Maria de Burgundia, supranumită Maria cea Bogată, a venit pe lume pe 13 februarie 1457 la Bruxelles, în castelul ducal Coudenberg, și a fost singurul copil al lui Carol I, conte de Charolais, zis și Carol Temerarul, și al Isabellei de Bourbon. Nașul copilei a fost Ludovic, Delfinul Franței, aflat în exil în acea perioadă. Bunicul patern, ducele Filip cel Bun, a decis să nu participe la botez „din moment ce era doar o fată”, dar bunica, Isabela a Portugaliei, a fost încântată de nașterea nepoatei.
Filip cel Bun a murit în 1467, fiul său a devenit duce de Burgundia, iar nepoata în vârstă de 10 ani, moștenitoare prezumptivă a tronului. În acel moment, multe capere încoronate din Europa au considerat tentant un viitor mariaj cu prințesa. Prima propunere de căsătorie a venit pe când Maria avea doar cinci ani, pretendentul fiind viitorul rege Ferdinand al II-lea de Aragon. Mai târziu, fratele mai mic al lui Ludovic al XI-lea, Carol, Ducele de Berry, și-a exprimat dorința să se căsătorească cu ea, spre disperarea regelui, care a încercat să împiedice emiterea dispensei papale necesare în acest caz din cauza consangvinității.
Imediat ce Ludovic al Franței a avut un moștenitor de sex masculin, pe viitorul rege Carol al VIII-lea, suveranul a vrut ca fiul său să o ia în căsătorie pe prințesă, în ciuda faptului că băiatul era cu treisprezece ani mai mic decât ea. Un alt pretendent a fost Nicholas I, ducele de Lorena, care era cu câțiva ani mai în vârstă decât Maria și al cărui ducat se afla lângă teritoriul burgund, dar planul său de a unifica cele două domenii a fost suspendat în 1473.
Maria i-a succedat tatălui său după ce acesta a murit în bătălia de la Nancy, pe 5 ianuarie 1477, dar a fost obligată să semneze o înțelegere cunoscută sub numele „Marele privilegiu de la Gent”, cu ocazia recunoașterii oficiale ca moștenitoare a tronului. În baza acestui acord, provinciile și orașele Flandra, Brabant, Hainaut și Olanda și-au recuperat toate drepturile care fuseseră abolite prin decretele anterioare ale ducilor de Burgundia în eforturile lor de a crea un stat centralizat după modelul francez. Ducesa s-a angajat să nu declare război și să nu crească impozitele fără consimțământul acestor provincii și să angajeze doar localnici în posturile oficiale ale administrației.
Regele Ludovic al XI-lea a profitat de moartea rivalului său pentru a încerca să intre în posesia prosperului ducat și a regiunilor Franche-Comté, Picardia și Artois, devenind nerăbdător ca Maria să se căsătorească cu fiul său, Carol, și astfel să asigure moștenirea Țărilor de Jos, inclusiv prin forța armelor, dacă era necesar. În acest context Burgundia, care se temea de puterea militară a Franței, a trimis o misiune diplomatică la Paris pentru a negocia în termeni stricți viitorul mariaj, însă negociatorii s-au întors acasă fără a încheia o înțelegere în vederea logodnei, considerând cererile regelui francez de cesiune a teritoriilor drept inacceptabile.
În final, Maria l-a ales ca soț, dintre mulții pețitori pe care i-a avut, pe arhiducele Maximilian de Austria, care a devenit co-domnitor. Nunta a avut loc la Gent, în după amiaza zilei de 16 august 1477, iar evenimentul avea să declanșeze două secole de dispute între Franța și Imperiul Habsburgic.
Cuplul a avut trei copii, Filip I, Margareta de Burgundia și Francis, ultimul dintre ei murind la doar câteva luni după naștere.
Primul născut, Filip I, cunoscut și ca Filip cel Frumos sau cel Drept, a moștenit mare parte a ducatului de la mama sa și, mai târziu, după căsătoria cu Ioana de Castilia, a domnit în Spania.
La cinci ani după nuntă, ducesa Maria, care avea doar 25 de ani, a căzut de pe cal și a murit în apropiere de Castelul Wijnendale. Tânăra urmărea un șoim împreună cu soțul său, Maximilian, calul ei s-a smucit, a aruncat-o la pământ, iar ea și-a rupt coloana vertebrală și a încetat din viață după câteva zile, pe 27 martie 1482, fiind înmormântată în biserica Maicii Domnului din Bruges.
Fiica ei, Margareta de Austria, care avea doar trei ani în acel moment, a fost trimisă în Franța, pentru a se căsători cu Delfinul, în încercarea de a-i face pe plac lui Ludovic al XI-lea și a-l convinge să nu invadeze teritoriile care fuseseră deținute de ducesa defunctă. Logodna copiilor a avut loc în 1483, iar Margareta, care a primit ca zestre regiunile Franche-Comté și Artois, a trecut sub tutela regelui Franței. Micuța a fost educată la curtea regală și pregătită pentru viitorul rol de regină, fiind crescută ca „fille de France” de către Madame de Segré.
Copila a dezvoltat o mare afecțiune pentru Carol, dar, în toamna anului 1491, el a renunțat la tratat și s-a căsătorit cu Ana, Ducesă de Bretania, care avea 14 ani și care fusese pentru scurtă vreme „bunica vitregă” a Margaretei, pentru că se căsătorise prin procură cu Carol I de Burgundia, însă căsătoria fusese anulată înainte de a fi consumată.
Curtea franceză a încetat să o trateze pe ca pe o viitoare regină la începutul anului 1491, Margareta fiind trimisă după scurt timp în țara natală. Avea să se căsătorească mai târziu de două ori, prima dată în 1497, cu Juan al Castiliei, dar acesta a murit după doar șase luni, apoi, în 1501, cu Filibert de Savoia, dar și acesta avea să moară după trei ani. După decesul ducelui de Savoia, nu a mai vrut să se recăsătorească, fiind numită toată viața „Doamna doliului”.
