În căutarea aurului de la Roșia Montana (reportaj din anii ’30)

“Pe drumul ce merge din Câmpeni la Zlatna, se desface la dreapta un urcuş spre Roșia Montana. La răspântie se află capătul liniei unor vagonete ce vin de la depărtate mine de aur. Tot acolo e gara. Urcuşul înaintează de-a lungul Văii Roşia Montana, al cărei nume vine, desigur de la culoarea terenului. Apa aceasta curge printr-un bolovăniş colorat, iar nisipul ei are culoarea galbenă a aurului. Valea poartă toate nuanţele de la galben la roşu, apa rostogoleşte pietriş de un galben deschis de lămâie, pietre portocalii, cristale cu străluciri de aur, pământul e pe alocuru galben ca sulful, bolovanii sunt ruginiţi, unii arămii, alţii de un roşu sticlos, în fine nu există nuanţă de acest fel pe care valea să n-o cunoască. Cum roşul predomină, i s-a zis Roșia Montana.

Urcăm prin pădurile de un verde-negru, umed, dar pe o arşiţă dogoritoare. Apa auriferă şi-a săpat albia prin conglomeratele de minereuri de aur, argint, aramă şi sulf şi nisipul din această vale este bogat în tot felul de metale.

De aceea cea mai rudimentară extracţie, prin mijloacele cele mai primitive, reuşeşte totuşi să realizeze cantităţi relativ bune de aur. Am întâlnit astfel, atât pe valea Arieşului, cât şi pe Roșia Montana, numeroşi spălători de aur a căror ocupaţie constă în a pune nisip pe pânza unui fel de chaise-longue, a turna apoi apă deasupra şi a culege în cele din urmă firişoarele de aur rămase pe pânză. Nimic mai simplu. Apa spală nisipul şi-l dă jos de pe pânză; aurul, care este mai greu, rămâne pe ţesătură. Spălarea cu apă constă în separarea „sterpului” şi se face în albie sau în troacă. E un mijloc importat direct din Canada şi pe alocuri se numeşte „șaitrog”, probabil de la „scheiden” şi „tragen”, a separa prin spălare.

O întreagă populaţie de moţi se ocupă în aceste regiuni cu spălarea aurului, dar câştigul lor este foarte mic, deoarece trebuie să muncească săptămâni întregi la acest triaj migălos ca să obţină câteva grame de aur.

Un alt sistem de extracţie a aurului utilizat pe Valea Roșia Montana îl formează steampurile. Steampul este un fel de moară pentru măcinat minereul, e aşadar un fel de concasor primitiv, format dintr-o roată de moară ce se învârteşte prin căderea apei şi care pune în mişcare o osie (arbore). Pe acest arbore se află nişte ieşituri în formă de dinţi mari. În dreptul arborelui orizontal, aşezate în mod vertical, sunt un fel de scânduri grele care, atunci când roata se învârteşte, dinţii arborelui le ridică în sus şi le lasă apoi să cadă pe minereul adus de apă şi pe care îl sfărîmă astfel ca nişte ciocane.

Steampul are ceva din piuă şi moară la un loc. Sunt sute de steampuri pe Valea Roşie şi ele dau acestei văi un aspect foarte pitoresc. Ca un zgomot de ciocănitoare se aude în toată valea când ele funcţionează. Fiecare locuitor îşi are în curte steampul său care-i macină aurul, ca şi când ar avea o râşniţă de măcinat grâu. Urcăm astfel vreo două ore prin pădure, şi steampurile se ţin lanţ. Pe alocuri sunt aglomerări de steampuri şi de căsuţe rudimentare, acoperite cu şindrilă, unde locuiesc îngrijitorii acestor mori de aur.

În fine, după vreo 7 kilometri de urcuş, am ajuns în satul Roșia Montana, unde se termină această vale scormonită şi măcinată în toate felurile de căutătorii de aur. Îndată dăm de gura principală a minei statului, deasupra căreia scrie „Galeria Sfânta Cruce din Orlea”. Pare o poartă de cavou, cu o cruce deasupra, dar dinăuntru iese un vagonet cu minereu. Nu ştiu câţi kilometri am mers pe sub pământ, prin aceste galerii în fundul cărora se pot vedea urmele romanilor care exploatau şi ei aurul, tot prin mijloacele de azi. Săpăturile lor par scobituri lăsate de o lingură uriaşă. Am înaintat astfel, spre Cetate şi Chirneg, am trecut pe lângă puţurile în care oamenii intrau la mari adâncimi, numite Puţul Cetatea sau Puţul 81 Ţarina.

În fine, am ieşit iar la lumină şi am luat-o la deal până la biserica ortodoxă, unde se află birourile unei mine particulare. De acolo, căţărându-ne de-a lungul unei conducte de apă, am urcat un deal uriaş brăzdat de funiculare şi am dat de gura unei galerii foarte primitive, care exală un suflu rece şi se afundă în pământ. Un om de acolo ne spune că toate dealurile acestea sunt brăzdate de galerii, ca un adevărat furnicar.

Am văzut aşadar în această plimbare pe Valea Roșia Montana cele trei principale feluri de extracţie a aurului: prin spălare, cu steampul sau din mine. E interesant de notat că nimeni nu ştie pe aici ce înseamnă „mină”, deoarece toţi numesc aceste galerii subterane: „baie”.

Se pare că locuitorii din părţile acestea trăiesc într-o mizerie ceva mai redusă decât a moţilor din regiunile neaurifere pe care le-am vizitat până acum. Şi aici minerii se plâng, însă, că nu li se dă de lucru în fiecare zi, iar salariul este foarte redus: începe de la 25 lei pe zi, pentru căratul minereului….

De la Roşia am coborât la Zlatna, unde se află marile uzine ale statului pentru prelucrarea aurului. Deasupra uzinelor, — construite de francezi pe vremea Mariei Terezia, — se află statuia foarte originală a Sfântului Florian, patronul metalurgiei.

La aceste uzine se aduc produse miniere cu aur şi argint sau minereuri cu sulf, numite şlicuri.

Ele se prăjesc în furnale speciale şi se extrage sulful sub formă de bioxid de sulf, care serveşte apoi la fabricarea acidului sulfuric, prin metoda camerelor de plumb. Vizităm cuptoarele cu cinci etaje, în care se depun minereuri la topire, timp de 15 ore; câte trei ore la fiecare etaj. Vizităm, de asemenea, bineînţeles pe dinafară, imensele camere de plumb pentru acidul sulfuric. Aici bioxidul de sulf întâlneşte aburi sub presiune şi aburi de acid azotic care servesc de catalizator. Într-o altă secţiune a uzinei asistăm la fabricarea pietrei vinete şi a calaicanului; în mari lăzi de lemn căptuşite cu plumb se formează ciorchini de cristale uriaşe de piatră vânătă.

În fine, iată cuptorul metalic înalt din care curge zgura, apoi materiile mai grele, aşa zise mate, sulfurile metalice, şi în fine pe jos, într-un fel de creuzete, prin două găuri, curge aliajul de plumb, aur şi argint ce se cristalizează apoi în forme speciale, luând forma de lingouri de 12 kilograme. Aliajul metalic se cuplează pe o vatră poroasă care absoarbe plumbul şi se obţine astfel un aliaj de aur şi de argint, care conţine numai 2% plumb. De vreo cinci-şase ani, aceste lingouri se trimit la afinare, adică la separarea electrolitică a aurului şi a argintului, la Baia-Mare, în Nordul Ardealului.

Atât la Zlatna, cât şi la Abrud, statul are oficii de schimb unde se plăteşte minerilor aurul ce-au găsit. Săteanul miner care a separate, de exemplu, prin spălare nisipul de aur, rămânându-i în albie pirita auriferă şi aurul liber, extrage aurul din minereu şi impurităţi, prin mercur, pisându-l în piuliţe zise mojare, împreună cu argint viu, ceea ce dă un amalgam.

Apoi, arzând mercurul, se obţin boabe de aur brut, de aproximativ 16—17 carate. Acest aur îl aduce săteanul la schimb la oficiile statului, unde boabele se topesc şi se obţin lingouri mai curate. Evaluarea aurului adus se face în două laboratoare separate, unde se determină cât aur şi argint se află într-un kilogram din aurul brut adus. Statul face o reducere în natură pentru sine, de 2% pentru aur şi 4% pentru argint, şi socoteşte aurul adus la preţul mondial.

Am asistat la Abrud la o scenă foarte pitorească, în legătură cu producătorii de aur.

Ei vin din satele vecine luni dimineaţa la schimb, când este şi târg la Abrud, şi se adună cu toţii la cafeneaua „Detunata”, unde e un fel de bursă a boabelor de aur, cum am văzut burse de perle în unele din tavernele Parisului…”

*** Realitatea Ilustrată, 17 septembrie 1931

Printre legendele care au circulat de-a lungul timpului printre minerii de la Roșia Montana se numără cea creată în jurul fericitului „băieş” Ioan Cornea, care ar fi găsit o pepită de aur ce a fost cumpărată la un preţ nu tocmai fabulos de nişte excursionişti engezi, fiind apoi expusă la „British Museum” din Londra. O altă poveste răspândită în Țara Moților este cea a Vâlvei Băii, un personaj supranatural, un spirit sau un duh care protejează minele de aur și li se arată doar minerilor cinstiți, sub forma unei fete frumoase, a unui pitic sau a unui bătrân, indicându-le locul unde se găsește aurul cel mai pur.

Puteți citi și:

Afaceri dulci în vechiul București: Primele fabrici de ciocolată