ei prematur decedată, au fost dezgropate și puse într-un mic sicriu în gropnița mănăstirii, unde se află și astăzi.
Surse:
Gheorghe M. Ionescu, Istoria Cotrocenilor, Lupescilor (Sf. Elefterie) și Grozăvescilor, 1902
Dr. Pompei Samarian, Medicina şi farmacia în trecutul românesc. Volumul 2: 1775-1834, București, 1938
Alexandru Davila, Din torsul zilelor, vol. I, Editura Oltenia
