HomeVizionariiMuzicieniConstantin Brăiloiu, eruditul cercetător al folclorului românesc

Constantin Brăiloiu, eruditul cercetător al folclorului românesc

Constantin Brăiloiu

Constantin Brăiloiu s-a născut pe 26 august 1893 într-o familie de intelectuali, tatăl său, Nicolae Brăiloiu, fiind un cunoscut jurist.  Descoperindu-i înclinațiile către muzică, părinții îl trimit să studieze în străinătate și astfel tânărul a făcut studii muzicale și generale din 1910 până în 1912 la Viena, Vevey și Lausanne, iar din 1912 până în 1914 a învățat la Paris, pregătindu-se pentru a deveni compozitor.

Influențat de D. G. Kiriac, bunul său prieten, Brăiloiu a decis să se dedice cercetărilor de folclor muzical, activitatea de compozitor și de istoric rămânând în plan secund. În viața cercetătorului se disting trei perioade distincte, toate având însă o concepție unitară despre artă.

Debutul tânărului muzician a avut loc în 1911, într-un moment în care școala românească era puternic influențată de muzicienii europeni, iar eforturile compozitorilor români se îndreptau spre consolidarea unui stil românesc. Deși Brăiloiu trăise mult timp departe de țară și studiase cu profesori din vestul Europei, de la primele audiții ale lucrărilor sale, și mai ales ale celor “Trois poemes arabes”, criticii parizieni l-au încadrat printre artiștii “cu suflet de folclorist”. Alături de compoziție, în această perioadă Brăiloiu a publicat cronici muzicale în diferite reviste de specialitate străine și românești.

În a doua perioadă a vieții sale profesionale, între 1918 și 1943, cercetătorul a desfășurat o susținută activitate teoretică și practică pentru crearea unei estetici naționale. Împreună cu George Enescu, D. G. Kiriac, Ion Nonna Otescu, Dimitrie Cuclin și Mihail Jora, Constantin Brăiloiu a înființat, în 1920, Societatea compozitorilor români, devenind teoreticianul și susținătorul acesteia până în 1943. În 1928 a fondat Arhiva de folclor, un centru tehnic de culegeri și studii folclorice, instituție susținută din fondurile Societății compozitorilor români, organizând culegerea sistematică a muzicii populare pe baze științifice.

Constantin Brăiloiu

Brăiloiu a urmărit să pună la dispoziția creatorilor un material autentic, adunat din toate provinciile țării, a redactat, împreună cu I. Croitoru, manuale de muzică pentru școlile teoretice și comerciale, a armonizat cântecele populare autentice pentru cor a capella, pe două și trei voci egale, pentru și voce și pian și a publicat o serie de broșuri printre care “Patru cântece populare”, “Spitalul amorului” și “Șapte cântece populare”.

În paralel cu munca de secretar general al Societății compozitorilor, de profesor de estetică și istoria muzicii (din 1921) și folclor (din 1933) la Conservatorul de muzică și la Academia de muzica religioasa (din 1929 până în 1935), Brăiloiu a început o campanie susținută de culegere și studiere a muzicii populare din diferite regiuni ale țării după o metodă proprie.

După perioada de muncă pe teren, în care a observat și studiat fenomenul artistic în mediul său, savantul român a fundamentat principiile estetice și metodologice ale etnomuzicologiei, scriind primele sale studii, dintre care cel mai important este “Despre bocetul de la Drăguș”, un model de cercetare monografică a genului.

În 1931 a conceput o nouă metodă de culegere intitulată, cu modestie, “Schiță a unei metode de folklore muzical”, volum care a apărut la București și la Paris, apoi a redactat materialele cercetate  în volumele “Ale mortului din Gorj”, “Chants du mort”, “Bocete din Oaș”, “Cununa în satul Șanț”, “Ceremonies et coutumes”, “Nunta la Feleag”, “Nunta în Someș”, “Vicleimul din Tg.-Jiu” (în colaborare, cu prietenul său și cunoscutul sociolog H. H. Stahl), “Poeziile soldatului Tomuț”. În ultima perioadă de activitate, cuprinsă între anii 1943 și 1958, savantul român s-a dedicat aproape exclusiv studiilor de folclor și etnomuzicologie, a devenit director al Arhivei internaționale de folclor muzical din Geneva (înființată împreuna cu profesorul Pittard pe 26 iunie 1944), conferențiar la Centrul național de cercetare științifică din Paris, atașat la Departamentul de etnologie muzicala de la Musik de l’Homme și conferențiar la Institutul de muzicologie al Universității Sorbona.

După instaurarea regimului comunist, autoritățile de la București au încetat să-i mai susțină financiar activitatea, iar Brăiloiu a fost nevoit să trăiască doar din retribuția pe care o primea pentru conferințele susținute. Soția sa, Lucia Brăiloiu, care se temuse să părăsescă țara, a devenit chiriașă în propria casă, pentru că noul regim îi naționalizase locuința de lângă Grădina Icoanei. În plus, în reședința familiei fuseseră instalați și alți chiriași, care au distrus parțial biblioteca cercetătorului.

În 1954, împreună cu muzicologul belgian Paul Collaer, Brăiloiu a pus bazele unui Cerc internațional de studii etnomuzicologice și, sub auspiciile Arhivei din Geneva, a editat un mare număr de discuri de folclor românesc (1943-1950) și internațional (1948-1949), apoi, din 1951 până în 1958, a realizat 40 de discuri din Colecția universală de muzică populară înregistrată, a scris despre măiestria iconarilor pe sticlă din Transilvania, despre poetul Rainer Maria Rilke și despre compozitorul său preferat, Claude Debussy.

Constantin Brăiloiu a murit pe 20 decembrie 1958 în Elveția. La dispariția sa, muzicologul Sabin Drăgoi a publicat un articol omagial: “A încetat din viata la Geneva muzicologul român Constantin Brăiloiu. Discipol al vrednicului înaintaș D. G. Kiriac, a cărui moștenire folclorică a continuat-o valorificat-o, colaborator apropiat al genialului George Enescu, prieten și colaborator al marelui folclorist Bela Bartok, Constantin Brăiloiu a fost unul din cei mai de seamă folcloriști muzicali ai noștri, cunoscut străinătății prin bogata și valoroasa sa operă. Constantin Brăiloiu a fost unul dintre întemeietorii Societății compozitorilor români, în cadrul căreia a organizat Arhiva de folclor, ce a devenit, sub conducerea sa, una din cele mai însemnate instituții de acest fel din lume.

Constantin Brăiloiu

Ajutat de o erudiție rară și însuflețit de o râvnă și dragoste nemărginită pentru creația poporului, el a cules și valorificat folclorul cu metode și mijloace înaintate, lăsându-ne o moștenire de neprețuit. El a pătruns tainele fenomenului creației, datorită însușirilor cu care a fost înzestrat.
C. Brăiloiu a propus înființarea Arhivelor internaționale de muzică populară de la Geneva, iar în urma unei însărcinări primite de la UNESCO, a pregătit o colecție universală de folclor pe discuri.
Aprecierea marelui dispărut nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri. El se va impune pe măsură ce opera sa va fi cunoscută în toată bogăția și valoarea ei. La moartea sa, Institutul de folclor cinstește și păstrează memoria unei vieți de muncă pilduitoare și dezinteresată”.
Memoria eminentului cercetător în etnomuzicologie a fost păstrată vie de regretata profesoară Emilia Comișel, colaboratoare a savantului, cea care și-a dedicat o mare parte din activitatea științifică muncii de documentare, cercetare, clasare și editare a lucrărilor lui Constantin Brăiloiu.

Surse:

Emilia Comișel, Aportul lui Constantin Brăiloiu la dezvoltarea folcloristicii muzicale românești, Revista de folclor, 11, nr. 05-06, 1966

Revista de folclor, 1956 – 1966

No comments

leave a comment