Maria de Burgundia, supranumită Maria cea Bogată, s-a născut pe 13 februarie 1457 la Bruxelles, în castelul ducal Coudenberg, și a fost singurul copil al lui Carol I, conte de Charolais, zis și Carol Temerarul, și al Isabellei de Bourbon, cea de-a doua soție a acestuia, nașul fetiței fiind Ludovic, Delfin al Franței, aflat în exil în acea perioadă. Bunicul patern, ducele Filip cel Bun, nu a fost impresionat de venirea pe lume a nepoatei și a decis să nu participe la botez “din moment ce era doar o fată”, dar bunica, Isabela a Portugaliei, a fost încântată de nașterea unei nepoate.
Filip cel Bun a murit în 1467, fiul său a devenit duce de Burgundia, iar nepoata în vârstă de 10 ani, moștenitoare prezumptivă a tronului. În acel moment, un viitor mariaj cu micuța a devenit tentant pentru multe capere încoronate din Europa. Prima propunere de căsătorie a venit pe când Maria avea doar cinci ani, pretendentul fiind viitorul rege Ferdinand al II-lea de Aragon. Mai târziu, fratele mai mic al lui Ludovic al XI-lea, Carol, Duce de Berry, și-a exprimat dorința să se căsătorească cu ea, spre disperarea regelui, care a încercat să împiedice emiterea dispensei papale necesare în acest caz din cauza consangvinității.
Imediat ce Ludovic al Franței a avut un moștenitor de sex masculin, pe viitorul rege Carol al VIII-lea, suveranul a vrut ca fiul său să o ia în căsătorie pe prințesă, în ciuda faptului că băiatul era cu treisprezece ani mai mic decât ea. Un alt pretendent a fost Nicholas I, ducele de Lorena, care era cu câțiva ani mai în vârstă decât Maria și al cărui ducat se afla lângă teritoriul burgund, dar planul său de a unifica cele două domenii a fost suspendat în 1473.
Maria i-a succedat tatălui său după ce acesta a murit în bătălia de la Nancy, pe 5 ianuarie 1477, dar a fost obligată să semneze o cartă cunoscută sub numele de “Marele privilegiu de la Gent”, cu ocazia recunoașterii oficiale ca moștenitoare a tronului. În baza acestui acord, provinciile și orașele Flandra, Brabant, Hainaut și Olanda și-au recuperat toate drepturile care fuseseră abolite prin decretele anterioare ale ducilor de Burgundia în eforturile lor de a crea un stat centralizat după modelul francez, ducesa s-a angajat să nu declare război și să nu crească impozitele fără consimțământul acestor provincii și orașe și să angajeze doar localnici în posturile oficiale ale administrației.
Regele Ludovic al XI-lea a profitat de moartea rivalului său pentru a încerca să intre în posesia prosperului ducat și a regiunilor Franche-Comté, Picardia și Artois, devenind nerăbdător ca Maria să se căsătorească cu fiul său, Carol, și astfel să asigure moștenirea Țărilor de Jos, inclusiv prin forța armelor dacă era necesar. În acest context Burgundia, care se temea de puterea militară franceză, a trimis o misiune diplomatică în Franța pentru a negocia în termeni stricți viitoarea căsătorie, însă negociatorii s-au întors acasă fără a încheia o înțelegere în vederea logodnei, considerând cererile regelui francez de cesiune a teritoriilor drept inacceptabile.
În final, Maria l-a ales ca soț, dintre mulții pețitori pe care i-a avut, pe Arhiducele Maximilian de Austria, care a devenit co-domnitor. Nunta a avut loc la Gent în după amiaza zilei de 16 august 1477, iar evenimentul avea să declanșeze două secole de dispute între Franța și Imperiul Habsburgic.
Cuplul a avut trei copii, Filip I, Margareta de Burgundia și Francis, ultimul dintre ei murind la doar câteva luni după naștere.
Primul născut, Filip I, cunoscut și ca Filip cel Frumos sau cel Drept, a moștenit mare parte a ducatului de la mama sa și, mai târziu, după căsătoria cu Ioana de Castilia, a devenit primul Habsburg care a domnit în Spania.
La cinci ani după nuntă, ducesa Maria, care avea doar 25 de ani, a căzut de pe cal și a murit în apropiere de Castelul Wijnendale. Tânăra urmărea un șoim împreună cu soțul său, Maximilian, calul ei s-a smucit, a aruncat-o la pământ, iar ea și-a rupt coloana vertebrală și a încetat din viață după câteva zile, pe 27 martie 1482, fiind înmormântată în biserica Maicii Domnului din Bruges.
Fiica ei, Margareta de Austria, care avea doar trei ani în acel moment, a fost trimisă în Franța, pentru a se căsători cu Delfinul, conform Tratatului de la Arras, în încercarea de a-i face pe plac lui Ludovic al XI-lea și a-l convinge să nu invadeze teritoriile care fuseseră deținute de ducesa defunctă. Logodna copiilor a avut loc în 1483 și Margareta, care a primit ca zestre regiunile Franche-Comté și Artois, a fost transferată sub tutela regelui Franței, care a murit la scurt timp după aceea. Micuța a fost educată la curtea regală și pregătită pentru viitorul ei rol de regină, fiind crescută ca “fille de France” de către Madame de Segré, sub supravegherea surorii logodnicului ei, Anne a Franței.
Copila a dezvoltat o mare afecțiune pentru Carol, dar în toamna anului 1491 el a renunțat la tratat și s-a căsătorit cu Ana, Ducesă de Bretania, care avea 14 ani și care fusese pentru scurtă vreme “bunica vitregă” a Margaretei, pentru că se căsătorise prin procură cu văduvul Carol I de Burgundia, însă căsătoria fusese anulată înainte de a fi consumată.
Curtea franceză a încetat să o trateze pe Margareta ca pe o viitoare regină la începutul anului 1491 și fetița a fost trimisă curând în țara natală. Avea să se căsătorească mai târziu de două ori, prima dată în 1497, cu Juan al Castiliei, dar acesta a murit după doar șase luni, apoi, în 1501, cu Filibert de Savoia, dar și acest soț avea să moară după trei ani. După decesul ducelui de Savoia, nu a mai vrut să se recăsătorească, fiind numită toată viața “Doamna doliului”.
