HomeMonarhieRegina Margot, dincolo de mituri

Regina Margot, dincolo de mituri

DS TW

Margareta de Valois s-a născut pe 14 mai 1553 la Montagne-du-Bon-Air și a fost al șaptelea copil a regelui Henric al II-lea și al Caterinei de Medici. Fetița nu a avut timp să-și cunoască bine tatăl, pentru că acesta a murit când ea avea doar șase ani, iar cu mama relațiile au fost reci, a crescut însă alături de frații săi, François și Alexandru Eduard, viitorul rege Henric al III-lea al Franței, pentru că surorile sale erau deja căsătorite și locuiau cu soții lor. A primit o educație foarte bună, a învățat latină, greacă, italiană și spaniolă, iar când Henric al II-lea a urcat pe tronul Franței, a trăit la curte împreună cu frații săi mai mici și cu tânărul Henric al III-lea de Navarra.

Adolescenta a avut o relație amoroasă secretă cu Henric I, duce de Guise, a cărui familie se afla în conflict cu casa regală, iar când au prins-o asupra faptului, mama și frații Margaretei au avut o reacție foarte violentă, au dat-o jos din pat rupându-i cămașa, lovind-o cu pumnii și smulgându-i părul. Acest episod ar putea fi la originea relațiilor ulterioare foarte proaste cu fratele ei, Henric, și cu mama sa.

Ducele de Guise a fost primul dintr-o lungă listă de iubiți ce i-au fost atribuiți în acea perioadă adolescentei: Joseph Bonifacio de La Môle, Jacques de Harlay, Seigneur de Champavallon, Louis de Bussy d’Amboise fiind nominalizați ca următorii ei prieteni intimi.

La sfârșitul lui 1560 mama ei, Caterina de Medici, a încercat să o căsătorească cu Don Carlos, fiul lui Filip al II-lea, regele Spaniei, iar mai târziu cu Sebastian I al Portugaliei, dar în ambele cazuri negocierile au eșuat, astfel că s-a luat în considerare căsătoria tinerei cu Henric al III-lea de Navarra, dar tratativele au fost lungi și dificile pentru că mama acestuia, Ioana a III-a a Navarrei, nu avea încredere în Caterina și cerea ca mireasa să se convertească la protestantism. Într-un final, viitoarea soacră a cedat în fața încăpățânării Margaretei, care nu voia să renunțe la religia ei catolică, și a acceptat mariajul. Ioana va muri puțin mai târziu, fiul său, Henric, va urca pe tronul Navarrei, iar prințesa, care inițial s-a opus căsătoriei, a fost constrânsă de mama și fratele său să le accepte decizia.

Acest mariaj între două persoane cu religii diferite era neobișnuit în acele timpuri, dar, fără să se aștepte dispensa papală, nunta a fost organizată pe 18 august 1572.

Mirele a sosit la Paris însoțit de 800 de hughenoți, iar ceremonia a avut loc în curtea catedralei Notre-Dame, fiind urmată de festivități grandioase la care au fost invitați toți nobilii regatului, inclusiv protestanții, într-un spirit de armonie și reconciliere. Cum cetățenii Parisului erau catolici extremiști, nu au acceptat prezența acestora și au fost înfuriați mai ales de luxul ostentativ al petrecerilor organizate cu ocazia căsătoriei.

Atmosfera la curte a rămas foarte tensionată, iar aparenta conciliere dintre catolici și hughenoți a fost de scurtă durată. La doar câteva zile după nuntă, pe 22 august, a avut loc atentatul împotriva amiralului Coligny, căpetenia protestanților, care a fost împușcat de la fereastra unei case de către Charles de Louvier, iar evenimentul a dus la declanșarea crizei: protestanții au cerut răzbunare, iar Parisul s-a aflat în pragul unui război civil între susținătorii ducelui de Guise și hughenoți. Pentru a calma spiritele, regele Carol al IX-lea a mers la căpătâiul lui Coligny, promițându-i că se va face dreptate. Pe de altă parte, familia Guise a amenințat că va părăsi capitala, lăsând familia regală fără protecție, însă Carol al IX-lea și Caterina de Medici se temeau să rămână cu protestanții. În seara de 23 august regele a avut o reuniune cu consilierii săi pentru a decide ce cale urmeze. La întâlnire au participat Caterina de Medici, Ducele de Anjou, procurorul René de Birague, mareșalul de Tavannes și ducele de Nevers și, deși nu există niciun document care să demonstreze că decizia de a-i elimina pe liderii hughenoți a fost luată cu acestă ocazie, legenda spune că regele ar fi strigat furios: “Ucideți-i, dar ucideți-i pe toți, să nu rămână unul!”, hotărând eliminarea tuturor liderilor protestanți cu excepția cumnatului său, Henric de Navara, și a prințului de Condé.

Ca să-și salveze viața, Henric al III-lea de Navarra s-a prefăcut că se convertește la catolicism. Un nobil hughenot grav rănit, Gabriel de Levis, viconte de Leran, s-a ascuns în camera Margaretei, iar aceasta i-a salvat viața. Masacrul nu s-a încheiat însă în acea noapte, care a rămas în istorie ca Noaptea Sfântului Bartolomeu, ci a continuat săptămâni întregi în întreaga țară.

În 1574 Carol al IX-lea al Franței era pe moarte, iar hughenoții și catolicii moderați conduși de fratele mai mic al regelui, François, duce d’Alençon, și de Henric al III-lea de Navarra au pregătit un complot pentru a pune mâna pe putere, dar conspirația a eșuat, doi dintre complicii acestora fiind arestați și decapitați (unul dintre aceștia era de La Môle, un presupus iubit al Margaretei). Henric și François au fost arestați și închiși în castelul Vincennes, fiind apoi eliberați condiționat, însă mai târziu cei doi au reușit să fugă.

După fuga fratelui și a soțului său, tânăra a fost închisă într-un apartament la Palatul Luvru, cu gărzi în fața ușilor, pentru că regele o considera complice la complot. François, care preluase conducerea hughenoților, a refuzat inițial din acest motiv negocierile, dar în final prințesa a fost eliberată și a participat împreună cu mama sa la discuțiile pentru Edictul de la Beaulieu.

În 1577, la reînceperea războiului civil, Margareta a oscilat între fidelitatea pentru fratele său și datoria către soț și a cerut permisiunea să plece în sudul Țărilor de Jos. Flamanzii, revoltați din cauza dominației spaniole, păreau dispuși să ofere tronul unui principe străin tolerant care să le ofere sprijin pentru cucerirea independenței, iar Henric al III-lea a acceptat propunerea, sperând că așa va scăpa de sora sa incomodă. Sub pretextul unei cure la Spa, în Belgia, la începutul verii Margareta a plecat cu un alai somptuos și, ajunsă aici, s-a ocupat de participarea la recepții fastuoase, nefiind prea interesată de politica locală, iar în final acțiunile sale nu i-au fost de nici un folos ducelui d’Alençon.

După misiunea ratată în Țările de Jos, la întoarcerea ei la curte atmosfera era și mai încordată. În 1578 Henric al III-lea a aflat de implicarea ducelui d’Alençon într-un complot, l-a arestat în plină noapte și l-a închis în camera lui, Margareta s-a dus să-l viziteze și, după câteva zile, acesta a evadat cu ajutorul unei frânghii aruncate de la fereastră de femeie, deși mai târziu a negat orice implicare în fuga lui d’Alençon.

În final a primit permisiunea de a i se alătura soțului său, iar mama ei, Caterina de Medici, a însoțit-o împreună cu cancelarul Guy du Faur de Pibrac, însă cele două au fost primite destul de rece de Henric de Navara.

Caterina și ginerele său s-au pus totuși de acord asupra edictului de pace de la Nérac din 1579, apoi regina mamă s-a întors la Paris. După plecarea Caterinei, cuplul a locuit o perioadă la Pau, apoi s-a mutat la Nérac, capitala ducatului d’Albret, care aparținea Franței.

În jurul frumoasei Margareta s-a format în această perioadă o adevărată academie literară despre care Théodore Agrippa d’Aubigne va scrie: “Compusă din nobili valoroși și doamne minunate, curtea din Navarra nu era în nici un mod inferioară celei a Franței”. Viața aristocrației la Nérac era faimoasă însă și pentru numeroasele aventuri amoroase care mai târziu l-au inspirat pe Shakespeare. Margaretei i s-a atribuit o relație cu unul dintre cei mai iluștri prieteni ai soțului ei, vicontele de Turenne, apoi s-a îndrăgostit și de un mare scutier al fratelui său, Jacques de Harlay de Champvallon. 

După plecarea ducelui d’Alençon, căsnicia reginei a început să se deterioreze, vinovată fiind una dintre domnișoarele ei de onoare, Françoise de Montmorency-Fosseux, de care regele Navarrei se îndrăgostise încă de când aceasta avea 14 ani. Fiind însărcinată, amanta l-a instigat pe suveran împotriva soției sale, în speranța că o va lua de nevastă dacă Margareta va fi înlăturată de la curte.

Suverana a plecat la Paris, dar nici aici situația nu îi e favorabilă pentru că mama și fratele ei au învinovățit-o pentru ultimele conflicte din familie. Situația a continuat să se înrăutățească, Margareta s-a îmbolnăvit în iunie 1583 (posibil să fi fost însărcinată cu unul din amanțiii), iar în august fratele ei, regele Franței, a gonit-o de la curte, o acțiune fără precedent ce a atras dezaprobarea întregii aristocrații europene, mai ales din cauza modului umilitor în care a fost nevoită să părăsească reședința regală. Legenda spune că fratele ei a trecut pe lângă alaiul ei ignorând-o, apoi a oprit caleașca și i-a arestat câțiva servitori, pe care i-a interogat el însuși cu privire la un presupus avort al Margaretei.

Întoarcerea în Navara era imposibilă pentru suverana repudiată pentru că soțul ei, regele, nu o voia înapoi din cauza numeroaselor bârfe care circulau pe seama ei, însă i-a cerut explicații lui Henric al III-lea și mai apoi a solicitat o recompensă pentru situația creată. În tot acest timp Margareta a rămas într-o poziție incertă, așteptând sfârșitul negocierilor dintre cei doi. Sub acest pretext, Henric de Navarra a cerut teritoriul Mont-de-Marsan, pe care Henric al III-lea i l-a cedat pentru a pune capăt conflictului. După opt luni Margareta a revenit la soțul său, dar acesta a primit-o cu răceală din cauza relației pe care o avea cu amanta sa din acel moment, Diane de’Andouins, numită și frumoasa Corisande. 

În martie 1585, renegată de soț și de familia sa, Margareta a intrat în Liga catolică care reunea atât catolicii radicali, cât și pe toți cei care îi erau ostili lui Henric al III-lea și lui Henric de Navara. S-a stabilit la Agen, oraș care făcea parte din dota sa, a întărit fortificațiile și a început să cucerească orașele înconjurătoare, însă curând locuitorii din Agen, sătui de pretențiile ei, s-au revoltat, iar Margareta  a fost nevoită să fugă.

În noiembrie s-a stabilit la castelul Carlat, care era în proprietatea sa, și, împreună cu un grup de nobili, a adunat în grabă o armată încercând să cucerească regiunea Argenais, dar nu a reușit și a fost nevoită să fugă din nou. A găsit refugiu la castelul d’Ibois, proprietate a reginei Caterina, în octombrie 1586, reședința a fost asediată de trupele regelui Franței, Margareta a fost arestată și apoi a fost nevoită să aștepte o lună pentru a afla care îi va fi soarta.

În noiembrie fratele ei a decis să fie încarcerată în castelul Usson, care fusese închisoare pe vremea lui Ludovic al XI-lea, mărturisind “cu cât timpul trece, cu atât simt și recunosc ticăloșia acestei mizerabile. Cel mai bun lucru pe Dumnezeu l-ar putea face pentru ea și pentru noi ar fi să și-o ia înapoi”.

Tânăra a fost închisă aici din noiembrie 1586, dar l-a sedus pe șeful temnicerilori, un anume Jean Timoleon de Beaufort-Montboissier, care i-a ușurat condițiile de detenție.

După moartea mamei ei, Caterina, și a regelui Franței, Henric al III-lea, soțul Margaretei, Henric de Navara, a urcat pe tronul Franței sub numele de Henric al IV-lea, iar ea, care era încă prizonieră, a devenit virtual regina Franței. Soțul a contactat-o în speranța că va accepta să divorțeze pentru că își dorea se căsătorească cu amanta lui, Gabrielle d’Estrées, care îi dăruise un fiu, pe César de Bourbon, duce de Vendôme.

Margareta se află pentru prima dată în viața ei în poziția de a decide soarta familiei regale și a refuzat propunerea, spunând că doar o prințesă de același rang cu ea îi va putea lua locul. În final, a acceptat totuși despărțirea în schimbul unor recompense consistente, însă în noaptea de 9 spre 10 aprilie Gabrielle a murit. Papa Clement al VIII-lea a anulat căsătoria Margaretei cu Henric pe 24 octombrie 1599 din cauza sterilității suveranei, care nu reușise să dea naștere niciunui urmaș pentru tronul Franței, iar regele Henric i-a acordat o mică pensie și i-a oferit titlul de ducesă de Valois.

Pe 17 decembrie 1600 Henric al IV-lea a luat-o în căsătorie pe Maria de Medici, care după nouă luni i-a dăruit un fiu, iar în iulie 1605 Margareta a primit permisiunea să părăsească Castelul Usson, unde era prizonieră încă din 1586, și s-a mutat pentru un timp la palatul Madrid, apoi la Paris, la Hôtel de Sens. În 1606 a reușit să-și recupereze moștenirea de la mama ei, iar un an mai târziu, în 1607, a construit pe malul stâng al Senei, în fața Luvrului, un hotel unde oferea recepții fastuoase, organiza spectacole de teatru și balet, a deschis un salon literar și încet-încet a reluat relațiile cu Henric, devenind prietenă cu Maria de Medici.

Margareta de Valois a murit pe 27 martie 1615 la Paris, la vârsta de 61 de ani, fiind înmormântată în necropola regală de la Saint-Denis. În timpul Revoluției franceze, pe 17 octombrie 1793, mormântul ei, la fel ca toate mormintele regilor Franței, a fost jefuit, iar rămășițele au fost profanate de mulțimea furioasă, fiind aruncate apoi într-o groapă comună.

 

DS TW
No comments

leave a comment