În vara anului 1908, maiorul Gheorghe Pastia, veteran al Războiului de Independență și unul dintre cei mai înstăriți locuitori ai orașului Focșani, a luat o hotărâre care avea să influențeze decisiv destinul cultural al locuitorilor. Deși ar fi putut să-și lase averea moștenitorilor sau să o investească în propriul folos, a ales să o transforme într-o operă de utilitate publică.
Într-o scrisoare adresată Primăriei, își explica gestul: „Văzând orașul lipsit de una dintre cele mai importante instituții culturale, adică de un teatru, clădire care ar fi o podoabă a orașului și ar contribui mult să înalțe spiritul și sentimentul național al concetățenilor noștri, m-am decis să înzestrez orașul meu natal cu un asemenea edificiu, clădit din propriile mele mijloace.”
Presa vremii relata că donase inițial 300.000 de lei, sumă pe care avea să o mărească ulterior până la aproximativ 800.000 de lei, o avere uriașă pentru începutul secolului XX. Din acești bani urmau să fie ridicate atât clădirea teatrului, cât și decorurile și să fie achiziționat mobilierul și costumele necesare funcționării instituției.
Maiorul a supravegheat personal proiectul, lucrările desfășurându-se sub atenta sa îndrumare. Nu a urmărit însă nici gloria, nici recunoștința publică. Întrebat de un reporter de la ziarul „Viitorul” despre donație, a răspuns scurt că făcuse acest gest „ca fiu al Focșanilor, știind că teatrul era o nevoie a orașului, dar fără gândul de a mă lăuda sau de a-mi face reclamă.”
Construcția a durat câțiva ani, iar în noiembrie 1913 orașul inaugura unul dintre cele mai elegante teatre din România. Contemporanii îl comparau cu Teatrul Național din Iași, considerându-l una dintre cele mai frumoase clădiri de spectacole din țară. Dorința ctitorului era una singură: edificiul trebuia să poarte numele Teatrul „Maior Gh. Pastia”.
În 1927, distinsul donator a hotărât clădirea unei noi instituții de cultură, Ateneul Popular, ce urma de asemenea să-i poarte numele. Nu a mai apucat să-și vadă visul împlinit, pentru că s-a stins din viață doi ani mai târziu, în toamna anului 1929, construcția fiind finalizată în 1945.
Destinul lui Gheorghe Pastia avea să ilustreze dimensiunea sacrificiilor sale. Pentru ridicarea teatrului, și-a cheltuit întreaga avere, iar la sfârșitul vieții era aproape lipsit de mijloace materiale. Ziarul Opinia scria, după moartea sa, că „a fost un erou, în sensul cel mai nobil, jertfind întreaga sa avere și murind sărac”, iar autorul articolului îl considera „un exemplar strălucit de rară umanitate, o pildă sublimă de jertfă, dusă până la culmile sărăciei de bună voie.”
Cei care l-au cunoscut își aminteau că era un om modest, retras și preocupat exclusiv de binele obștesc. Memorialistul Leon Kalustian povestea că îl văzuse stând ore întregi pe treptele magazinelor din piața Munteni, supraveghind lucrările: „Venea odată cu lucrătorii și pleca împreună cu ei”, nota publicistul, subliniind că maiorul nu făcuse politică și nu urmărise funcții sau avantaje personale, ci doar împlinirea proiectelor sale culturale.
După instaurarea regimului comunist, numele ctitorului a fost înlăturat de pe frontispiciul teatrului. Edificiul a primit, pe rând, alte denumiri, apoi a devenit Casa de Cultură Municipală. De-a lungul deceniilor, teatrul a supraviețuit schimbărilor de regim, cutremurelor din 1977 și 1986 și lungilor perioade de restaurare. A fost salvat de fiecare dată, deoarece comunitatea l-a privit nu doar ca pe o clădire, ci ca pe simbolul unei moșteniri culturale născute din generozitatea unui singur om.
La sfârșitul săptămânii trecute, Consiliul Local Focșani a aprobat, în regim de urgență, reorganizarea Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia”, la inițiativa primarului Cristi Valentin Misăilă. Instituția urmează să treacă de la statutul de teatru de repertoriu la cel de teatru de proiecte, decizie care presupune desființarea trupei permanente de actori.
„Teatrul Municipal „Maior Gheorghe Pastia” nu se închide și nu își încetează activitatea. Se schimbă doar modelul de organizare, pentru ca teatrul să poată funcționa mai bine, într-un context legislativ și financiar complet diferit față de cel în care a fost înființat”, a explicat edilul pe Facebook.
Privită prin prisma istoriei, această hotărâre capătă însă o semnificație aparte. Documentele de arhivă ne arată că Gheorghe Pastia nu și-a sacrificat întreaga avere doar pentru ridicarea unei clădiri, ci pentru a dărui Focșaniului o instituție culturală vie, menită să „înalțe spiritul și sentimentul național” al generațiilor viitoare, iar autoritățile par să se îndepărteze de idealul ctitorului, care și-a imaginat teatrul ca pe un centru statornic al vieții culturale a orașului.
Foto: imagoromaniae.ro, presa interbelică
Surse: Viitorul, Îndreptarea, Opinia, Curentul
