HomeRăzboaie și revoluțiiVictimele și eroii războaielorMoartea lui V. Vasilache. Una din vocile “Orei vesele” s-a stins din cauza bombardamentelor din 04.04.1944

Moartea lui V. Vasilache. Una din vocile “Orei vesele” s-a stins din cauza bombardamentelor din 04.04.1944

Vasilache
DS TW

Vasile Vasilache s-a născut pe 26 octombrie 1907 la Huși și a devenit celebru în perioada interbelică în toată țara datorită spectacolelor de revistă în care juca împreună cu Nicolae Stroe.

Îndrăgostit ca nimeni altul de muzică, Vasilache îşi făcuse debutul cântând la pian, din culise, la un spectacol de comedie… Într-o seară, la un spectacol de la Parcul Oteteleşeanu, în care jucau V. Maximilian, Nora Piacentini, Fory Etterle, junele prim din reprezentaţie, Ion Niculescu-Brună, n-a putut să-și onoreze contractul pentru că se îmbolnăvise. I-a luat locul în spectacol N. Stroe, iar pianistul din culise, Vasile Vasilache, a apărut și el pe scenă cu o tavă în mână… Aşa s-au cunoscut și aşa s-au împrietenit Stroe şi Vasilache, formând mai târziu cunoscutul cuplu comic ce a jucat în filmul românesc “Bing-Bang” (realizat în 1935, primul film cu sunet produs în România), pentru compania “Majestic”, la grădina Teatrului “Nou”, “Alhambra” sau “Cărăbuş”.

carturesti.ro
Vasilache
Vasilache

Actorul a fost căsătorit cu Tanți Căpățână, și ea o actriță celebră încă din perioada interbelică, și a avut un fiu, viitorul compozitor Vasile Vasilache jr.

În ziua de 4 aprilie 1944, la ora 13.30, deasupra Bucureștiului și-au făcut apariția 313 bombardiere americane escortate de 119 avioane de vânătoare ce aveau ca scop atacul asupra complexului de căi ferate Gara de Nord. Când a sunat alarma (a doua oară în acea zi, după exercițiul de apărare ce avusese loc cu două ore mai devreme), familia actorului a fugit în adăpostul antiaerian din Cotroceni (soția, Tanți, băiețelul, care avea doar trei ani, și soacra, Ana Căpățână). O versiune care a circulat în epocă spune că soacra își uitase în locuință un săculeț cu bijuterii sau o haină de blană și l-ar fi trimis repede pe Vasilache să recupereze bunurile, dar exact în momentul în care a intrat în casă, o bombă aruncată dintr-un avion american a căzut în zonă. Artistul a fost prins sub dărâmături și a fost grav rănit. Transportat la Spitalul Militar, a încetat din viață pe 10 aprilie 1944 și a fost înmormântat a doua zi, la Cimitirul Bellu.

Vasilache
Vasilache

“Prin moartea lui Vasile Vasilache în urma bombardamentului de la 4 aprilie, scena românească a pierdut un animator şi un actor de valoare. Ca actor, Vasilache a impersonat un tip de om greu de uitat: omul timid şi zăpăcit de societate şi întâmplări potrivnice a cărui deşteptăciune, stânjenită la început, se dumireşte uimitor şi joacă renghiu la urmă celorlalţi, care fac pe deştepţii fără să fie. Mijloacele lui teatrale au fost humorul fin şi subtil, nuanţa psihologică, gestul de amănunt, insinuarea naivităţii şi stângăciei, sugestia zăpăcelii pentru rezolvarea finală a dovedirii unei inteligenţe blânde, curate, pline de bunătate.

O notă sentimentală, de adevărată omenie, colora prezenţa acestui interpret de reviste şi comedii muzicale care astfel şi-a avut un stil propriu. Moldovean din ţinutul cu dealuri blânde şi podgorii cu voie bună şi curată contemplaţie al Huşilor, Vasilache aduce pe scenă ceva din veselia isteaţă a lui Ion Creangă, ceva din poznele lui Nastratin, stilizate pe linia unui humor modern, dospind din sentimentalitate, nostalgie şi naivitate, humor înrudit oarecum cu acela al lui Charlie Chaplin.

fashiondays.ro

A fost un humorist român în pas cu expresiile vremii, cu inovaţiile muzicii şi literaturii. Surâsul său era uneori atribuit de tristeţea unei visări semiconştiente şi de strângerea unei inimi, înfiorată de suferinţa semenilor. Veselia lui nu uita omenia, iar hazul său nu uita necazul. Actor, animator, director de scenă, compozitor şi autor de texte, Vasile Vasilache a avut, ca om, o ţinută de adevărat artist, iar ca artist nu a uitat niciodată că este om. În humorul său — cu surâsuri timide, gesturi stângace şi semnificative — stăruia presimţământul unui cumplit destin care într-adevăr stătea la pândă și care avea să-l ucidă încă tânăr”.

*** Petru Comarnescu, Revista Fundațiilor Regale, 1944

Mulți ani mai târziu, poetul Florin Mugur scria în România literară: “A fost odată un domn subţirel şi cu gura frumoasă. Un domn student, un domn logodnic, un domn actor, un domn foarte tânăr care glumea cu eleganţă şi care, într-o zi, s-a dus în camera cealaltă, a închis uşa încet în urmă şi nu s-a mai întors. De 27 de ani, acolo, în camera cealaltă, merge tăcut spre zidul alb din faţa lui.

A fost odată un domn cu nume de marionetă simpatică. A murit în anul 1944, în ziua de 4 a celei de-a patra luni, în oraşul pe care-l ador şi căruia cifra 4, cifră cenuşie, ştearsă, fără istorie, i-a purtat un cumplit nenoroc. Atunci, în acea înfricoşătoare zi a copilăriei mele, în amiaza celui mai ucigător bombardament pe care l-a răbdat, urlând de durere, Bucureştiul, a murit un domn logodnic, un domn student, un domn actor numit Vasile Vasilache.

A murit cum se moare — nu ştiu cum a murit, nu ştiu cum se moare, nici el nu ştia. Un zâmbet, o lacrimă — viaţa lui cunoscuse numai această reţetă simplă, în filigranul căreia nu a scris numele morţii. Un zâmbet inteligent, o lacrimă dincolo de inteligenţă — asta fusese aproape totul, şi cavalerul şi logodnicul şi mirele cu capul aburit de cântece de nuntă nu fusese făcut să privească moartea-n ochi şi să tremure şi să i se supună. Domnul Vasile Vasilache, arbitrul micii eleganţe de parc şi de cafenea, martor cu lămâiţă la butonieră — pe vremea când reverele aveau butoniere — la toate cununiile de la periferia cu cişmele în poartă, amicul niţel năuc şi niţel fluieră-vânt al tuturor junilor şomeri şi al mai tuturor junelor şomeriţe nu fusese făcut să devină arbitrul morţii, martorul negru al morţii, amicul îngrozit al morţii.

Ora veselă a încetat. Fusese o mare vedetă Vasile Vasilache. Şi nu a cinematografului. Şi nu numai a teatrului. Fusese, domnul Vasilache, vedeta Radioului. Cea dintâi şi poate cea mai strălucită vedetă a Radioului. Pe vremea cînd oamenii se mai uitau la minunatele alcătuiri de lemn şi fire cu admiraţie superstiţioasă. Pe vremea când răsuceau cu un fior de emoţie butoanele şi nu s-ar fi mirat dacă din interiorul cutiei de minuni s-ar fi ivit, acoperind cu aripile desfăcute atâtea nume de oraşe, un mare fluture galben. Un fluture galben deasupra Londrei, a Parisului, a Bucureştiului.

Atunci, la 4 aprilie 1944, fluturele galben al morţii şi-a desfăcut aripile deasupra Bucureştiului.

Atunci, în umbra de fluture, a pierit domnul fluture, domnul Vasle Vasilache. Marele Vasile Vasilache al meu.

A fost o vedetă — şi despre vedetele Radioului şi despre absenţa vedetelor Radioului vom vorbi săptămâna viitoare. Acum — împreună cu o altă vedetă, numită Stroe, şi împreună cu o altă vedetă, numită Vasile Vasilache junior — să stăm într-o după-amiază pe o bancă, la şosea, şi să ne gândim la domnul elegant care de 27 de ani, în camera cealaltă, merge tăcut spre zidul alb din faţa lui. Cu o floare de lămâiţă la reverul mort”.

Florin Mugur, România literară, 8 aprilie 1971

DS TW
No comments

leave a comment