“Ah, spectacolul celor treizeci de femei de la Maternitatea „Maşina de pâine”, triste, anemice, melancolice, cu privirile pierdute în zare… femei gravide sau lehuze, cele mai multe cu pruncii lor nou născuţi la sânii plini de lapte.
Pentru cei cu judecata superficială sau pentru omul de stat doritor de a avea cât mai mulţi viitori apărători ai Patriei sau pentru teologul doritor de a vedea realizat tot mai mult porunca biblică: „creşteţi şi vă înmulţiţi”, ce spectacol reconfortant şirul de femei de la „Maternitatea” din dispensarul „Maşina de pâine” simbolizând parcă eternul cântec al fecundităţii umane!
Dar pentru noi, care după o experienţă îndelungată de higienă socială, avem viziunea negrului viitor al tuturor acestor treizeci de viitoare martire ale umanităţii, ce prilej de triste gânduri, de dezolante perspective pentru viitorul lor de chinuitoare prognosticuri sociale şi medicale.
Aceste femei se pot mândri cu titlul originii lor: sunt bucureştence. Căci sunt „bucureştence” nu numai femeile şi fetele care trec pe bulevardele Capitalei în elegante limuzine sau acelea care, împodobite cu coliere de perle şi diamante, strălucesc în lojele teatrelor sau ale Operei, ori acelea care în palate somptuoase, în belşugul gospodăriilor luxoase, se delectează în plăcerile fericitei maternităţi, în tovărăşia copilaşilor strălucitori de sănătate, înconjuraţi de bone, doici şi guvernante.
Sunt bucureştence şi femeile acestea ale cartierelor sărace din Capitală, care duc azi, în iarnă grea, lipsa unei pâini pentru ele şi copiii lor, lipsa unui adăpost încălzit şi a unei haine călduroase.
Pe aceste femei, adevărate martire ale unei defectuoase organizări sociale, am avut prilejul să le vedem în ipostaza tristă de mater dolorosa.
Desigur că este astăzi multă lume în Capitala României Mari care nu ştie că în Bucureşti există în fiecare clipă sute, dacă nu mii de femei, de fete tinere, mame, gravide şi abandonate fără milă de amanţii, de concubinii sau chiar de soţii lor legitimi.
Când citeşti despre asemenea lucruri afirmate rece, ştiinţific, sensibilitatea ta nu vibrează deloc, imaginaţia ta se arată neputincioasă de a-ţi evoca viaţa tragică a acestor fiinţe părăsite, dramele care se deapănă necurmat în sufletele lor.
Trebuie să vezi personal cu ochii tăi mizeria umană sub forma femeii-mamă şi abandonată, ca să te cutremuri de această lipsă a oricărui sentiment de solidaritate, de lipsa oricărei calităţi, în mediul social în care vieţuim!
Şi totuşi, trebuie să mărturisim că în acest infinit ocean al mizeriei şi nepăsării s-au găsit doi oameni care au avut viziunea infernului dantesc al mizeriei noastre sociale şi au încercat o ameliorare, o atenuare.
Zicem o încercare fiindcă, deşi opera lor merită toate laudele, cere însă o completare, o desăvârşire, pe care tot ei vor trebui s-o îndeplinească.
Aceşti doi binefăcători merită să fie cunoscuţi. Sunt domnii Dem. Dobrescu, primarul municipiului, şi Dr. Odăgescu, creatorii „Maternităţii” de la dispensarul „Maşina de pâine” din Capitală. Am văzut „maternitatea” şi m-a impresionat chipul cum a ştiut s-o organizeze şeful ei astfel ca să corespundă idealului unei asistenţe a femeii gravide, parturiente şi lehuze. Dar mai mult m-au impresionat clientele acestei instituţii generoase şi larg umanitare. Am întrebat pe câte una din femeile tinere, viitoare mame, şi pe acelea care aveau deja la sân pruncii ce născuseră. Le-am întrebat discret asupra soartei existenţei lor.
E cea mai frecventă clientă a dispensarului. lat-o întinsă în pat, cu pruncul lângă dânsa. Tristă, gânditoare, cu faţa palidă şi cu ochii înlăcrămaţi răspunde la întrebările ce-i punem: „A trăit” cu un muncitor care o iubea. Devenind şomeur şi văzând-o gravidă, a părăsit-o. A avut norocul să afle de existenţa „maternităţii” de la „Maşina de pâne” şi a bătut la uşa acestui dispensar. A fost imediat primită, fiind în luna a 7-a a sarcinii, şi a născut un băieţaş frumos. O altă tânără dintr-un pat de alături îşi povesteşte şi ea viaţa nenorocită. A fost măritată şi a avut doi copii; i-a murit soţul şi nevoile vieţii au silit-o să trăiască cu un alt bărbat, şi a devenit gravidă… A născut şi ea aici, iar ceilalţi doi copii sunt în grija… vecinilor. A fost şi ea abandonată de concubinul ei.
Şi povestea, cu mici variante, e aceeaşi pentru toate. Tatăl îşi părăseşte progenitura şi nici o lege a căutării paternităţii nu ocroteşte pe mamă.
Dar iată că a venit vremea să părăsească Maternitatea, căci alte martire cer loc în dispensar. Cu copilul în braţe, ea iese din palatul relativ luxos al dispensarului. E un ger cumplit de februarie şi viscolul o biciuieşte pe ea şi pe pruncul ei nou născut, pe mâini şi pe faţă. Încotro să se îndrepte? Spre cine să întindă braţele după un ajutor? Nimeni! Nimeni! Ca şi Natura, tot atât de nepăsătoare faţă de mizeriile ei, e întreaga societate bucureşteană şi întreaga noastră legiuire „de ocrotire a mamei şi a copilului” (ce ironie şi ce cruzime!)
Şi a pornit-o spre necunoscut… Care va fi soarta ei şi a copilului? Desigur că aţi citit nu de mult în ziare întâmplarea cu copilul mort, găsit într-un coş. Era în trenul care pleca din Bucureşti spre Braşov. Într-un vagon de a treia clasă cineva dădu din întâmplare cu piciorul peste un coş acoperit cu frunze care se răstoarnă! Din el căzu afară un copil nou născut, mort. Femeia arestată mărturisi că după ce născuse la „Maternitate” şi fu concediată, a căutat un loc, dar nimeni nu voia s-o primească cu copil şi tot umblând fără pâine şi fără adăpost, îşi omorâse copilul, vrând apoi să-l arunce din tren.
Cele mai multe femei, când părăsesc maternităţile şi n-au nici un ajutor de nicăieri, îşi leapădă copilul pe stradă. Dacă sunt prinse apoi de autorităţi sunt date în judecată şi pedepsite. Copilul găsit e ridicat şi dat spre creştere fie la o „creşă” (leagăn), fie în familii. Dar femeia al cărei copil e primit în leagăn e datoare să plătească pentru el, fie că are, fie că n-are bani.
În Franţa, femeia care e părăsită şi nu-şi poate creşte copilul, îl lasă la leagăn, fără nici o obligaţie pentru ea. În Rusia se stabileşte paternitatea şi tatăl e obligat a-şi întreţine copilul.
După cum a creat admirabila operă de asistenţă a mamei gravide la maternitatea “Maşina de pâine”, autoritatea trebuie să mai ia iniţiativa înfiinţării unui „serviciu social” pe lângă „Maternitate”, care să ia sub ocrotirea lui pe mamă şi copil după ce părăsesc maternitatea, să n-o abandoneze ca pe o epavă inutilă şi dispreţuită. Va fi o operă şi de solidarism social şi de caritate creştină”.
*** Doctorul Ygrec, Realitatea ilustrată, 23 februarie 1933
