HomeVizionariiMuzicieniLully, florentinul care a adus muzica și dansul la curtea Regelui-Soare

Lully, florentinul care a adus muzica și dansul la curtea Regelui-Soare

DS TW

Jean-Baptiste Lully s-a născut pe 28 noiembrie 1632 la Florența, care era parte a Marelui Ducat al Toscanei, într-o familie de morari. Nu se știe ce educație și pregătire muzicală a primit în timpul tinereții, dar mai târziu va spune că un călugăr franciscan i-a dat primele lecții de muzică și l-a învățat să cânte la chitară, apoi a învățat singur să cânte la vioară.

În 1646, în timpul unui spectacol stradal, Lully, îmbrăcat într-un costum de arlechin, oferea scenete amuzante trecătorilor cu clovneriile și vioara sa și astfel băiatul i-a atras atenția lui Roger de Lorraine, fiul lui Carol, Ducele de Guise. Acesta era în drum spre Franța și căuta pe cineva care să facă conversație în limba italiană cu nepoata lui, Mademoiselle de Montpensier, l-a dus pe băiat la Paris și astfel copilul de 14 ani a intrat în serviciul acesteia.

Din 1647 până în 1652 a servit ca garçon de chambre și, probabil, și-a perfecționat abilitățile muzicale, învățând de la muzicienii care lucrau pentru familia de Montpensier, iar talentul lui ca dansator, chitarist și violonist i-a adus rapid porecla “le grand baladin”, adică mare artist stradal.

În 1652, când Mademoiselle a fost exilată în timpul Frondelor, Lully i-a cerut să-l elibereze din serviciu, pentru că nu voia să trăiască la țară, iar prințesa i-a acceptat solicitarea. Un an mai tîrziu, artistul i-a atras atenția tânărului rege Ludovic al XIV-lea, care l-a văzut dansând într-un balet, și, în mai puțin de o lună, pe 16 martie 1653, a devenit compozitor regal pentru muzică instrumentală, fiind numit în 1661, după moartea lui Mazarin, superintendent al muzicii regale și maestru al muzicii.

În decembrie 1661, florentinul a devenit cetățean francez și curând s-a căsătorit cu Madeleine Lambert, fiica renumitului cântăreț și compozitor Michel Lambert, cu care a avut trei băieți.

După moartea reginei Marie-Tereza a Franței în 1683 și căsătoria secretă a regelui cu doamna de Maintenon, entuziasmul lui Ludovic pentru operă s-a diminuat, iar Lully nu a mai avut succesul cu care era obișnuit la curtea de la Versailles, mai ales că Madame de Maintenon nu îl agrea deloc.

 

Compozitorul a murit pe 22 martie 1687 la Paris, din cauza unei cangrene pe care o făcuse după ce s-a accidentat cu bastonul dirijoral, în timpul interpretării unui Te Deum. Lully a refuzat categoric să-i fie amputat piciorul infectat pentru că nu ar mai fi putut dansa după aceea, infecția a avansat și în cele din urmă i-a provocat decesul.

Superintendentul muzicii regale a fost înmormântat în Biserica Notre-Dame-des-Victoires. Toți cei trei fii ai săi, Louis Lully, Jean-Baptiste Lully-fiul și Jean-Louis Lully, au avut cariere muzicale ca superintendenți ai regelui Ludovic al XIV-lea.

 

Galerie foto:

DS TW
No comments

leave a comment