Louise, Contesă d’Haussonville, s-a născut pe 25 mai 1818 la Coppet, în Elveția, și a fost fiica diplomatului Victor de Broglie, al 3-lea Duce de Broglie, și a Albertinei, baroneasa Staël von Holstein, fetița fiind cea mai mare dintre cei trei copii ai familiei care au supraviețuit până la maturitate. Prin mama ei, Louise a fost nepoata celebrei Germaine de Staël, cunoscută ca Madame de Staël.
Louise s-a născut în Château de Coppet din Elveția, reședința devenită celebră datorită scriitoarei, a moștenit moșia în 1878 și a fost înmormântată aici, proprietatea fiind și astăzi deținută de descendenții ei.
La maturitate, și-a scris autobiografia în care a povestit despre educația pe care a primit-o și despre pasiunea pentru literatură și muzică, în special pentru operă. În carte mărturisește că citea cu nesaț toate cărțile nou apărute, cânta la pian, îl cunoscuse personal pe Chopin și era considerată o pictoriță talentată.
În octombrie 1836, la vârsta de 18 ani, tânăra s-a căsătorit cu istoricul Joseph d’Haussonville, viitor membru al Adunării Naționale franceze, spunând mai târziu: “Am vrut să mă căsătoresc tânără și să am o poziție strălucită în societate. Și acesta, practic, a fost singurul motiv m-am căsătorit cu el”.
Cuplul a locuit la Hôtel de Broglie din Paris, aflat pe rue Saint-Dominique, o reședință renovată de arhitectul și designerul de interioare Hippolyte Destailleur, celebru în epocă. Louise a avut trei copii: Victor-Bernard, care a murit în copilărie, la doar un an, Mathilde, care nu s-a căsătorit niciodată, și Gabriel Paul Othenin Bernard, cunoscut sub numele de Paul-Gabriel d’Haussonville, care a devenit un politician și eseist renumit și datorită căruia există astăzi mulți descendenți ai familiei.
Louise a fost fiica, sora, soția și mama a patru membri ai Academiei Franceze: tatăl ei, Victor, fratele Albert, soțul, Joseph, și fiul său, Paul-Gabriel, care a fost ales membru al forului în 1888, la șase ani după moartea ei.
Contesa a fost considerată o femeie independentă, liberală și prea sinceră după standardele epocii în care a trăit și pentru convențiile impuse de rangul ei nobiliar. A publicat în 1858 un eseu biografic extins despre naționalistul irlandez Robert Emmet și mai târziu o biografie a Mariei Adélaïde de Savoia și una a Margaretei de Valois, regina Navarrei.
În 1872, madame de Broglie a publicat o biografie în două volume a lordului Byron (La Jeunesse de Lord Byron și Les Dernières Années de Lord Byron), care a fost inspirată din observațiile și interacțiunile bunicii ei, Madame de Staël, cu poetul englez.
În 1838, la doi ani după căsătorie, vicontele d’Haussonville a intenționat să comande pictarea portretului soției pictorului Franz Xaver Winterhalter, un favorit al familiilor regale europene, dar Winterhalter nu era disponibil, astfel că l-a contactat pe Jean Auguste Dominique Ingres. Louise și soțul ei l-au întâlnit prima dată pe artist la Roma, în 1840, în perioada în care acesta conducea Academia Franceză din Italia și locuia la Villa Medici. În vara anului 1842, Ingres preluat comanda, dar misiunea nu a fost deloc ușoară nici pentru pictor, nici pentru model. Louise petrecea luni de zile în străinătate, iar ședințele au fost întrerupte în perioada cât a fost însărcinată.
Există cel puțin 16 schițe pregătitoare, precum și un portret de probă în ulei și se știe că pictorul a revizuit semnificativ costumația Louisei și i-a rafinat expresia facială, i-a făcut bărbia mai ascuțită, ochii mai mici și nasul mai îngust.
Louise de Broglie a murit pe 21 aprilie 1882 la Paris. Portretul ei a rămas în proprietatea familiei timp de optzeci de ani, deși a fost expus public de mai multe ori. După moartea fiului, Paul-Gabriel d’Haussonville, în 1924, descendenții au vândut tabloul, pentru a putea să plătească impozitele datorate statului francez, dealerului de artă Georges Wildenstein, de la care a fost achiziționat de Frick Collection pentru 125.000 de dolari, în 1927. În 1935, Casa Frick a devenit muzeu și de atunci tabloul a fost aproape continuu expus publicului din New York.
