Printre diferitele campanii care s-au dus împotriva lui Titu Maiorescu a fost şi aceea prin care marele critic şi estet al “Junimii” era învinuit că l-a abandonat pe Eminescu în timpul problemelor grave de sănătate pe care le-a avut poetul.
Ani de zile, Maiorescu a suportat senin și olimpic această gravă și, pentru el, dureroasă învinuire, fără a răspunde și fără a se apăra o singură dată. După moartea criticului, s-au găsit, însă, numeroase caiete în care Maiorescu şi-a însemnat diferite notiţe zilnice, fiind hotărât să-şi scrie amintirile.
În 1934, revista “Convorbiri literare” a publicat extrase din aceste notiţe postume, printre care se aflau și pasaje din corespondenţa lui Maiorescu cu Eminescu, pe când poetul se afla la sanatoriul din Viena.
Gazetarul C. Săteanu scria la doi ani după acel moment: “Îmi amintesc şi astăzi cât de profund mişcat a fost dl. C. Meissner când a citit cele publicate de revista “Convorbiri literare”. M-a chemat şi mi-a arătat textul acelei scrisori, în care Maiorescu îi manifesta lui Eminescu nu numai dragostea şi admiraţia sa personală, dar şi un interes deosebit pentru starea sănătăţii lui. Îi arăta, în acelaşi timp, întregul devotament al grupului junimist.
CAIETELE POSTUME ALE LUI MAIORESCU
Am avut prilejul să văd caietele postume ale lui Maiorescu datorită amabilităţii doamnei Livia Dymsza, fiica marelui critic, care mi-a comunicat că aceste însemnări vor apărea în volum într-o cunoscută editură din Bucureşti. Scrisoarea lui Maiorescu, apărută în “Convorbiri literare”, a trecut relativ neobservată, dacă ne uităm astăzi la proporţia care s-a dat acuzaţiei că l-a abandonat pe Eminescu în timpul rătăcirii sale mintale. La scrisoarea postumă şi edificatoare din “Convorbiri literare” mai adăugam astăzi încă una, pe care Maiorescu a adresat-o, la Iași, surorii sale, Emilia Maiorescu-Humpel, celebra profesoară si pedagogă, întemeietoarea celui dintâi si celui mai respectat liceu de fete din Iași și Moldova.
Textul acestei scrisori a apărut în al V-lea volum “Studii si documente literare”, pe care profesorul şi academicianul I. E. Torouţiu l-a consacrat “Junimii”:
SCRISOAREA LUI MAIORESCU CĂTRE SORA SA
Bucureşti 6/18 Oct. 1876
Onorabilă soră,
Ce se mai aude de prin şesurile teluricului Bahlui? “Conservatorul” s-a redeschis, în schimb revizorul şcolilor primare, Eminescu, a fost destituit, directorul şcolii normale Bodnărescu, idem; cu tot concursul, i se refuză confirmarea. Naum idem, Buiucliu idem, Pogor idem, d-ra Marquard de aici idem, Manliu idem, Nicu de asemenea, tot aşa Mânăstireanu de acolo. Şcoli primare nu se mai înmulţesc, în schimb se dau subvenţii “Societăţii Academice” şi unor şcoli din Bulgaria. Vechea şi frumoasa direcţie, după care şi fetele noastre de la ţară, când vor să se mărite, cer un loc de pământ şi pânzeturi, o pereche de pantofi de lac şi un coc.
Cât mă priveşte, întâmpin lucrurile cu voioşia cunoscută şi reînnoit scepticism şi mă bucur mai mult de Principele Carol I de Sigmaringen- Hohenzollern.
Între timp, de vreo zece zile, a sosit aici soţia mea, sănătoasă şi veselă. Livia este la Dresda, în pensionul d-nei dr. Grossmutur-Schrot (Piaţa Bismark nr. 8), o clădire frumoasă şi elegantă; elevele merg la masă cu mănuşi (caracteristică absurditate), 15 pensionare, 450 taleri anual, fără lecţiile de pian, care şi ele costă câte 1 sau 2 taleri, după profesor. Mi-am închiriat aici o locuinţă în str. Sf. Vineri 19, alături de sinagogă, plătesc 180 de galbeni anual (mai înainte plăteam 150 de galbeni). Mănânc ultimul rest din capital şi în două luni de advocatură n-am încasat nici o lețcaie, astăzi urmează să primesc de la un pârlit de ovrei de la Asigurare cei dintâi zece galbeni, dacă va fi atât de prost să mai vină.
Cu toate acestea sunt voios şi bine dispus ca totdeauna. Procesul politic n-a mai făcut un pas înainte şi ştiu atât de puţin despre el, ca şi când ar fi vorba de japonezul Ten-Fun-Damo şi nu de subscrisul eminent om de stat, care, mulţumită străduinţelor sale practice, a ajuns atât de departe încât în conştiinţa compatrioţilor trece drept cel mai înverşunat şi satanic reacționar. Fie şi aşa.
Te rog, Emilie, să-mi scrii, dacă ai primit câteva rânduri de la Mite şi copiii ei. Ce faci de nu răspunzi? Şi dacă într-o bună zi ajungi totuşi să scrii, scrie-mi ce ştii despre o istorie ciudată, cu nişte prune pe care mama le-ar fi poftit când era însărcinată cu mine, anno Christi 1839, şi care mi-ar fi rămas ca semn la naştere în mijlocul frunţii. Ce este adevărat din toate acestea? Cum vezi, nu mă ocup cu culesul prunelor, ci al faptelor fiziologice.
Scrie-mi apoi cum vă mai merge în general şi cu şcoala. Cât despre mine, sunt pe cale de a întemeia aici un fel de “Junime” nouă, “atât timp cât mai arde candela”. Frumoasă şi caldă toamnă, nu-i aşa?
TITUS
Precum se vede din textul acestei scrisori, Maiorescu îi poartă de grijă în primul rând lui Eminescu, după cum se interesează şi de ceilalţi corifei din “Junimea”, care suferiseră în urma schimbării de regim. Mult mai interesantă şi concludentă este a doua scrisoare, în care criticul se ocupă exclusiv de boala poetului. Epistola îi este adresată, de asemenea, surorii sale din Iaşi, la 6 decembrie 1881:
Dragă Emilie,
Despre Eminescu, o notiţă primită de la doctorul Obersteiner, asistentul doctorului Leidesdorf. El are un “uşor acces de paralizie, cu crampe, care, deşi nu a lăsat urme, înrăutăţeşte mult prognoza”. Altminteri, aceleaşi deliruri în conversaţie. În răstimpul acesta am trimis astăzi corectura ultimei coli (No. 20) tipografiei Socec-Tecu, care tipăreşte într-o admirabilă ediţie poeziile lui Eminescu, aşa că peste vreo zece zile apare volumul pe care, natural, ţi-l voi trimite imediat. Îi mai scriu numai o scurtă prefaţă. Poeziile, aşa cum sunt rânduite, sunt cele mai strălucite din câte s-au scris vreodată în româneşte şi unele chiar în alte limbi. Unele sunt absolut inedite, mai ales un foarte frumos sonet despre Veneţia şi o Glossă.
De asemenea, apar traduse în româneşte şi “Schiţele din Moldova” de Kotzebue. Cu trei zile în urmă, am corectat şi revăzut ultima coală. Ţi le voi trimite poimâine. În ultimele trei săptămâni am corectat zilnic câte 4 coli, două din Eminescu, două din Kotzebue. Pe lângă aceasta, Camera, avocatul şi Academia. Un adevărat călăreţ de circ pe patru cai deşălaţi. Nu, la sfârşitul anului, pe la 27 Decembrie, stil vechi, vin la Iaşi pentru două zile. Până atunci rămâi cu bine.
TITU
sursa: Adevěrul, iunie 1936
